Svart Aquilla

Svart Aquilla

by San Cibrao

CHAPTER ONE

Prima Parte

O zi obişnuită se scurge pe axa timpului fictiv din fire. Un anumit copil curios se plânge unui anumit bunic foarte înţelegător. Dar copilul obişnuit nu era un oarecare, căci era lumina ochilor lui. Deci, trece acest copil prin întreaga încăpere, varsă laptele ce stătea pe masă, aleargă ca un ied prin păşune şi intră în camera bunicului. O cameră căruia noi i-am spune „antică”. Acel copil pot fi eu, poţi fi tu … căci pentru toţi şcoala a fost câtuşi de puţin o pacoste…

  • Bunicule, eu nu mai vreau la şcoală. Mai multe învăţ de la tine…pot face şcoala acasă te rooog?! zise copilul cu nişte ochi îndurători şi inocenţi.
  • Ce ai măi băiete de-ţi veni asta chiar acum? Iar nu-ţi încapi în piele?
  • Dar învăţăm numai tâmpenii şi e atât de plictisitooor.
  • Ei, nu ştii tu ce-i şcoala. Acum nu se face şcoala ca altădată.
  • Asta zici mereu! Zi-mi mai bine o poveste cum ştii tu să zici mai bine că mâine oricum nu mă mai întorc la şcoală…

Bunicului îi repugnă gândul băiatului. Amintiriile îl copleşeau, nostalgia era şireată zicea el deseori. Apoi se adresă micuţului cu mult mister, ca şi cum ar începe să-i dezvăluie un secret. Genul acela de secret pe care îl are un compozitor, ceva ştiut numai de el. Ceva pe care îl adresează doar celor mai puri dintre cei dragi. Puţină vorbărie oricum nu-i strica căci era bătrân şi se plictisea. Bătrân la minte ziceau unii care-l surprinseseră mergând, fugind, sărind în apă când credea că e singur. Dregându-şi puţin vocea bătrânul continuă.

  • Trebuie să-ţi arăt ceva micuţule, şi mai ales să-ţi spun câte ceva. Dar să ştii că povestea asta tu o alegi.
  • Bunicule, dar mie îmi plac toate. Mai spunemi-o pe aia cu Argintul…
  • De data aceasta tu alegi povestea. Dar nu una pe care ai mai auzit-o deja. zise bunicul aproape în şoaptă şi se ridică mimând o durere de şold.

Se ridică şi facu câţiva paşi, în dulapul său stătea ceva misterios. Haine normal, ce altceva? Haine misterioase de modă veche. Nu, nu în dulap ci în pavilionul din tavan. Un pavilion de formă rotundă ce adăpostea o mulţime de cărţi şi pergamente vechi. Printre ele se afla şi un cufăr destul de mare. Urcă pe scară mimând din nou o greutate şi o anumită reţinere însă dete jos cu destulă uşurinţă cufărul. Părea să fie foarte greu iar copilul se mira cum de poate căra bunicul aşa ceva, şi  cum de deţine aşa ceva. Nu era prăfuit deloc pe cât ar fi  de normal în orice clişeu de genul. Nu, era chiar foarte îngrijit, semn că bunicul „îl vizita” în fiecare zi. Deschise cu multă delicateţe cufărul.

  • Două pânze bunicule? Ce mai sunt şi astea? zise copilul chicotind.

Pe când bunicul dete pânzele la o parte, de sub ele se zăriră nişte … alte pânze şi tot aşa până la fundul cufărului.

  • Bunicule, tu vrei să mă păcăleşti sau ce? zise copilul râzând.
  • Nu se poate, au dispărut…
  • Ce au dispărut?
  • Obiectele super secrete ce le ţineam aici. zise bunicul prefăcându-se într-un mod ce-l amuza şi mai tare pe micuţ.
  • Ţi le-a furat cineva?
  • Tu crezi?

O privire mai atentă a copilului asupra pânzelor îl lăsă cu ochii mască. De data aceasta pânzele puse cap coadă legau un şir de rune. Pe ele stăteau acum două săbii şi un arc. Au început să dea o răcoare camerei de cum au apărut iar acum micuţul îşi încălzea mâinile suflând în ele, dar ochii îi erau aţintiţi. Nici nu mai avea cuvinte, cum au apărut, ale cui au fost, de unde le are? Toate acestea se învârteau în mintea lui însă ştia că bunicul nu-l lasă de izbelişte şi îi va spune niscaiva poveşti.

