Cu iarnă şi eroi la ShortsUp Publicat de Mirela Dimitriu in 11 decembrie 2010

Tocmai ce mă gândeam astăzi că iarăşi s-a nimerit să vină seara ShortsUp deodată cu fulgii de nea. Aşa că eroilor (cu dichis) din noi, numai bine le-au prins ceaiul şi prăjiturelele care i-au întâmpinat.

Eroii Contemporani au debutat cu Antonio’s Breakfast (2005Daniel Mulloy), povestea unui tânăr ce încearcă să aibă grijă de tatăl său imobilizat în scaunul cu rotile, fără a-şi neglija prietenii (mai mult sau mai puţin “eroii străzilor” – ce se dovedesc a fi cam stângaci în faţa unei bătrânele iscusite într-ale telefoanelor publice). În Time’s Up (2009 – Jan Peters, Marie-Catherine Theiler) cei doi regizori filmează şi montează propria lor experienţă din timpul sarcinii Mariei. Acţiunea porneşte de la lupta contra-cronomentru a îndeplinirii activităţilor de zi cu zi şi urmăreşte transformarea ce apare odată cu formula matematică a timpului şi curgerii acestuia în funcţie de viteza luminii. Între cele două momente: secvenţa de derapaj în care timpul încetineşte vizibil şi frumoasă scenă în care mersul incredibil de încet îţi poate da senzaţia că păşeşti pe Lună. De la probleme metafizice la unele foarte fizice, scurt-metrajul La primera vez (2001 – Borja Cobeaga) încercând să găsească soluţia problemei unei femei de 70 de ani, încă fată bătrână, ce se hotărăşte să apeleze la serviciile unui tânăr profesionist. Va fi el un erou… sau nu? Auf der Strecke (2007 – Reto Caffi) este poate unul dintre cele mai reuşite filmuleţe ale serii (bonus: nominalizat la Oscar în 2009). Rolf, paznic la un magazin universal, este îndrăgostit de vânzătoarea de la raionul de cărţi şi se foloseşte de camerele de filmat nu numai pentru a surprinde infractorii, dar şi pentru a o vedea pe Sarah. Zi de zi acesta merge cu acelaşi metrou şi trece pe la librărie în speranţa că va reuşi să schimbe mai mult de două cuvinte cu Sarah; până într-o noapte când ea urcă însoţită de un bărbat în metrou. Lucrurile iau o turnură destul de bizară şi Rolf trebuie să aleagă între asumarea unei responsabilităţi sau câştigarea apropierii dorite faţă de Sarah.

Paul Rondin est… Paul Rondin (2008 – Frédérick Vin) şi suferă de un defect profesional, transformându-şi orice replică în voiceover. Iar pentru că viaţa sa personală nu este nici pe departe unul dintre filmele ale căror replici le ştie pe de rost, Paul trebuie să-şi încerce norocul la o agenţie matrimonială. Va avea perechea sa voce de… telefonistă? About a Girl (2001 – Brian Percival), filmul care a câştigat premiul BAFTA pentru scurt-metraj în 2002, mizează pe ultima scenă, care te pune în situaţia dificilă de a-l sau a nu-l reviziona. Filmările urmăresc o adolescentă pe drumul de-a lungul unui canal, vorbind despre viaţa sa şi fredonând versurile melodiei “Stronger” (B. Spears). Ce urmează este doar rezultatul unei vieţi de familie (puţin-spus) deficitare. Ultima proiecţie a reprezentat-o un alt nominalizat la Oscar, Éramos pocos (2005 – Borja Cobeaga) – un scurt dedicat eroinelor din zilele noastre care încă mai acceptă să gătească sau să ne aranjeze lucrurile atunci când nu suntem în stare. Iar uneori eroinele se dovedesc a fi doar nişte străine care-şi doresc să nu mai rămână la azilul de bătrâni.

Iniţial programat în încheierea serii, filmul Tanghi argentini (2006 – Guy Thys) nu a mai încăput în timpul alocat, dar, ca să vă stârnesc puţin curiozitatea, este vorba de un alt nominalizat la Oscar, despre un “erou” funcţionar care acceptă rolul de cupidon singuratic, aflându-şi bucuria în a le găsi colegilor săi partenerele potrivite. Filmul începe în paşi de tango, se sfârşeşte în poezie, şi merită văzut mai ales pentru că aduce voie-bună în serile friguroase.

Share

Concurs ShortsUP Eroi Contemporani Publicat de embrion in 08 decembrie 2010

Cum ar arăta un supererou român?

Avem trei invitații duble pentru cei care lasă răspunsurile la comentarii.

Share

ShortsUP Eroi Contemporani Publicat de embrion in 06 decembrie 2010

10 decembrie 2010



Supereroii sunt printre noi şi ShortsUP în colaborare cu Asociaţia Uzinaduzina a reuşit să îi strângă sub acelaşi acoperiş vineri, 10 decembrie, de la ora 18.30, în incinta Casei Armatei.

