Îmi plac mai multe monumente în Cluj realizate în secolul XX. De departe, cel mai mult îmi place Matei Corvin, dar într-o măsură moderată îmi plac și Baba Novac și monumentul dedicat Școlii Ardelene. Postez articolașul pentru că nu prea am văzut aprecieri între prieteni ori în media la adresa monumentelor construite după 89. Pe bună dreptate, dacă unele monumente de aiurea intră în lista UNESCO, altele în Cluj o să intre pe o listă internațională horror: Avram Iancu, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici-soldați, Crucea de pe cetățuie gândită poate de vreun cult satanist, ori monumentul dedicat rezistenței anticomuniste din fața Parcului Mare care arată cam ca rezistența noastră, cam rău. Ar fi multe exemple stupide din perioada Funar, de la care ne-am putea lua la revedere cu puțină dinamită (varianta romantică quijotesc anarhistă) ori relocare (varianta realistă propusă de Sancho Panza).

Totuși, după 89 s-a construit cel puțin un monument la un nivel calitativ ok, discret, lipsit de o grandiozitate fadă și fără pretenții de a se impune. Prima dată l-am văzut când niște copii se învârteau cățărați pe ușa rotativă, iar gestul lor era inocent și firesc, fără intenții „profanatoare”. Fac referire la monumentul dedicat eroilor Revoluției din 1956. S-a ieșit atunci în stradă nu doar în Ungaria, ci și în Polonia sau România, împotriva opresiunii sovietice de natură bolșevică. De pildă, la Cluj studenții români și maghiari s-au întâlnit la Casa Matei unde au discutat o listă comună de revendicări. Din păcate, studenții s-au certat la un moment dat din cauză că exista un dezacord cu partea maghiară: alipirea Transilvaniei la Ungaria. În ciuda neînțelegerilor, mai important pentru mine e curajul de a se exprima împotriva unei puteri extrem de represive. Foarte mulți au plătit cu ani grei de închisoare curajul de a ieși în stradă. Unii norocoși au scăpat însă. Tata îmi povestește că unchiul meu de 17 ani atunci, Adrian Dohotaru, a fost scăpat de bunicul meu din arest și de la interogații doar pentru că avea relații ca funcționar cfr-ist cu cei din securitatea clujeană. Monumentul e ascuns de copaci, dar și de istorie. Pentru că istoria românilor e adesea un fenomen meteorologic, vorba scriitorului Vasile Ernu. Ni se întâmplă pur și simplu, rareori ne gândim că noi suntem agenții istoriei.

Voi aveți monumente care vă plac după 89 în Cluj sau, în general, în România?