Pe Snails i-am văzut pentru prima dată exact acum 2 ani, tot în cadrul TIFF, pe când alternaTIFFul era doar o simplă idee în mintea unor tineri cu pitici indie în urechi. La vremea respectivă am fost buimăcit bine, bine de tot timp de o oră de energiile brit’n’roll dezlănţuite fără milă în curtea Muzeului de Artă. Mi-era evident încă de pe atunci: numele zău de le făcea dreptate.

Departe de a fi nişte gasteropode astenice (nici vorbă!), Snails sunt mai degrabă nişte melci telecinetici, hiperactivi, trataţi cu taurină şi zaharuri, ieşiţi mai degrabă dintre cristalele de pe Krypton decât din ceva livadă înverzită basarabeană. Puţin britpop, puţin hard rock à la AC/DC, oleacă de accent (mai ales pe comentariile savuroase dintre piesele din setlist) – pe scurt, un moldpop săltăreţ, vioi, numai bun ca aperitiff pentru a doua seară alternaTIFF (în care mai urmau Discoballs, Nedry şi Gojira)… şi pentru câteva sticle de suc carbogazos din malţ şi hamei. În fine, ceva mai multe, mult mai multe, dacă e s-o recunoaştem pe-aia dreaptă – nu degeaba mulţi ne-am rătăcit (minţile) căutând Boilerul, unde urmau restul (în)cântărilor.

Astfel, pe turbopop-erii Discoballs i-am prins abia pe final de reprezentaţie. Judecând după agitaţia de pe scenă şi (mai ales) din public, norocoşii care au ajuns la timp pe Henri Barbusse au avut parte de un show dement. Nedry (UK) au preluat apoi frâiele nopţii, continuând cu un dubstep light, tripat, cu tuşe noisy, amintind în anumite momente de Portishead, în altele de Crystal Castles. I-am prizat cu toţii hipnotizaţi iremediabil. Gojira a încheiat noaptea în stil mare – ne-a torpilat fără respiro cu beat-uri serioase şi mixuri electrodelicioase până târziu, spre zori.

Dan VAMANU