Bună ziua, dragilor și bine ați venit la o nouă ediție „Friday, I’m in Love”! Pentru a treia oară îl avem invitat la emisiune pe Mick Harvey, un tip super tare cu care am niște amintiri frumoase.

Era o seară de vineri, înainte de Paști și am mers să îl vedem pe acest domn în concert. Sala era cam goală, eu cam entuziasmată iar Mick Harvey și o chitară încercau să mă acopere, cântând peste mine. Nu prea a reușit, așa că i-a chemat și pe Robin and the Backstabbers să îl ajute și într-un final cântatul și uretele mele nu se mai auzeau. Când l-am abordat pentru poză, m-a recunoscut (nu cred că era foarte greu) și mi-a spus „Oh, you’re the singing one”… Cool story!

Zilele astea am aflat că Mick Harvey are album nou intitulat Delirium Tremens și am dat play la câteva piese. La fel cum mă întrebam de ce Bob Dylan pe ultimul album sună ca Frank Sinatra, ca apoi să aflu că e un album de cover-uri Sinatra, așa mă întrebam și cu piesele astea, de ce sună ca și cum Serge Gainsbourg ar cânta în engleză. Păi e simplu, e un album (al 3-lea chiar al lui Harvey) care conține cover-uri Serge Gainsbourg cântate în englezește. Și așa Ne dis rien se transformă în Don’t Say a Thing, folie în madness și Anna Karina în Xanthe Waite. Iar în același timp se păstrează tandrețea piesei originale și chiar dacă nu mai e în franceză, tot romantique sună.

Vă invit așadar și eu la tăcere și poate la un dans în doi. Nu spuneți nimic, iubiți-vă-ți mulți!