Na roda mandinguera – In cercul fermecat

vernisaj (cu cerc de Capoeira): vineri, 16 iulie 2010, ora 19:30
libraria Carturesti, Iulius Mall, Cluj

Carturesti Cluj va invita la vernisajul expozitiei Na roda mandinguera – In cercul fermecat, semnata Bogdan Octav Rakolcza. E vorba de fotografii despre si din jocul afro-brazilian numit Capoeira Angola, atit fotografie clasica de reportaj, cit si fotografie experimentala. Vernisajul va fi insotit de un cerc de Capoeira Angola.

Bogdan Octav Rakolcza s-a nascut la Gherla. A facut scoala la Cluj si la 10 ani s-a mutat in Germania. Gimnaziu, liceu si bacalaureat in Bavaria centrala. “Deschidere a mintii” datorata profesorului Liviu Bartos de la Cluj. Studiu al Comunicarii Vizuale in Nuremberg si naveta frecventa intre Germania si Romania timp de 6 ani. Capoeirist de 5 ani de zile. Repatriat in primavara lui 2009, dupa trei luni petrecute in Brazilia si o lucrare de diploma completata acolo. Membru fondator al Fabricii de Pensule, responsabil pentru cursurile de capoeira Angola si, alaturi de Adi Cimpoesu, pentru  atelierul deschis de percutie.

„<<…nesta roda de mandinga,
quero ver você jogar,
camarada.>>

(In acest cerc fermecat,
vreau sa te vad jucand,
prietene.)

Cu aceste cuvinte isi termina omul care canta la arcul-instrument cantecul lui solitar.
In fata lui stau, ghemotociti, doi insi si asculta.
Cantaretul continua strigand „Ie, viva meu Deus!”. Traiasca Dumnezeul meu. Si dintr-o data toti cei care stau in jurul lui formand un cerc se anima si ii raspund ca dintr-un singur glas: „Ie, viva meu Deus, camara.” Traiasca Dumnezeul meu, prietene!
Cantaretul incepe un cantec despre un taram indepartat din Africa, pomenind foarte des tara Angola. Corul format din cei asezati in cerc ii raspunde cu voce tare.
Oare e Angola tara lui mama? Sau poate un fel de patrie spirituala?
Intre timp cei doi insi din fata arcului-instrument si-au dat mana si au intrat in cercul format de oameni. Parca ar dansa un dans ciudat si intortocheat cu miscari intretesute care arata vag ca si niste atacuri si aparari. Pana cand la un moment dat piciorul unuia spinteca aerul pe neasteptate. O lovitura sigura. Dar cel atacat reactioneaza intr-o fractiune de secunda trece cu o roata pe sub atacul adversarului lui si revine dintr-o singura miscare cu un contraatac pe masura.
Totusi, cei doi se pare ca nu se lovesc niciodata.
Greu de crezut ca asta este improvizatie. Arata ca si o coreografie bine studiata.
Isi citesc oare reciproc gandurile? Sau e chiar ceva magie la mijloc?
Arcul instrument si-a schimbat bataia. Cei doi jucatori se intorc in fata instrumentului, isi zambesc.
Era totul doar in joaca? Sau serios?
Muzica nu s-a intrerupt nici o clipa.
In fata arcului instrument au luat loc alti doi jucatori”

(Bogdan Octav Rakolcza)