Corina Bucea – manager la Fabrica de Pensule:
1. Când ai intrat prima dată pe slicker.ro? Cum ai aflat de noi?
Am intrat pe slicker probabil de la primul post și am aflat de slicker pe când erau discuții dacă oare e cel mai potrivit nume sau nu – deci pe când ideea era în fașă.
2. Cât de des intri pe slicker şi ce speri să găseşti / citeşti?
Intru constant pe slicker – n-aș putea să fac o statistică dar de fiecare dată când mă întreb – oare ce lucruri se mai întâmplă în oraș despre care nu am aflat încă
, slicker e primul loc unde mă duc să aflu. Cu ce m-am obișnuit în ultimul timp să găsesc pe slicker (în afară de lucrurile care pe vreun newsfeed poate au apărut deja) sunt sugestiile despre muzici, filme, concepte interesante și ici-colo câte un articol cu tentă critică și socială.
3. Care e cea mai vie amintire legată de slicker?
Dacă cea mai vie e prima care îmi vine în cap, atunci e momentul în care m-am întâlnit undeva prin centru cu Mihai, care avea în mână proaspete de la tipar stickerele cu slicker – țin minte că am luat și eu câteva, iar unul dintre ele stă încă pe laptopul meu.
4. Ce înseamnă ultimii 3 ani de evenimente alternative în Cluj. Care e rolul slicker în acesta nişa / care ar trebui să fie?
Ultimii trei ani de evenimente alternative în Cluj înseamnă o mulțime de locuri, proiecte, inițiative care au venit, au rămas sau au dispărut ca mici legende urbane – slicker e probabil una dintre cele mai bune reflecții a acestor valuri care ne-au ținut ocupați sau curioși.
5. Ce are slicker şi n-au ceilalţi, ce au ceilalţi şi n-are slicker?
Slicker are personalitate, are o imagine contemporană, un concept coios, conținut unitar și oameni faini care îl selectează.
Ceilalți au reclame, poze cu toată coolimea Clujului.



































La multi ani, slicker! Publicat de silviu medesan in 31 ianuarie 2012
Până la cheful aniversar care va avea loc în Papillon Cafe, sâmbătă 4 februarie, o să postăm o serie de păreri despre acest blog ale unor foşti sau actuali colaboratori slicker sau a unor oameni care pur și simplu ne urmăresc. Începem cu ggl, primul care mi-a răspuns la mailul cu întrebările de mai jos. Începem cu el pentru că ggl este cel mai activ comentator de pe slicker, personal nu cred că îl cunosc, însă îi mulţumesc pentru că a preluat discuţia despre Roşia Montana din postul ăsta.
2. Cât de des intri pe slicker şi ce speri să găseşti / citeşti?
3. Care e cea mai vie amintire legată de slicker.
Am fost odată la un chef de Rockabilly la Old Bastrad’s Tatoo şi a fost super. Anunțul l-am luat de pe slicker.
5. Ce are slicker şi n-au ceilalţi, ce au ceilalţi şi n-are slicker?
Slicker n-are reclame de căcat. Şi dacă o să aibă n-am să-l mai vizitez. Ceilalţi (clujlife.com) au mai multe evenimente printre care şi din alea incredibil de lame, gen “seara fetelor în Janis” sau you name it.
Tags: aniversare slicker, comment, ggl, Janis, slicker 3 ani
Posted in expozitii, party, social, urban | 5 Comments »