Terapie, terapie și manele – episodul 3: Adrian Minune

La cererea publicului, în episodul 3 din rubrica Terapie, terapie și manele, ne vom îndrepta atenția spre piesa lui Adrian Minune, „Numele tău de azi îl voi uita“. Dacă ar fi să răspund la întrebarea “despre ce e vorba în piesă?”, primul lucru care mi-ar veni în minte e ruminația depresivă. Ruminația depresivă înseamnă gândirea repetitivă și concentrarea excesivă asupra simptomelor, sentimentelor, problemelor, evenimentelor de viață supărătoare sau unor aspecte negative ale sinelui, cu focus de obicei pe cauzele, semnificația și consecințele acestora. Poate pare complicat, dar Adrian este aici să ne exemplifice în detaliu procesul.

Primele versuri ale piesei “Ce dimineață iar cu lacrimi pe față/ Și ce mai viață fără nicio speranță“, ni-l prezintă pe Adrian Minune concentrat pe două din simptomele cele mai comune ale depresiei, tristețe și lipsa de speranță. Aflăm din următoarea parte că depresia este una reactivă, ca urmare a unei despărțiri și vine la pachet cu stări de anxietate “Tare mi-e frică să trăiesc fără tine/ Tu pentru mine-ai fost ce-aveam mai scump pe lume”. Aceste versuri ne sugerează că în cadrul relației, Adrian nu și-a cultivat o independență sănătoasă și poate nici o identitate solidă care să nu se rezume doar la rolul de iubit.

Ruminația devine și mai evidentă la refren unde într-o notă dramatică, Adrian se gândește la consecințele pe care le va avea despărțirea asupra lui (“Numele tău, de azi îl voi uita, chiar dacă plânge de dor inima/ Singurătatea, soră îmi va fi, și lacrimile nu se vor opri”). El prezice pe baza a ce simte în prezent, un viitor sumbru în care suferința nu are final.

Vin apoi întrebările cu “De ce?” tipice ruminației care știm că nu au efectul decât să ne afunde și mai tare în propriile gânduri. “De ce-mi iei viața? De ce-mi iei iubirea?” se întreabă el, și nu putem să nu ne oprim puțin la acel “îmi iei viața”.  Un psiholog evolutionist ar spune că din cauză că pentru strămoșii noștri o respingere a tribului putea însemna moarte la propriu, am rămas cu această asociere deși mediul în care trăim acum nu mai e atât de periculos; un cognitivist ar vedea asta ca pe o catastrofare, mecanism al gândirii în care credem despre un eveniment negativ cum e despărțirea că e sfârșitul lumii/ al vieții iar un psihanalist ar putea aduce în discuție cea mai primitivă frică, cea de anihilare, explicând că pentru un copil de până în 1 an jumatate abandonul fizic sau emotional poate semnifica anihilarea sinelui. Dar să ne întoarcem la ruminația depresivă. Aceasta face parte dintr-un stil mai larg de coping, un stil pasiv, de predare, echivalentul freeze-ului din răspunsul fight/flight/freeze pe care îl vedem evidențiat pe tot parcursul piesei și mai ales în versurile “Vrei să mă lași să plâng noapte și zi?/Nu am știut cât doare despărțirea și cât voi suferi”. Aici responsabilitatea și puterea sunt cedate fostei iubite, Adrian rămânând blocat în neputință și victimizare și fiindu-i greu să acceseze partea sănătoasă din el care știe că stările lui sunt responsabilitatea lui și că are puterea de a influența ceea ce simte.

În a doua strofă, Adrian Minune se lasă puțin purtat prin dulcile mreje ale negării (“Tot ce ce se-ntâmplă, un vis aș vrea să fie/ Când mă trezesc, tu să fii lângă mine”), apoi se trezește la realitate, însă o realitate văzută din nou prin lentilele neputinței (“Orice aș face nimic eu nu mai pot schimba”) și își reia ruminarea în legătură cu ceea ce simte (“Of, tristă-i viața să plâng în urma ta”).

Comentariul tău

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2021 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress