text scris de echipa proiectului „La Terenuri”
Punere în context: Grădinile de pe str. Parâng din Mănăștur există de peste 50 de ani aici. Practic ele sunt rezultatul a ceea ce aduceau cu ei primii locuitori ai cartierului Mănăștur, proaspăt mutați în noile blocuri, undeva la mijlocul anilor ’70. Zona pe care acum o știm sub numele de „La Terenuri” a luat naștere în anii construirii cartierului, fiind locul unde erau amplasate materialele de construcție, barăcile muncitorilor și tot ce implică o organizare de șantier. Grădinile au apărut spontan, pe tăpșanul de lângă acest punct logistic al șantierului Mănăștur, ca o luare în grijă a spațiului public ignorat de autoritățile comuniste. Primii grădinari și-au semănat grădinile în fața blocurilor de pe strada Parâng, în spatele propriilor garaje. Ca proprietate asupra terenurilor trebuie să ne imaginăm istoric, că înainte de proiectul cartierului socialist, Mănășturul era un sat, iar această zonă era traversată de terenuri agricole care aparțineau vechilor săteni, adică vechilor mănăștureni. Terenurile agricole sunt, de obicei, foarte lungi și foarte înguste (câțiva metri). Planul noului cartier s-a trasat neținând cont de aceste proprietăți. La marginea cartierului (adică și în zona „La Terenuri”) au rezultat niște situații ciudate de intersecție între țesutul urban al planificării socialiste și țesutul rural – agricol al perioadei anterioare. Înainte de ’89, după construirea blocurilor de pe str. Parâng și str. Mehedinți această situație a terenurilor nu s-a schimbat. Acesta e momentul când noii veniții (adică noii mănăștureni care au fost mutați din satele de lângă Cluj ca să lucreze în industria comunistă) au „ocupat” spațiile dintre blocuri cu sau fără acceptul vechilor mănăștureni (care dețineau, de drept, aceste resturi de terenuri agricole), dar cu tolerarea autorităților comuniste. Nu a fost o ocupare abuzivă, din moment ce aceste terenuri oricum stăteau neamenajate, ci mai degrabă o „însușire” naturală a unui „pământ nelucrat”, de care Statul nu avea interesul/resursele financiare să se ocupe. În timp, aceste grădini s-au înmulțit ocupând ambele maluri ale pârâului care vine din pădure. După ’89, timp de încă 20-25 de ani (anii ’90 și bună parte din anii 2000) vechii mănăștureni și-au revendicat în instanță aceste terenuri agricole (cele rămase neocupate de blocuri). În tot acest răstimp, în zona „La Terenuri” părea că totul e înghețat, nimic nu părea să se schimbe, cu excepția demolării grădinilor de pe malul drept al pârâului în vremea primarului Apostu, restul grădinilor, de pe malul stâng (vreo 20-30 de grădini individuale) au rămas. Odată recuperate prin revendicări, vechii mănăștureni și-au vândut terenurile diverșilor cumpărători de pe piață. Întâmplarea face ca o parte din grădinile despre care vorbim acum, au fost cumpărate de aceeași firmă. Parcele agricole neconstruibile (pentru că erau prea înguste individual) au fost cumpărate una lângă alta astfel încât să formeze o parcelă construibilă. În 2018 a apărut proiectul a 2 blocuri noi propuse pe această parcelă nou formată. De acum începe demolarea grădinilor care au scăpat ca prin urechile acului și în comunism și în capitalism, până în 16 aprilie 2020, când majoritatea dintre noi respectăm starea de urgență instaurată de pandemie. Proiectul „La Terenuri” a fost inițiat în 2013 ca un proiect cultural de conștientizare a nevoii de a avea spații verzi amenajate în cartierele moștenite din socialism. Nici proiectul socialist, nici modelul actual nu au avut în vedere „îngrijirea” acestor spații dintre blocuri: în comunism au fost ignorate, iar în capitalism au fost revendicate și pregătite pentru noi construcții. Între 2013-2018 echipa proiectului a organizat constant în zonă evenimente culturale precum concerte, ateliere și dezbateri care au adus mereu în discuție nevoia de spații verzi de întâlnire a locuitorilor și evitarea aglomerării acestor cartiere cu noi blocuri. E nevoie de voință politică și strategii urbane sustenabile pentru ca în viitor să evităm distrugerea spațiului verde public dintre locuințele noastre. Considerăm că reglementarea grădinăritului urban astfel încât să fie mai incluziv și accesibil tuturor locuitorilor cartierelor este mult mai sustenabil decât avizarea unor noi blocuri care mușcă iremediabil din puținul spațiu verde rămas în cartierele noastre:
Ne întristează să vedem zilele acestea distrugerea grădinilor comunitare din Mănăștur. În ultimele zile asistăm la distrugerea grădinilor din zona “La Terenuri”, unde se dorește să se construiască noi blocuri, proiect încă neavizat!
