TIFF 2010: Truffaut et Godard: deux de la vague Publicat de carmen in 02 iunie 2010

Până acum, în ciuda avalanşei de filme bune şi foarte bune pe care le-am văzut şi apreciat, singurul film cu care stabilisem o relaţie subiectivă şi umană a fost Nothing Personal, care a sfârşit prin a-mi deveni pur şi simplu…drag. Nu mă aşteptam ca doua experienţă de genul ăsta să se întâmple cu un documentar ( !) despre Truffaut şi Godard ( !!) şi Noul Val francez ( !!!). Şi totuşi…

Truffaut şi Godard (Deux de la vague) al lui Emmanuel Laurent nu a fost nici documentarul omagial şi nici filmul care încearcă o perspectivă nouă asupra unui subiect arhi-cunoscut. A fost o relatare simplă şi emoţionantă, povestea unei prietenii, a unei vârste a cinematografului şi a unei epoci. Prin imaginile de arhivă folosite de Laurent ai ocazia de a intra în contact direct cu Parisul luat pe sus de A bout du souffle sau cu Cannes-ul bulversat de Les quatre cent coups. Tot teribilismul şi toată nebunia lui mai ’68 sunt şi ele acolo, la fel ca şi mici trufandale pentru cinefili cum e fragmentul de interviu pe care Godard i-l ia lui Fritz Lang. (more…)

Share

Jurnal de TIFF: Felicia inainte de toate Publicat de Marius in 02 iunie 2010

Felicia inainte de toate
Felicia inainte de toate
e unul dintre acele filme care-ti cade bine si-apoi iti doresti din rasputeri sa fi fost mai bun.

Mai degraba un fel de piesa de teatru cu trei plus doua personaje, intre Mrozek si Ibsen, construita in mare din dialogurile dintre o fiica si o mama. Prima plecata de mult din tara, intoarsa cateva zile, a doua arhetipala, recogniscibila, familiara tuturor.

Inainte de proiectie, protagonista Ozana Oancea ne spune ca si-ar dori sa ne regasim cu totii in film. Bifat cu brio. Pacat ca, dincolo de asta, nu erau foarte multe de gasit acolo. Mare pacat. (more…)

Share

TIFF 2010: Rewers Publicat de carmen in 02 iunie 2010

Construit pe două planuri, unul în Polonia anilor ’50, celălat în zilele noastre, unul alb-negru, altul color, filmul amestecă genul noir, amărăciunea ironică central-europeană în a-şi portretiza comunismul, pe Bogart şi Arsenic and old lace, toate pentru a oferi o altă faţă a absurdului comunist.

Însă, deşi e o „jucărea” postmodernă agreabilă, intenţia jocului cu Istoria şi istoriile e subminată de faptul că filmul nu reuşeşte să nu se ia în serios până la capăt. Iar punctul în care asta se vede cel mai bine e folosirea didactică a planului prezent, justificabil de nevoia de a lega firele naraţiunii, dar superfluu în economia intregului prin concluziile moral(izante) pe care le propune.

Altfel, câteva scene memorabile – incluzând aproape întotdeauna un portret al lui Marx veghind peste cele mai halucinante situaţii – un plot făcut ca la carte, replici inspirate, ingeniozitate…toate acestea fac din Rewers un film ce merită cu siguranţă văzut.

Share

Jurnal de festival: Orasul diavolului Publicat de Marius in 02 iunie 2010

Un fel de Kusturica urban cu bani, prostituate si tenis. Asta ar vrea sa fie Orasul Diavolului. Dar in loc sa fie pitoresc e de prost gust si in loc de fresca e farsa. Una proasta, pe seama spectatorului.

Un exemplu ratat al acelui umor balcanic de acumulare inspre absurd, cu personaje-tip si situatii neverosimile dar voit ilustrative pentru starea unei societati. Previzibil si slapstick cu pretentii, amatoricesc si scapat din frau, Orasul Diavolului nu are mai nimic de spus.

M-a dus cu gandul la notiunea de film manelist.

In mod penibil, pare a fi fost creat exclusiv pentru amuzamentul unui public format din propriile personaje, caricaturi rudimentare ale faunei de cartier. E cu usurinta cel mai prost film din competitie. Atat de trist si irelevant. A nu se vedea.

