Jurnal de vacanță: ANONIMUL (zilele 1 și 2)

delta

După porția de filme horror pe care am consumat-o la Biertan și despre care am relatat aici, mi-am luat rucsacul (de dimensiuni inexplicabil de mari, după părerea unora) în spate și am pornit spre Deltă, în căutarea experiențelor inedite atât din punct de vedere  personal cât și cinematografic. Abia așteptam să văd The Lobster, eram curioasă cum a ieșit Chuck Norris vs Communism, plănuiam să recuperez câteva din restanțele românești (Aferim, De ce eu?, Comoara), iar în rest nu aveam niciun fel de așteptare, asta din cauza că era prima ediție a Festivalului de Film Independent Anonimul la care participam.

11863443_1018621728178079_8390671079533361500_n sursă foto Facebook

Am călătorit pe apă în jur de patru ore iar după debarcare, am ajuns în camping, de partea gardului pentru oameni obișnuiți, nu aia fancy unde am auzit că prețul la cazare pentru o noapte e cam cât am cheltuit eu cu toată excursia. Din prima seară mi-am dat seama că la festivalul ăsta ai cam tot ce-ți trebuie: mare, Dunăre, mâncare bună, concerte, distracție, oameni (aproape) la fel de diverși ca păsările din deltă, filme cât cuprinde și activități relaxante.

În spirit de tradiție și bună dispoziție, festivalul a fost deschis de un scurt concert al corului de lipovence din Sfântu Gheorghe. Apoi Florin Piersic Jr., pe zi ce trece tot mai senior, și-a început discursul, discurs în care mi s-a părut că prea ia lumea peste picior. Era nimic pe lângă ce avea să facă la gala de închidere.

The_Lobster_Lanthimos_film

Filmul de deschidere, The Lobster, al acum celebrului Yorgos Lanthimos, a fost fain de tot. Mai puțin weird decât Dogtooth, de data asta cu actori cunoscuți și apreciați de publicul larg (Colin Farrell, Rachel Weisz, Léa Seydoux), The Lobster abordează probleme cu care se confruntă societatea de azi, dar învelește totul într-o formă metaforico-fantastică: își imaginează un univers în care dacă nu îți găsești perechea potrivită, cu care să fii compatibil 100%, vei fi transformat într-un animal, la alegere. Și cum pentru orice mișcare există o contra-mișcare (dusă la extrem, de obicei), în acest Univers există și rebelii care se revoltă împotriva sistemului, formând o grupare în care autosuficiența este singura variantă acceptată. Astfel, fără să aștepte nimic de la nimeni, ei ajung să își sape cu mâinile lor groapa în care vor fi îngropați. Iar ca nu cumva să se înfiripe ceva între membrii grupării, contactul fizic e intrezis, de aceea au voie să danseze doar pe muzică electronică. 🙂 Amuzant, profund, plin de comentarii mai mult sau mai puțin subtile, The Lobster este un film impecabil, de neratat.

Prima zi s-a încheiat cam rapid, am mai văzut doar un calup de scurtmetraje românești: două dintre ele neglijabile, plus care cel care avea să câștige premiul publicului, Dispozitiv 0068. Un scurt bunuț.

De-ce-eu

A doua zi nu am mai prins invitații la Aferim! și m-am supărat puțin că iar mi-a scăpat printre degete. Am ajuns, în schimb, la De ce eu? care mi s-a părut ok. Recunosc, și eu căutam senzaționalul, așteptându-mă ca filmul ăsta să fie o anchetă care dezvăluie cine știe ce conspirații, un fel de Toți oamenii prim-ministrului, pardon, președintelui. Spun „și eu”, pentru că la sesiunea Q&A de la sfârșit, Tudor Giurgiu ne-a mărturisit că a întâlnit destule persoane dezamăgite de lipsa picanteriilor din toată povestea, cum ar fi lipsa unei scene în care Victor Ponta îl împinge de pe balcon pe procurorul Panait. Nu este cazul, filmul axându-se pe lupta pe care a dus-o Panait cu sistemul și nimic mai mult.

Spre seară, Plurabelle ne-au încântat cu un concert cam scurt, dar suficient încât să mă convingă că se face muzică experimentală bună și în România. E o trupă care promite, de aceea mi-am propus să o urmăresc îndeaproape. A urmat lungmetrajul București Nonstop al lui Dan Chișu care nu mi s-a părut prea interesant dar adevărul e că nu am alocat nici suficiente resurse cognitive urmăririi lui. De aceea, nu prea pot să mă pronunț. Dacă aș face-o, aș zice că e mediocru spre slab.

Lumea-e-a-mea-1024x683

Am încheiat a doua seară cu Lumea e a mea, filmul cu adolescenți câștigător al Trofeului Anonimul. Am sentimente mixte față de filmul ăsta. L-am descris ca fiind La Vie D’Adele, varianta românească, straight, de mahala. Mi-a plăcut că e sincer, e realist, actrița principală este chiar mișto, replicile sunt pe bune, necenzurate iar manelele contribuie la crearea unei atmosfere autentice. Însă scenariul este unul banal, previzibil și mi se pare un (destul de mare) minus. Oricum, de văzut, merită văzut și drept să vă spun mi-ar plăcea să îl revăd.

Primele două zile am văzut ceva filme, lenevindu-ne mai spre final, când a venit vremea bună și am recuperat scăldatul și plimbatul cu barca în detrimentul cinema-ului. Așadar, despre zilele 3-6, într-un alt post, că văd că m-am cam lungit.

 

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress