Calul năzdrăvan și Emoția de aur – War Horse Publicat de lucian maier in 28 februarie 2012

Prin War Horse, Steven Spielberg introduce un nou produs în comerţul cinematografic pentru copii: emoţia de tip fast-food.

Producţia semnată de Spielberg are la origine scrierea omonimă a lui Michael Morpurgo, un roman pentru copii. Universul de basm, cu hiperbolizări, personificări şi figuri mitice, capătă coerenţă şi stabilitate în intimitatea lecturii. Măiestria scriitorului şi mintea avidă de fantezii a cititorului copil colaborează optim în edificarea unui univers fantastic. Un univers în care, în derularea rapidă a numeroaselor cuvinte care nasc în minte imagini, clişeul, de cele mai multe ori, nu are loc. Nu are loc fiindcă în construcţia unui peisaj măreţ intră atîtea detalii încît, în timpul lecturii, schematizarea clişeatică nu-şi găseşte spaţiul. Totuşi, cînd vine vorba de personaje, de relaţiile dintre acestea, clişeul sau prejudecata s-ar putea să nu fie percepute de un copil ca atare numai fiindcă experienţa sa de viaţă şi explorările sale culturale sînt limitate.

(more…)

Share

Responsabilitate – The Descendants Publicat de lucian maier in 10 februarie 2012

The Descendants, o producţie Fox Searchlight regizată de Alexander Payne, este cel mai recent proiect american independent, realizat la Hollywood, care ajunge pe ecranele noastre. Cele mai însemnate filme din aceeaşi categorie sînt Juno, Up In The Air sau The Kids Are All Right. În toate regăsim această alăturare discutabilă de termeni – Hollywood şi film independent.

(more…)

Share

Inception Publicat de lucian maier in 29 iulie 2010

Christopher Nolan revine pe ecrane cu un film complicat şi plat. Singura idee ce va rămîne în urma vizionării e că s-ar putea să nu ştim dacă ceea ce trăim e vis ori realitate. Nimic nou sub soare. Însă nu asta e problema, de fapt.

Din prima secvenţă a lui Inception ştii că vei urmări o super-producţie hollywoodiană convenţională: Cobb, personajul lui di Caprio, e întîns în apă, la malul mării, camera urmăreşte în relanti starea mării şi starea bărbatului. Imagine spectaculoasă, filmare care îţi taie respiraţia. Ăsta e filmul în întregul său: o înşiruire de imagini excelent construite, efecte speciale halucinante şi cam atît. Revenind la ideea filmului – că visul şi realitatea pot fi confundate – problema nu e că gîndul ăsta circulă prin lume de cînd au apărut Platon, Hristos, Matrix, Eraserhead sau Dallas (erau multe episoade fără Bobby, care s-au dovedit a fi un coşmar al Pamelei şi al milioanelor de fani ai serialului), problema e că Nolan o spune exact aşa cum, după nici jumătate de oră din film, veţi intui că o va face.

Pe ecran, di Caprio este conducătorul unui grup de răpitori de gînduri care operează în ilegalitate în diverse zone ale lumii după ce Cobb a fost condamnat în State pentru o presupusă crimă. Victimele acestui grup sînt aduse într-o împrejurare confortabilă, sînt răpite şi adormite, moment în care li se induce un anumit vis construit de arhitectul cetei conduse de Cobb. În vis se petrec tot felul de lucruri în urma cărora Cobb să descopere, să ajungă la secretul căutat şi să pună mîna pe el. Visurile se deschid pe trei-patru niveluri, navigarea între straturile visurilor fiind singura problemă pe care o ridică filmul în timpul vizionării. Că, altfel, istoria de pe ecran nu invită la vreo meditaţie de substanţă. Dacă solicitarea intelectuală e aproape nulă, ochii, în schimb, nu vor fi iertaţi de Inception. Şi muzica filmului e bună, Hans Zimmer e la înălţime din nou. Tema principală a filmului e un mix între mugetul tripozilor din War of the Worlds al lui Spielberg şi un rock-simfonic inspirat.

Share