Eroii nu au dispărut. Ei nu se mai aruncă în gol încercând să salveze oamenii buni, nu se mai caţără pe zgârie nori ca păianjenii, ei salvează lumea prin „superputerea” ambiţiei, a curajului, a creaţiei, a dragostei. Aceşti Supereroi Contemporani trăiesc printre noi iar Discovery îi celebrează printr-o serie de scurtmetraje care vor fi prezente în programul ShortsUP din această lună.

Din program fac parte două filme câştigătoare la BAFTA, trei nominalizate la Oscar, filmul care a obţinut premiul publicului la Clermont-Ferrand în 2007 şi marele câştigător la Clermont-Ferrand în 2008. Festivalul de la Clermont-Ferrand este cea mai prestigioasă competiţie internaţională dedicată exclusiv scurtmetrajelor.

Biletele pentru evenimentul din 10  decembrie vor putea fi procurate în avans de la librăria Cărtureşti şi în seara evenimentului de la intrare. Preţul unui bilet este de 15 ron iar Supereroii pereche vor beneficia de un bilet special în valoare de 20 ron, valabil pentru două persoane.

Găseşte-ţi Supereroul din tine şi şi alătură-te echipei de Supereroi ShortsUP care te aşteaptă la o nouă experienţă cinematografică.

Share

ShortsUP – cu şi despre păcate… Publicat de Mirela Dimitriu in 26 noiembrie 2010

S’UP? ShortsUP! Cu niscaiva poticneli tehnice, ‘păcătoasele’ de scurt-metraje şi-au susţinut totuşi cauza la Cinema Victoria, într-o seară de vineri… o vineri care numai ce pudrase Clujul cu prima zăpadă dis-de-dimineaţă. Cine se recunoaşte măcar într-unul dintre cele 7 păcate capitale? Dar în filmuleţele de la ShortsUP? Cu o introducere ce ne-a întors în timp pe la anul 1974, cam după momentul de efervescenţă al revoluţiei sexuale, în fruntea listei de păcate, ne-a întâmpinat o ecranizare voit ultra-dramatică a unei situaţii desprinse parcă din piesa lui Dryden, ‘Marriage à la mode’. Desfrâul şi invidia îşi joacă rolurile în Four (2008 – Erin White), dar fără vreun punct culminant memorabil. Le urmează preferatul personal, filmul de animaţie Même les pigeons vont au paradis (2007 – Samuel Tourneux), nominalizat la Oscar, o poveste despre un bătrânel zgârcit şi contractul prin care un preot încearcă să-i vândă accesul spre rai, oferindu-i chiar şi versiunea demo a vieţii de apoi. What About the Bodies (2003 – Simon Ellis) este o comedie neagră fără prea multă substanţă, dar care, se pare, prinde la public; totuşi n-am reuşit să identific filmuleţul cu vreunul dintre cele 7 păcate, aştept deci sugestii (ca de altfel şi pentru scurt-metrajele ce i-au urmat).

Na Wewe (2010 – Ivan Goldschmidt) ne trimite în mijlocul Războiului Civil din Burundi, cam în ‘mijlocul drumului’ unei mânii oarbe, iar L’homme à la Gordini (2009 – Jean-Christophe Lie) ne ‘animează’ conflictul dintre amatorii uniformizantei culori portocalii şi revoltaţii albaştri, cu o singură asemănare între cele două tabere: nici unii, nici ceilalţi nu poartă pantaloni (amintindu-mi de un fragment de stand-up comedy în care Dylan Moran descria francezii drept dezbrăcaţi ‘de la brâu în jos, pentru a-şi scoate în evidenţă goliciunea’). Aclamatul Cashback (2004 – Sean Ellis), un alt nominalizat la Oscar, îmi era cunoscut în varianta sa de lung metraj din 2006. Care dintre versiuni este mai de efect? Cred că depinde de cât chef aveţi să urmăriţi ce se întâmplă când timpul îngheaţă pe tura de noapte într-un supermarket. Brainstorming (2009 – David Freymond) analizează echipele şi deciziile care stau în spatele unui cuplu aflat la o primă întâlnire şi obţine de asemenea aprecierea spectatorilor, seara încheindu-se cu scurt-metrajul italian Il Supplente (2006 – Andrea Jublin), pe care nu mă pot hotărî în ce măsură să-l creditez, debutând ca o veritabilă mascaradă şi continuând cu o turnură de situaţie -  profundă, dar discutabil de reuşită. Ceea ce rămâne este amintirea unei seri mai mult sau mai puţin cu şi despre păcate, închise la rândul ei de o nouă perdea de fulgi enormi, asemănători pufului cu care bunicile obişnuiau să umple pernele mari şi mici.

Share

ShortsUP Pacate Capitale – Trailer Publicat de embrion in 25 noiembrie 2010

Se mai gasesc cateva bilete la  Book Corner Librarium si la Cinema Victoria.

