text Bogdan Bretoiu

Farid Fairuz ne-a obișnit, de-a lungul carierei sale de performer/autor de performance, să nu ne așteptăm la nimic previzibil, spectacolele sale fiind pur happening-uri sau instalații vizuale, verbale care se camuflează sub forma unui spectacol. De teatru, să-i zicem. Astfel s-a întâmplat și cu „That panda over there, wearing pants, is a holobiont”, despre care spunea că este o explorare fluid performativă.

Să analizăm acest nou termen.

Explorare, da, căutare, fiindcă personajele acestui performance stau inițial între spectatori și treptat intră pe scena (mijlocul sălii propriu-zise) pentru a transforma spațiul într-un playground al angoaselor.

Fluid, da, curgere, acținea personajelor caută o reacțiune și astfel se construiesc situații care se înlănțuie aparent improvizat, dar care produc tensiuni, momente limită.

Performativ. Aici nu mai are rost să ne obosim.

Și totuși acest termen nou, explorare fluid performativă, are o dulce conotație de scuză, pentru că acest prim performance este scheletul sau face parte dintr-un proiect mult mai amplu „We are all lichens”, pe care sperăm sa-l și savurăm anul viitor la festivalui Temps d’Images.

Cu riscul de a plesni cu stropi de spoiler, trebuie să discutăm puțin pe schemă. Personajele ies din rândul nostru, după cum spuneam, dintre spectatori, pentru a adulmeca, a sniff-ui spațiul central, spațiul de joc, care se dorește a fi simbolul unei sere. Treptat podeaua este acoperită cu folii și covoare argintii, folii și covoare argintii unul peste altul, foșnind frenetic ca într-o încercare de aseptizare a locului. Apoi personajele mărșăluiesc sacadat și pe orbecăite în noul spațiu, ca niște already hatched cocoons, folosindu-se de tuburi de plastic, sfori, site, funii și creând încet un traseu inițiatic absurd, reamintindu-mi de spasmele aberante ale „Idioților” lui Lars von Trier și de mișcările greoaie, albe, ale personajelor din finalul capodoperei lui Todd Haynes, „Safe”.  Ceea ce urmează este un angajament al spectatorului într-un vizual contorsionat, aparent fără noimă, care se conduce singur înspre o fluidizare a aparențelor, înspre un sens-nonsens, pe care noi, aici și acum, nu mai are rost să îl căutăm.

Mai multe fotografii.