RocknRolla

Cu RocknRolla Guy Ritchie se întoarce deplin la reţeta cinematografică prin care s-a consacrat odată cu Lock, Stock ant Two Smoking Barrels ori Snatch: film light cu gangsteri, cu întîmplări din lumea lor, prezentate în cheie comică şi montate alert, ca în clipurile publicitare. Ritmul filmului este susţinut, secvenţele încalecă rapid alte secvenţe, iar acţiunea e atît de întortocheată – în conformitate cu proverbele noastre care spun că „fiecare naş îşi are naşul” şi că „cine sapă groapa altuia cade singur în ea” – încît ar fi dificil de povestit în detaliu la finalul proiecţiei.

Guy Ritchie îmbracă inspirat porţiuni din poveste în efecte de videogames sau de comics, face aluzii la persoane reale (Roman Abramovic) şi reciclează ironic filme britanice (The Remanis of the Day sau Pride and Prejudice). Per total, datorită stilului cinematografic, Guy Ritchie e un văr secund de-al lui Quentin Tarantino. Ritchie construieşte un british pulp fiction distractiv, însă nu are dinamismul autoreferenţial şi timbrul valoric al lui Tarantino. Dar şi fără ele, Ritchie se descurcă atunci cînd vine vorba să ţină spectatorul în priză aproape două ceasuri, şi să-i ţină şi zîmbetul pe buze. Aşa că RocknRolla merită văzut!

Cronica detaliată poate fi citită pe LiterNet.

RocknRolla rulează la Cinema City.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress