Jurnal de vacanță: ANONIMUL (zilele 3-6)

anonimulDeși este deja mijlocul lui septembrie, eu tot la vacanță mă gândesc. Despre primele zile la Anonimul am povestit aici, iar prin postarea aceasta închei jurnalul de vacanță, cu detalii despre a doua jumătate a festivalului din Deltă.

A treia zi am început cu Comoara care a setat tonul pentru întreaga zi, descrețindu-ne frunțile puțin încrețite din cauza ploii. Comoara este un feel-good movie și din cauză că eram obișnuită cu filme românești pesimiste, care tratează subiecte serioase pe seama cărora nu-i de glumit (numai în cercuri restrânse), parcă am apreciat și mai mult faptul că acest film este amuzant, optimist și ușurel dar fără să fie superficial. Povestea urmărește experiența a trei indivizi care se aventurează în căutarea unei comori. Despre această comoară se zvonește că ar fi îngropată în curtea unuia din tipi și deși prima reacție este să nu te implici, parcă pe parcusul poveștii îți dorești din ce în ce mai mult ca personajele să găsească într-adevăr comoara. Inevitabil, participi la aventura lor. Nu vă dau alte spoilere, pentru cei care nu l-ați văzut, vă mai spun doar că finalul filmului a fost perfect, cu Laibach cântând pe fundal „Life is Life”. Am iesit din cinema rânjind.

tibi

Spre după amiază, am văzut câteva scurtmetraje străine, dintre care mi-a plăcut Cinevita. Acesta este un colaj de scene din filme celebre, organizate cu sens, astfel încât puse cap la cap descriu o viață de om, de la concepere până la moarte. Destul de tare! Tot miercuri după masă, a rulat mediu-metrajul TIBI. Hype-ul din jurul acestui film m-a făcut curioasă. Era vorba despre “filmul adolescenților ălora care a ajuns la Cannes. Ăia, măi, de au fost la Gâdea la emisiune”. Dar doar pentru că e făcut de niște tineri simpatici și, eventual, cu potențial nu înseamnă că e neapărat bun și spectatorii au înțeles asta, părăsind sala într-un număr mare. Motivele pentru care au făcut-o au fost probabil replicile proaste, actorii slăbuți, acțiunea neinteresantă. Pe mine, în schimb, curiozitatea m-a făcut să stau până la sfârșit (și faptul că actorul principal era drăguț). Iar pentru că era mediu-metraj, am irosit doar 50 de minute.

chuck norris

În schimb, mult așteptatul Chuck Norris vs Communism mi-a făcut seara. Povestea casetelor video „scurse” în țară pe vremea comunismului, piratate, dublate de către Irina-Margareta Nistor și apoi distribuite, merita să fie relatată într-un documentar, iar Ilinca Călugăreanu s-a ocupat de treaba asta și a făcut-o excelent. Documentarul prezintă detalii interesante despre fenomen, aspecte mai mult sau mai puțin cunoscute legate de cei care au făcut posibilă această mișcare dar și perspectiva consumatorilor, printre care a lui Tudor Caranfil, Dobrovolschi, Mihnea Mihalache-Fiastru etc. Mi-a plăcut mult, e savuros și în același timp riguros, deși spre final parcă prea se exagerează rolul pe care l-a avut acest fenomen în declanșarea Revoluției, astfel ar putea fi puțin misleading. Per total însă, e un film bun despre care s-au auzit și probabil se vor mai auzi multe. Cred ca Irina Nistor n-a mai primit de mult atâta atenție. La finalul filmului ea a ținut un discurs din care am rămas doar cu o poantă care spunea că un ins a trecut pe lângă afișul cu Chuck Norris vs Communism și a exclamat „Uite! Un film cu Chuck Norris pe care nu l-am văzut!” Restul din ce a zis nu prea m-a interesat.

