Vești bune! Florin Salam s-a întors cu hit-ul Ia-mă-n brațe viața mea și la fel si rubrica Terapie, terapie și manele. Poate te-ai întrebat ce anume gândește terapeutul în timp ce îi povestești dramele vieții tale sau, și mai important, ce naiba tot notează acolo pe foaie (nu, nu e gluma aia bună pe care ai făcut-o). Așa că azi vom elucida misterul și cu ajutorul lui Florin Salam în rolul de client, vă voi spune pas cu pas cum merge mintea unui terapeut format în terapie cognitivă și schema therapy.

Să zicem ca F.S. începe ședința spunând:

M-a oprit un om pe stradă să-l ajut drumul să treacă/ Că moșul nu poa’ să vadă. Își căuta băbuța/ Că nici ea nu prea vedea și de ea se-ngrijora.

Deja, pe modelul ABC cognitiv putem identifica evenimentul activator (A) sau triggerul: observarea unui cuplu de bătrâni vulnerabili. Și ca orice terapeut cognitivist care știe că nu evenimentele externe ne declanșează ceea ce simțim, ci gândurile/ interpretările/ percepțiile asupra acestor evenimente, îl voi întreba ce i-a trecut prin minte la vederea acestor bătrâni: Gândul mi-a zburat la tine/ Cum ar fi să te pierd mâine. Astfel, am identificat gândul automat pe care îl trecem în coloana B (de la beliefs). Și dacă chiar vrem să facem lucrurile ca la carte, n-o să lăsăm gândul sub formă de întrebare, ci vom vrea să il formulăm ca afirmație (pentru că în felul acesta, mai târziu să îl putem supune dezbaterii). De exemplu: Dacă te pierd mâine ar fi horror, nu aș putea face față.

Apoi, vom vrea să vedem ce a simțit ca și consecință a acestui gând. Și-au trecut fiori prin mine zice Florin Salam, identificându-și senzația fizică pe care a simțit-o. Acesta este doar o parte din C (consecințe – senzații, emoții, comportamente), care m-ar face să mă gândesc la emoția de anxietate și va trebui să verific cu clientul dacă într-adevăr e anxietate. Iar ca să explorăm și ce comportamente/  modalități de coping a avut în acel moment, îl voi întreba ce a făcut sau i-a venit să facă când a avut gândul „Cum ar fi să te pierd mâine?” și a simțit acei fiori. F.S. mi-ar zice că merge la iubita lui și își exprimă nevoia de afecțiune: Ia-mă-n brațe viața mea, Încălzește-mi inima, Și sărută-mă ușor, Cu gura de care mor. Nu m-aș îngrjora la acest răspuns, căutarea contactului fizic/ aproprierii de persoana iubită pare o metodă de (co)reglare sănătoasă care  de obicei scade cortizolul, crește oxitocina și reduce anxietatea. Dar aș pune un * ca să explorez mai în detaliu dacă nu e de fapt o nevoie de reasigurare excesivă mascată ca și coping sănătos, și astfel dacă e de natură compulsivă, nu cumva menține anxietatea.

Dar gândurile automate sunt doar partea de suprafață a iceberg-ului, așa că voi vrea să mergem puțin mai în adâncime și să văd ce credințe intermediare are F.S. Pe scurt, credințele intermediare sunt reguli și presupuneri despre viață de tip “dacă-atunci”, și ele ne ghidează cum interpretăm situațiile. Sunt intermediare pentru că stau în psihicul nostru între gânduri automate și scheme cognitive. Florin Salam externalizează această credință și mi-o prezintă ca o înțelepciune din bătrâni: Mi-au spus moșul și cu baba, Cu iubirea cum stă treaba, Fără ea trăiești degeaba. Avem așadar credința intermediară “Doar dacă am parte de iubire (romantică), atunci viața are sens”. Împreună cu alte gânduri automate care conțin distorsiuni precum etichetarea pozitivă globală a persoanei iubite (Le-am zis că eu lângă mine am înger venit pe lume/ Și le-am povestit de tine) începe să-mi fie destul de clar care ar putea fi schema de bază.  Pe scurt, schemele sunt credințe profunde și stabile despre sine, ceilalți și viață. Cu versurile finale Oricine și orice-ar spune/ Să nu-mi dai drumul la mână/ Că-mi faci rană pe inimă, care sugerează frică intensă de a fi părăsit, am ajuns la nucleul schemei de abandon și am exclus pentru moment alte ipoteze pe care le aveam în minte (scheme de deprivare, dependență sau sine fuzional).

Bun, avem o mini-conceptualizare de caz, pe care o sa o împărtășesc cu clientul F.S. și ne putem apuca de terapie, terapie și manele.