Share

ShortsUP – Pacate capitale Publicat de embrion in 19 noiembrie 2010

26 noiembrie 2010



ShortsUP în colaborare cu Asociaţia Uzinaduzina invită toţi „păcătoşii” în data de 26 noiembrie 2010 la cinematograful Victoria unde în compania Lăcomiei, Desfrâului, Avariţiei, Invidiei, Mâniei, Lenei şi Trufiei vom viziona o serie de scurtmetraje ce au ca temă principală unul din cele 7 păcate capitale. Fiecare super-erou are un punct slab, un călcâi al lui Ahile, un păcat ce determină intriga. Timp de două ore, filmele scurte de la ShortsUP se vor întrece în perspective proaspete asupra temei “clasice” a celor 7 păcate capitale.

Colecţia ShortsUP reuneste ficţiuni şi animaţii valoroase, între care Cashback, un film de 20 de minute despre LENE, ce a obţinut 14 premii în cadrul mai multor festivaluri internaţionale (Chicago International Film Festival, Tribeca Film Festival, etc.) şi a fost nominalizat la Oscar.

ShortsUP – Păcate Capitale începe vineri 26 noiembrie la ora 20.00, la Cinema Victoria. Atmosfera dinaintea proiecţiilor va fi una în ton cu tema, presarată cu sculpturi semnate de Marius Nedelcu.

Biletele vor putea fi procurate în avans de la Cinema Victoria şi Librăria Librarium, ambele pe bulevardul Eroilor. Valoarea unui bilet este de 15 lei, iar pentru „păcătoşii” deţinători de Studcard, doar 10 lei.

Vă aşteptăm la un schimb de păcate.

Share

Câștigătorii concursului ShortsUP Publicat de embrion in 17 iunie 2010

Câștigătorii sunt:

  1. Iringo Demeter
  2. Torok Evelyn-Alice

Felicitări! Vă așteptăm cu un document de identitate și un invitat diseara!

Filmulețul extragerii poate fi văzut aici.

Nu rata maratonul de scurtmetraje NOAPTEA LUNGĂ A FILMELOR SCURTE, prezentat de ShortsUP, care se află anul acesta la a doua ediţie. Sâmbătă, 19 iunie, de la 20.00, se dă startul evenimentului concomitent în 4 oraşe: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Filme scurte din toate colţurile lumii, nominalizate sau premiate la Oscar, Berlin sau European Film Academy îi vor ţine în priză pe participanţii la maraton.

ShortsUP pune la bătaie 2 invitații duble la Noaptea lungă a filmelor scurte de sâmbătă, 19 iunie la Fabrica de Pensule.
Pentru a intra în concurs răspundeţi la întrebarea:

Ce film a caștigat premiul DAAD Short Film Prize la Berlin?

Veveriţa va alege câştigători cu ajutorul scriptului de pe www.random.org.

Share

ShortsUP prezintă “Intelectualul” Publicat de embrion in 13 iunie 2010

Noaptea lungă a filmelor scurte va fi la Fabrica de Pensule în 19 iunie, începând cu ora 20.00. În deschidere și pauze Flood va asigura atmosfera sonoră.

Share

ShortsUP debutează la Cluj Publicat de embrion in 04 iunie 2010

19 iunie 2010

 

20 iunie 2010


Premiatele cu Oscar, Berlin, BAFTA și Clermont Ferrand vin la NOAPTEA LUNGĂ A FILMELOR SCURTE, ediția a 2-a. Scurtmetrajele prind viață pe 19 iunie, în București, Cluj, Iași și Timișoara.

ShortsUP îşi propune să devină cel mai dinamic mediu de expunere a scurtmetrajelor prin crearea de evenimente lunare, destinate marelui public. Misiunea ShortsUP este aceea de a creşte vizibilitatea scurtmetrajelor şi, pe termen lung, valoarea acestora. Ideea porneşte de la o constatare simplă: scurtmetrajele, chiar şi cele aclamate şi premiate internaţional, pot fi văzute doar de un public restrâns, de obicei în festivaluri de film ce au loc o dată pe an.

ShortsUP Cluj, la fel ca și ShortsUp Iași și ShortsUP Timișoara, este fratele mai mic a lui ShortsUP București. Partenerul local pentru Cluj este Asociația Uzinaduzina.

(more…)

Share

Clujeni, vi se pregătește o noapte lungă! Publicat de embrion in 25 mai 2010

Share

Marea de povesti. Episodul 3. O noua seara de diafilme Publicat de embrion in 03 noiembrie 2009

5 noiembrie 2009



marea_de_povesti_ep_3_diafilme_noi-500

Marea de povesti a ajuns la episodul 3. Ca de obicei in Ceainaria La Port (prima curte pe stanga dinspre strada Eroilor spre Sora). Daca aveti acasa diafilme pe care ati vrea sa le revedeti impreuna cu noi, aduceti-le. Incepem la 8 seara. Locuri limitate, va rugam sunati pentru rezervare la 0762658294. Un proiect uzinaduzina.

Share

Dubstep si DNB cu BigStan @ La Gazette in 7 Noiembrie Publicat de embrion in 29 octombrie 2009

7 noiembrie 2009



afish-big-stan-07-noiembrie_500

Va asteptam La Gazette in 7 Noiembrie pentru o seara de dubstep si drumandbass cu BigStan. Elemente vizuale proiectate de Embrion.

Share