Acestea sunt grădinile care ne-au făcut inițial să ne îndrăgostim de această oază verde a cartierului și care ne-au motivat să începem în 2012 proiecte de ecologizare, înfrumusețare/îmbunătățire a zonei prin evenimente comunitare și culturale, urmând să atragem atenția autorităților despre cât de importantă este această zonă verde și cât de vitală este transformarea ei în Parc Verde pentru cartier.
Un parc nu este o mochetă cu gazon, el este în primul rând locul de întâlnire a unor locuitori cât mai diverși. În cazul zonei “La Terenuri”, grădinarii sunt, istoric vorbind, cei mai vechi utilizatori ai spațiului: unii grădinari sunt primii locuitori ai Mănășturului, veniți să locuiască aici și să muncească în fabricile și uzinele din Cluj. Grădinile sunt importante pentru zona “La Terenuri” și pentru că ele păstrează vii practicile de grădinărit ale bunicilor noștri, ocupă cu vegetație spațiul dintre betoane și dau roade celor care le îngrijesc. Ne-am gândit la aceste grădini ca la o metaforă pentru modul cum trăim în oraș: grădinarii au grijă de ele așa cum fiecare dintre noi ar trebui să avem grijă de orașul nostru. De asemeni, grădinarii experimentați îi învață pe cei mai tineri să aibă în continuare grijă de ele, așa cum și noi, ca cetățeni, trebuie să ne gândim ce fel de oraș lăsăm moștenire: unul locuibil cu spații verzi pline cu activități diverse sau unul steril, al betoanelor, al traficului auto și al vecinilor care nu se salută pe stradă. Criza este o bună perioadă să ne dăm seama cât de importantă este vecinătatea: câți dintre noi își cunoșteau la față vecinii? Cât de sănătos este pentru noi să avem posibilitatea să nu stăm doar închiși în casă: ferice de cei care au grădini!
În același timp, în total dezacord cu lucrurile de mai sus, dar și cu ‘politica’ ultimelor luni de ‘înverzire’ a Clujului prin parcuri nenumărate (mai ales pe hârtie), Primăria acceptă, în plină pandemie, distrugerea acestor grădini cu tot ce ceea ce înseamnă ele. Ne întristăm tocmai pentru că nu a lansat o dezbatere reală asupra ce înseamnă pentru Cluj aceste practici și spații, chiar dacă societatea civilă a insistat cu astfel de politici urbane în spațiul public: cum facem orașul mai rezilient prin hrană produsă local în contextul crizelor tot mai frecvente, cum protejăm în viitor și îmbunătățim aceste spații verzi/grădinarii/practicile, ce înseamnă aceste lucruri pentru urbanitate și umanitate și cum dezvoltăm orașul sustenabil (cu betoane sau cu spații verzi?) etc. Deși “La Terenuri” am avut dezbateri pe temă, inclusiv cu reprezentanți ai municipalității, considerăm că ce discutăm nu pare să fie înțeles până la capăt și asumat real prin politici publice, chiar dacă societatea civilă a făcut o propunere de HCL pentru grădinărit comunitar în decembrie 2019. (vezi Policy brief grădinărit urban )
Primăria va trebui sa aleagă să fie mai mult de partea cetățenilor decât de cea a intereselor private și așa vom avea un oraș mai puțin poluat și respirabil. Nu suntem naivi și respectăm ideea de proprietate și pe cei care au vândut terenuri în zonă. Știm că la mijloc sunt mulți ani de drame și eforturi familiale, însă atragem atenția asupra autorităților față de protejarea spațiilor verzi urbane de acest tip.
Concret, așteptăm de la Primărie să oblige investitorul viitoarelor blocuri de pe str. Parâng să replanteze pomi fructiferi în locul celor tăiați abuziv și să amenajeze întâi zona verde de interes public promisă de investitor și abia apoi să înceapă construirea blocurilor. De asemeni, cerem Primăriei să reconsidere HCL-ul pentru grădinărit comunitar în Cluj.
Acum, când suntem cu toții în auto-izolare, considerăm că este extrem de ipocrit ceea ce se întâmplă și ne face mai neputincioși față de un oraș pe care chiar îl iubim și căruia îi vrem binele!
Sorry, comments are closed for this post.