Share

Jurnal de festival: Poveste anodina Publicat de Marius in 01 iunie 2010

Jurnal de festival, Tiff 2010: Poveste anodina

Exista taceri pline. Momente saturate de sens, care nu ar putea exista altfel decat fara cuvinte. “Ceva frumos, ceva deosebit”. Si astfel de filme exista, cele care lucreaza cu timpul, dezvoltand (sau mizand pe) specificitatea artei cinematografice.

Poveste anodina nu e unul dintre ele. E un film ale carui taceri nu semnifica, o serie de long shots care-ti lasa dureri in spranceana ridicata. Iar asta, inca, ar fi rezonabil, dar se insinueaza apoi si simbolistica amatoriceasca, didactica, plata… lentoarea filmului cenzureaza adjectivele taioase. E plicticos si naiv, sa ramanem la asta.

Subiectul este totul, de la cel mai mic individ, la moartea stelelor. La propriu. Scena necenzurata cu o nastere prin cezariana trebuie vazuta in paralel cu scena supernovei, ilustrata cu efecte speciale… modeste. E vorba despre viata, asa cum doar un adolescent cu jurnal intim ar putea crede ca o poate ilustra.

Nu e de vina vreo interpretare budista a timpului, lumii, vietii, filmului. E doar un esec in slow motion care iti taie tot cheful, cu stangacie scolareasca, fara stridente negative si uniform irelevant.

Share

Jurnal de festival: Film Ist. a Girl and a Gun Publicat de Marius in 31 mai 2010

Titlul e subtil. Godard a declarat, la un moment dat, teribilist si francez, ca “all you need to make a film is a girl and a gun”. Asta e premisa cu care am intrat la proiectie.

In primul rand, e intr-adevar vorba despre istorie. A cinematografului.

Intr-un un colaj de bucati din pelicule de film mut, salvate dintr-un muzeu al cinematografiei. Cu texte din Platon, Sappho si Hesiod. Suna pretentios si artsy insa e, totodata, trippy si atmosferic.

In teorie, e vorba despre o reasumare/resemantizare postmoderna a unor instantanee de film mut, cu valoare estetica… metavizuala, sa zicem. Practic, e vorba de un videoclip de doua ore pe muzica pseudopsihedelica. Probabil necesita o anumita stare. Anumite substante. E genul de experiment care-ar putea foarte bine sa decoreze un perete alb din Tate Modern. Nu ma incanta, insa, intr-o sala de film.

Si ma simt pacalit. Cu Godard ce-au avut? Merita asta, pentru Histoires du cinema?

Share

Jurnal de festival: A Good Heart Publicat de Marius in 29 mai 2010

A Good Heart - Film TIFF 2010
Parte Noi Albinoi, parte film de duminica seara pe Acasa TV si parte Smoke, The Good Heart nu e un film prost.

Atmosfera aminteste de New York-ul lui Paul Auster, poetic si stilizat clasic. Clasica e si povestea, un coming-of-age cu sughituri (spoiler criptic) care isi merita rasetele; comedie inteligenta, pe alocuri induiosatoare, dupa regulile artei americane.

Cumva, ca si Soul Kitchen-ul lui Fatih Akim, filmul o ia razna inspre sfarsit, dar mai temperat si justificat, in cele din urma, ca si constructie. Se rade si se plange in sala – delicioasa exhuberanta de festival – si asta e un merit just al lui Dagur Kári.

Insa e prea subtila ponderea acelui mestesug sec, malitios, minimalist si straniu care castiga marele premiu la TIFF acum 7 ani, cu Noi Albinoi. Mai evidenta e partea de coproductie americanizata, didactica si asezata, ca tort de sub cireasa.

In mod cert, The Good Heart merita vazut, fara a fi o capodopera.

Share

Spot TIFF 2010 Publicat de mihaivladguta in 13 mai 2010

Share

Korn, Tricky, the Rasmus, Europe, Ska-P şi Babylon Circus la Peninsula Publicat de mihaivladguta in 12 mai 2010

(more…)

Share