Dacă nu ajungeți la vernisaj, atunci expoziția despre Primul Război Mondial merită vizitată. A fost un eveniment traumatizant, unele statistici arată că au murit peste 1 milion de soldați și de civili români. România a fost în topul victimelor. Eu sunt de părerea socialiștilor de atunci, cu accent pe neutralitate, mai puțin cunoscută pentru că istoria o fac învingătorii. Socialiștii argumentau temeinic că o Românie neutră are mai mari șanse să reîntregească în condițiile destrămării imperiilor din jur la capătul unui război. Intrarea în război ar aduce doar suferințe extreme pentru populație, ceea ce s-a și întâmplat, în condițiile confruntării cu puteri superioare tehnic și economic. Armata română era atât de prost echipată, în ciuda cheltuirii unei cincimi din PIB la 1900 pe armată. De pildă, ordinele de deplasare pe front erau interceptate de germani pentru că românii trimiteau ofițeri cu mașina pentru a comunica strategia militară. Nu exista echipament tehnic pentru a telegrafia mesajele, așa că zeci de mii de soldați români mureau din cauza echipării proaste a armatei.

Atitudinea socialistă românească împotriva războiului a fost lipsită de echivoc. În volumașul publicistic Război sau neutralitate, Constantin Dobrogeanu Gherea s-a pronunțat pentru neutralitate, argumentând că dacă imperiul austro-ungar s-ar desființa în urma conflagrației, Transilvania majoritar românească ar reveni oricum României.

Atât la discursurile anti-război cât și la manifestații au participat zeci de mii de oameni, aspect marginalizat de istoriografia oficială cu toate că socialiștii au organizat în intervalul 1914-1916 vreo 20 de întruniri. Românii s-ar fi împărțit doar în antantofili și germanofili, neutralitatea fiind strict tactică, altă opțiune neutrală de principiu fiind ocultată. În afară de manifestațiile partidului, au loc greve ale muncitorilor nemulțumiți de restricțiile economice ale războiului și de temerea unor posibile mobilizări. De pildă, în 7 august 1915 Lupta zilnică scrie despre o manifestație cu 6.000 de muncitori, la demonstrație fiind trimise armata și poliția pentru a calma situația. Muncitorii ar fi fost arestați și schingiuiți. Greva a fost declanșată de scăderea salariilor în condițiile declanșării războiului și de prohibiția impusă de guvernul liberal încă din 1914 a exportului de cereale „rezervându-și dreptul de a folosi exportarea cerealelor pentru a procura armament”. Din cei 6.000 de muncitori în port, doar 1.600 de muncitori mai lucrau sporadic, câteva zile pe săptămână. Percepția naționalistă a istoriografiei autohtone este că stânga ar fi urmărit idealuri „în discordanță flagrantă cu cel românesc” pentru că „se aflau la discreția Puterilor Centrale care, de fapt, îl stipendiau” (Anastasie Iordache). Neutralitatea gândită în termeni principiali este inexplicabilă în spațiul nostru, la fel cum cineva care protestează acum pentru diverse cauze civico-sociale este plătit de „agenturi”, explicație recurentă la români.

Trebuie subliniat că războiul nu a fost o surpriză, publicistica de stânga fiind plină de astfel de avertismente din cauza cursei înarmărilor din epocă. Iată-l pe Panait Istrati în 1912, într-un limbaj foarte plastic datorită arhaismului său și profeției răzbunării celor măcelăriți:

Războiul! Iată unica preocupare a sălbatecilor civilizați. Metode cît mai bune spre a ucide cît mai mult. Mijloacele de pînă acum nu mai sunt de ajuns: glontele Mannlicher care trece prin șapte corpuri, cavaleria sub ale cărei copite trosnesc oasele și se mutilează corpurile, tunul Krupp cu repetiție, a cărui singură ghiulea distruge și despică în bucățele sute de trunchiuri, flota militară care trimite pe fundul mării mii de vieți – toate acestea nu mai sunt suficiente. Trebuie un alt mijloc, care să cotropească mai în masă, și l-au găsit: se vor sui în aer, de unde vor turna găleți de foc. Vor aprinde fortărețe, vor incendia orașe și vor aduce pustiirea unul în țara celuilalt. Iată ce vor, iată de ce bat din palme la cel mai mic progres al mașinii de zburat! Stăpînitori ai lumii, muncitorimea așteaptă cu brațele încrucișate să vadă și această ispravă ce sunteți pe cale a o face. Ea așteaptă! Ea, care a dat pînă acum munți întregi de cadavre și mări de sînge, așteaptă să vadă de aveți curajul să începeți!

M-aș mira ca poziția de neutralitate a stângii să apară în expoziție, pentru că memoria participanților este a ororilor, suferințelor și privațiunilor. Iar dincolo de memorie, perspectiva istoricilor este naționalistă. Dar neutralitatea merită redată pentru că perspectiva dominantă este a unui sacrificiu necesar care a condus la unirea tuturor românilor, așa cum comuniștii argumentau după Al Doilea Război Mondial că trebuie sacrificați oamenii vechiului regim pentru a naște o nouă lume. Oare era nevoie de astfel de sacrificii? Și de ce primii, naționaliștii, sunt eroi ai patriei pe când ceilalți, comuniștii, sunt călăi?