Nu am fost niciodată la un chef organizat în parcarea de la Cluj Arena, dar eram foarte entuziasmaţi că se organizează concerte acolo. Părea locaţia perfectă pentru un chef care depăşeşte cu puţin publicul obişnuit al cluburilor underground. Am plecat mai devreme spre locație, pentru a evita înghesuiala prea mare de la coadă. Pe la ora 22 era puţină lume şi mă gândeam că o să se îmbulzească restul mai târziu. Holurile lungi şi scările înalte din subsolul stadionului creau o senzaţie interesantă, de backstage. Din fericire, în „sala” propriu-zisă de concert, Lou Rhodes a cerut să nu se fumeze, aşa că publicul aştepta muzicienii cu câte un pahar şi o ţigară pe holuri.
Artiştii au intrat pe scenă printre fumători. Am remarcat-o imediat pe Lou care avea un coc foarte şic şi o rochie albă, vaporoasă. Din spate a venit murmurul că de fapt ei erau mult aşteptaţii Lamb. Ne-am dus cuminiti în public, mai pe la mijloc să ne încălzim şi am aşteptat să înceapă treaba. Nu pot să nu remarc faptul că parcarea asta subterană nu e chiar ceea ce ne-am aşteptat: era frig din cauza betoanelor ce ne înconjurau, iar spaţiul arata ca un apartament părăsit după un chef monstru… N-am înţeles de ce trebuia să folosim toalete de festival când subsolul are propriile băi funcţionale sau de ce nu exista măcar un bec la aceste toalete. Habar n-am în atribuţia cui era să facă curat, dar la acest capitol locul destinat party-urilor arăta jalnic.

Dar am uitat de toate când trupa s-a urcat pe scenă, într-adevăr, acest cadru decadent s-a transfigurat odată ce Lou a apărut pe scenă emanând lumină şi căldură. Habar n-am dacă a fost ceva premeditat, dar contrastul funcţiona perfect. La un moment dat, chiar a comentat între piese că niciodată n-au cântat într-o parcare subterană de stadion, având în fața scenei un gard anti-protestatari de 1.5 m. De altfel, pe parcursul concertului au mai fost tentative ale membrilor formaţiei să îl deturneze, la un moment dat Andy s-a urcat pe el şi era cât p-aci să facă crowd-surfing.

Trebuie să vă zic că nu sunt un amator înrăit de trip-hop sau de drum’n’bass, şi am mers la concert nu foarte convins. Dar când a început să cânte Lou parcă s-a luminat toată arena. O voce infailibilă, extrem de puternică şi prezentă a făcut ca micile neplăceri să pălească. În backgroundul acestei voci perfecte, instrumentaţia complexă şi experimentală crea un contrast în plus cu vocea feminină dar deloc delicată a solistei. Layere de jazz, trip-hop care nicio secundă n-au sunat old school, d’n’b tripant – toate au fost armonizate perfect într-un buchet de 8 martie care conţinea şi ciulini. O încununare a feminităţii venită la ţanc.

Show-ul live a sunat mai bine decât pe albume şi probabil nu le-a fost uşor tehnicienilor să regleze sunetul din butoane. Dar, le-a ieşit tuturor, pot spune asta cu obiectivitatea unui profan declarat. (Silviu Medeșan)

///

Evident, Lamb făcea valuri cu ceva vreme în urmă, dar asta nu făcea din duo-ul compus din Andy Barlow şi Lou Rhodes să pară, acum, o trupă apusă. Confirmarea că muzicienii adevăraţi rămân neperisabili a venit vinerea aceasta la Cluj Arena, din păcate în parcarea subterană a stadionului, un loc nu tocmai potrivit pentru un astfel de concert (era frig și umed).

Anyways, în clipa când Lou şi Andy au atins primul acord şi prima clapă, toată senzaţie de frig și umezeală s-a topit şi a făcut loc unui val de căldură, simţit direct în venă. Lou Rhodes, la 50 de ani, pe lângă aerul de aristobrit şi sobrietatea care-i accentua frumuseţea, iese din tipar cu timbrul său perfect inegalabil, grav, dar şi senzual, tehnic impecabil şi încă ceva…foarte proaspăt. Pe lângă asta, trip-hop-uiala uşor depresivă care defineşte muzica lor avea un updated electronic sound, foarte modern, deloc forţat şi pretabil pentru un concert live. (Bogdan Bretoiu)