de Ionuţ Titus Ileşoi

E vorba de „chestiile” mici ce pot opri lucruri cu mari pretenţii de importanţă, nu? Şi nu voi spune „La mulţi ani!” tuturor, căci sună cam cliché-istic. Asta in cazul in care nu m-am prezentat inca in acest spatiu cu ceva totalmente nou. Pare-se ca venit-a momentul. De ce nu voi spune: „La multi ani!”? Pentru ca unii dintre noi nu prea vor mulţi ani de trăit, căci poate s-au cam săturat, iar altora le e greu să vadă cu ochi clari încă câţiva ani la fel ca cei ce au trecut. E mai bine „să trăiţi minunat cât vă place!”.

Mă tot întreb cum e să vezi că a trecut pe lânga tine un deceniu în care mai tot ce ai crezut că e comod s-a transformat în sloiuri de gheaţă ce-s gata să-ţi cadă-n cap tocmai când ai ţeasta dezgolită? Greu gând dar cam asta e, şi aici nu ma refer neapărat la „sistem” şi promisiunile lui, ci la concluzia că ce mai demult era comod sau liber de realizat, azi e îngrădit şi greu de atins, ca fundul unei Gioconde,  iar pe de altă parte acele mici libertăţi de care ne bucurăm zilnic sunt un fel de obloane pentru caii ce trebuie să meragă tot înainte. Poate ar trebui să începem cu adevărat să vedem care sunt limitele pe care le putem atinge fiecare şi ce putem cu adevărat schimba ca indivizi. Sună putin abstract si pe alocuri seamana cu un îndemn la realism,  mai mult decât orice altceva, sau dacă vreţi luati-l ca un indemn la „conştientizarea lungimii nasului”, căci vrem, nu vrem, trăimi toţi în zgârie norii celor mai urâte pasiuni. Pentru a vă baga si mai mult in ceata, vă invit să revedeţi o schiţă savuroasă: „De Ochii Lumii” de Teodor Mazilu, cu Octavian Cotesc ce la un momet dat în spune Ginei Patrichi că „Viaţa e o chestie dragă!”. Da, este…si ce mai fel de chestie e viata… hmmm, ma intreb oare cat % din viata noastra e „doar de ochii lumii”?

(urmatorul post va avea de a face cu ceva stiluri noi de muzica ciudatica)

Numai bine…