La un an după triumful lui No Country for Old Men în gala Oscar, academicienii cinematografiei americane erau nevoiţi să readucă suflarea universală cu picioarele pe pămîntul lor: Slumdog Millionaire e o exemplificare de clasă a ceea ce înseamnă realism magic (hollywoodian). O poveste cusută cu aţă albă, o poveste care încontinuu umflă situaţiile prezentate, pentru că basmele sociale trebuie să fie Mari cît Marele Ecran şi trebuie să acopere o ecuaţie pe care realitatea aia reală – din zonele calamitate ale metropolelor indiene sau braziliene – nu o poate respira din cauza propriei îngustimi. Pentru cei care iubesc frisoanele hollywoodiene, pentru cine găseşte desfătare în povestirile care transcend problemele de zi cu zi şi ajung să redea viaţa în culori de vis, Slumdog Millionaire e filmul primăverii. Dacă mai puteţi crede că moş Crăciun îmbrăcat în roşu nu e un proiect al marketingului Coca-Cola, atunci, două ore cel puţin, filmul lui Danny Boyle va fi o încîntare.

Slumdog Millionaire rulează la Cinema City şi în Odeon Cineplex.