nu_exista-n_lumea_asta_still

Joi am început tot cu scurt metraje. Dintre cele străine au fost vreo două animații drăguțe (Piglet. Babysitter și Klementhro), iar din cele românești cel mai tare mi s-a părut Nu există-n lumea asta. Acesta a și câștigat premiul pentru scurt-metraj. Este construit ca un sketch, și ceea ce-l face amuzant este modul în care se prezintă discrepanța dintre personaje: patronul manelist și prietenul lui artsy. La final, regizoarea Andreea Vălean (responsabilă pentru scenariul Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii și Eu când vreau să fluier, fluier precum a ținut să ne menționeze) a răspuns întrebărilor publicului și a fost foarte funny. Ne-a spus cum a făcut acest scurt-metraj doar ca să nu mai primească nota 0 la regie când aplică la CNC pentru fonduri, a ieșit din dulap recunoscând că e manelistă și întrebată fiind cum a ales coloana sonoră, ne-a mărturisit că una din piesele de pe soundtrack i-a fost făcută dedicație la un chef. Se intitula Dacă n-ai talent, e jale. Manele-pride se pare că prinde tot mai mult contur. Oricum, nu îmi explic pașii care au avut loc de-a lungul procesului, dar eu m-am trezit pe iPod cu piesa Nu există-n lumea asta.

breathe-2

Mai târziu, Gojira a băgat un set care a dezmorțit publicul, ca apoi lumea să se calmeze și să aștepte să înceapă filmele din categoria Actori în spatele camerei. Așa am aflat și eu că actori frumoși precum Gael Garcia Bernal sau Melanie Laurent au început să regizeze filme. Scurt metrajul lui Gael Garcia Bernal a fost cam insipid iar lungul lui Melanie, Respire, un film tipic cu adolescente. Mean Girls + Thirteen + My Summer of Love dar mai franțuzești. Și ce-i drept, pe alocuri îți taie respirația.

Printr-o coincidență probabil, și următorul film Max and Lenny se axa tot pe relația dintre două tipe, doar că filmul ăsta avea iz politico-social. E vorba despre imigranți, sărăcie, suferință și importanța contactului uman pentru a face față acestor probleme. Filmul m-a atins destul de mult și cred că în mare parte și datorită faptului că unul din cele două personaje principale se exprima prin intermediul rap-ului, vechea mea pasiune. Și ce bine sună rap-ul în franceză!

20150821_173202

Ziua de vineri am dedicat-o plimbatului cu barca. Aveam o vâslă în plus – palma mea umflată de la o înțepătură de viespe. Pe parcursul plimbării, nea Tache ne-a prezentat niște nemaipomenite peisaje, ne-a dat ocazia să vâslim și ne-a răspuns întrebărilor de novice. Mulțumim, nea Tache!

Singurul film pe care l-am văzut vineri a fost The Sky Above Us. Rețeta cu trei povești diferite care se întâlnesc într-un punct comun este folosită și aici. The Sky Above Us are ca subiect bombardarea Belgradului din ’99 și modalitățile diferite în care trei personaje se raportează la unul și același eveniment. Eu însă nu am găsit nimic spectaculos în toată povestea. Poate nu s-a vrut spectaculos, poate e doar o dramă despre război, frică, moarte dar pe mine m-a cam plictisit chiar dacă nu sunt o persoană insensibilă.

Sâmbătă se cam încheia toată treaba, aveam doar de votat filmele care ne-au plăcut și de profitat de ultima zi de plajă. Gala de închidere a fost un show marca Florin Piersic Jr, un fel de The Roast of… doar că nu un singur personaj a fost luat în vizor ci cam toate care urcau pe scenă. Băiat rău, acest Florin! Concertului Robin and the Backstabbers i-am dat skip, planul fiind să ne întoarcem la Mr. Holmes, filmul lui Bill Condon despre Sherlock Holmes senil. Am uitat să mergem la film. Adevărul e că programul Anonimul este cam încărcat, filmele țin până la 4 dimineața și deși de multe ori ne propuneam să stăm la toate filmele, nu am reușit să facem asta. Astfel, am ratat destul de multe. În fine, duminică dimineața ne-am trezit foarte devreme să prindem vaporul, era ora 6 și muzica încă se auzea la discoteca din campus. Trecând pe acolo, am aflat de la niște băieți că ar fi vrut să închidă discoteca dar nu găseau cheia. M-am distrat.

Acesta a fost Anonimul 2015, un festival mișto la care sper să ajung și la anul.

 

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress