Aventurile mele prin festival au continuat ieri începînd cu orele 12, cînd am văzut Citizen Havel, un portret cuprinzător al omului de stat ceh. Voiam să ajung la TIFF Lounge la cinci să văd care au fost criteriile după care Mihai Chirilov a selectat filmele din competiţie în acest an, însă m-a pescuit un prieten şi am mers în mall să văd filmul lui Rohmer – Les Amours d’Astree et Celadon – că altă şansă nu mai aveam. În aceste condiţii am pierdut prima proiecţie din competiţie, Hai noroc, documentarul lui Robert Lakatos. Însă nu e grav, îl voi putea urmări azi.
Al doilea film proiectat ieri în concurs a fost My Marlon and Brando, o producţie turcească semnată de Huseyin Karabey. M-a încîntat această producţie, atît prin dimensiunea sa reală – că reconstituie evenimente care s-au petrecut în realitate şi le reconstituie în mediul în care au avut loc – cît şi prin implicaţiile modelului estetic desfăşurat de autor în proiect. Povestea priveşte doi actori, unul irakian, Hama Ali Kahn, şi o turcoaică, Ayca Damgaci. Ei se cunosc e platouri în Turcia, erau angajaţi în aceeaşi producţie, şi ajung să se iubească enorm. Faza e că izbucneşte războiul din Irak şi fiecare e prins în ţara sa. Ali Kahn nu poate ieşi în Turcia, Ayca nu poate intra în Irak. Îşi păstrează vie iubirea prin mesaje video – el îi trimite casete în care îi mărturiseşte iubirea – ea îl sună cu patimă. Fiecare îi promite celuilalt regăsirea şi, după multe promisiuni ratate, într-un final, Ayca îşi ia inima inima în dinţi şi pleacă în căutarea bărbatului. Filmul reconstituie acel drum la doi ani după parcurgerea lui iniţială. Şi această parcurgere secundă e tot prin realitate – războiul e în desfăşurare, criza socială e în floare, tensiunile între kurzi şi turci la fel, Iranul e în alertă. Protagonista reface drumul prin aceeaşi realitate (doar că decalat), iar autorul surprinde nemijlocit actualitatea – adică fără să aibă un scenariu prestabilit şi fără să regizeze pe teren. Căutarea actriţei, însă, este simulată. Filmul se deplasează într-un spaţiu obiectiv – de aceea are şi valoare antropologică, documentară, însă interesul primar al filmului – regăsirea iubiţilor – este simulat. Relaţia dintre realitate şi simulare este extrem de incitantă aici.
Despre toate acestea puteţi citi mai multe pe LiterNet.
Sorry, comments are closed for this post.