9-10 aprilie
Fabrica de Pensule, sala RAP
“Prin(tre) simţuri” propune activarea creativă a potenţialului latent (şi uneori prea puțin valorificat) al simţurilor noastre. Cum influenţează selecţia operată de auz, mişcarea? În ce mod putem localiza o senzaţie, o putem accentua şi transpune în corp până când îşi pierde calitatea iniţială, se transformă şi devine imagine generatoare de alte senzaţii, de alte imagini? În câte feluri putem privi şi ce fel de privire şi atenţie solicită dansul? Gânduri, idei, impulsuri, imaginaţie şi intuiţie, interpretare, emoţii, bucurii şi dorinţe, toate ne vor folosi în acest masterclass în care vom încerca să navigăm şi să creăm propriul dans din, prin şi printre simţuri.
Workshopul se adresează tuturor celor interesați, cu vârstă peste 18 ani, indiferent de experiență sau pregătire în ‘domeniul’ simțurilor.
Program:
Sâmbătă, 9 aprilie: 11:00 – 14:00
Duminică, 10 aprilie: 11:00 – 14:00
Participarea este gratuită. Înscrierea se face prin intermediul acestui formular, până la data de 7 aprilie 2016.
Andreea Novac este coregraf şi performer. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti. A studiat psihologia şi apoi coregrafia. Piesele sale “Dance a playful body”, “Pretend we make you happy”, “On tenderness” au fost prezentate pe scene naţionale şi internaţionale. Beneficiază de burse şi rezidenţe de creaţie în străinatate (Italia, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Austria, Ungaria), burse pentru cercetare asupra mişcării în Italia şi trece, de-a lungul anilor, printr-un număr considerabil de ateliere de dans contemporan. Creează coregrafie pentru film şi teatru.
Workshopul face parte din Fondul Colectiv de Creație, un fond comun de resurse – spațiu de lucru, know-how artistic și de management cultural, resurse financiare, dar și valori și practici comune de lucru – care își propune să susțină dezvoltarea de noi spectacole de dans contemporan, noi idei și practici în zona artelor performative. Proiectul Fondul Colectiv de Creație este realizat de către Asociația Colectiv A Cluj în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și este finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Național Cultural.
Sorry, comments are closed for this post.