Colectare selectivă în Hașdeu Publicat de doho in 10 martie 2011

28 februarie 2011

 

13 martie 2011


În perioada 28 februarie – 13 martie 2011, Asociaţia Studenţilor Geografi din Europa, Entitatea Cluj-Napoca (EGEA) în parteneriat cu Organizaţia Studenţilor de la Ştiinţa Mediului demarează a treia ediție a campaniei de reciclare a hârtiei şi a peturilor din Complexul Studenţesc Haşdeu. Prin activitatea lor, studenţii sunt mari consumatori de hârtie și de peturi. În lipsa sistemelor integrate de reciclare, cantităţi mari de hârtie și peturi ajung nesortate la gunoi. Datorită faptului că în anii trecuţi s-a reuşit colectarea unor cantităţi importante de hârtie (sute de kilograme), anul acesta organizatorii s-au hotărât ca pe lângă hârtie, să se colecteze şi peturi.

Pe parcursul campaniei, orice student va avea ocazia să scape atât de hârtia folosită în sesiune şi nu numai, cât şi de peturile adunate de la o zi la alta. De asemenea, studenţii din complexul studenţesc, vor fi vizitaţi de către voluntarii celor două asociaţii organizatoare și vor fi informaţi şi sensibilizaţi în legatură cu reciclarea selectivă a hârtiei și a peturilor. Depozitarea hârtiei și a peturilor se va face în cutiile special amplasate din fiecare cămin în parte, urmând ca la sfârşitul campaniei, acestea să fie preluate de către o firmă specializată şi transportate la un centru de reciclare.

Obiectivele campaniei: colectarea hârtiei şi a peturilor din complexul Haşdeu, în vederea reciclării, promovarea colectării selective si a reciclării în rândul studenţilor, elaborarea unui ”Ghid de Reciclare, sensibilizarea studenţilor cu privire la protecţia mediului, transformarea campaniei într-o colectare permanentă.

Pentru informaţii suplimentare vă stau la dispoziţie coordonatorii proiectului: Adela Bolcaș (fancy_adela21@yahoo.com)  și Blad Vlaga (vlad_blaga@yahoo.com).

Share

Minus – 95 Publicat de danaga in 28 iulie 2010

Avem placerea sa va anuntam lansarea celui de-al doilea release Local Records, semnat de Daniel Stanciu aka Minus.
Insipirat de locurile copilariei, din Constanta, “95″ are energia unei discoteci din Costinestiul anilor ‘90, retraita intr-un post-rave din 2010. E ca Ciresarii dupa un weekend in Berlin.

EP-ul se poate asculta si downloda gratuit, aici: http://www.localrec.ro/lcl02.html iar mai jos puteti asculta piesa Hasdeu. Local Records este o platforma de promovare a artistilor romani de muzica electronica, care isi propune sa creeze un sound local romanesc.

via IOana

Share

O noua crasma draguta Publicat de mihaivladguta in 11 iunie 2009

booha

Pe Piezisa. Identitatea e facuta de The Tailor.

Share