  • Alege! zise bunicul pe un ton autoritar, fără să-şi dea seama de tonul vocii.
  • Woaw, sunt atât de frumoase, dar mi-e frică bunicule, mi-e frică, mi-e rece, de ce s-a făcut atât de frig?
  • Poate trebuia să te mai las să creşti iar apoi să-ţi spun… zise bunicul dând să închidă cufărul.
  • Aleg arcul! zise deodată cel mic cunoscând toanele bunicului său căruia dacă nu-i convenea ceva lăsa totul baltă, inclusiv poveştile pe care i le spunea.
  • Aşa să fie! zise bunicul puţin surprins. Mă aşteptam să alegi săbiile, copiilor de vârsta ta le plac săbiile, dar tu nu eşti un oarecare nu-i aşa?

#

Castelul Negru

Undeva, poate într-o altă lume a existat, există sau va exista o şcoală. Nu este vorba de o şcoală oarecare. Este o şcoală a păcii. Dar mai poate fi numită o şcoală a păcii dacă pacea este adusă prin război? Un rău necesar i-ar spune unii, o încercare de aducere a unei utopii perfecte. Dar cu toate astea, cum poate fii numită şcoală dacă este vorba despre un castel, şi nu orice fel de castel ci Castelul Negru. Nu era nici o şcoală de magie. Aceasta dispăruse demult pe acele tărâmuri…dar oare dispăruse cu adevărat?

O ploaie rece cădea pe meterezele gigantului castel. Părea a fi singurul factor care să o afecteze dealungul veacurilor căci sute de asedii eşuaseră. Zidurile puţin erodate îi dădeau un aspect destul de sinistru, vechi, negru. Acest castel era în centrul lumii. Se numea aşa nu doar datorită fondului negru al zidurilor sale ci mai ales din pricina ţinutului căruia îi era strajă. Ţinutul negru la rândul lui era numit aşa datorită pământurilor sale negre, foarte fertile de altfel, care aduceau cele necesare celor care le lucrau. Cel mai bogat ţinut îl numeau, iar cu mult timp înainte pe acest ţinut se formase o ghildă. Datorită bogăţiilor pământului au reuşit să construiască cel mai puternic castel de pe tot cuprinsul iar apoi şi-au dedicat viaţa protejându-i pe alţii.

Un spion dădea târcoale acestui castel în miez de noapte. Nu era sigur cum intrase acolo, nici măcar nu-şi putea aminti prea multe. Puteam fi eu, puteai fi chiar tu, cine nu ar fi curios să descopere misterele unei asemenea aşezări neobişnuite. Parcă se simţea lăsat, ca şi cum i s-ar fi permis intrarea în castel. Precum o stihie în miez de noapte trecea prin ziduri, metereze, bastioane şi armorerii. Văzu o scriere runică pe care o înţelegea. Nu-şi explica cum şi de când, doar înţelegea… Scria… departamentul spionilor. Intră înăuntru. O cameră destul de largă cu tot felul de ustensile cărora nu le cunoştea folosul îi lăsau impresia unei camere care stătea închisă tot timpul. Judecă puţin şi se întrebase cum a ajuns acolo căci uşa era închisă. Incercă să prindă un cuţit însă mâna îi trecu prin el. Tot ce-i atrase atenţia fuse o carte foarte mare care se deschise din pricina vântului care zburda prin fereastră. Aruncă o privire şi din nou nu îşi explica cum de înţelegea scrierea runică. Văzu doar nişte nume ale elevilor, nivele de putere, armele folosite, caracteristici dar nimic mai mult. Ii atrase atenţia un anumit nume din listă, defapt, era singurul nume pe care nu-l înţelegea şi care era scris într-o altă scriere. Avea nivelul de putere cel mai mare şi anume 7. Sub el stătea un singur elev, iar apoi alţi doi. Mai desluşi ceva în faţa celui cu nivel de putere 7. Scria chiar vizavi – creatură mitologică, fost elev al Castelului Negru, se găseşte la subsol la nivelul şapte.

Auzi un sunet şi privi pe fereastră, părea a nu fi singura stihie de acolo. Alte câteva dădeau târcoale curţii însă nu îl puteau vedea. Spionul îşi luă avânt, cu curaj şi determinare porni spre clădirea principală. Il speria puţin acest castel pe atât de mult pe cât îl şi fascina. Ajungând în sala lordului, intră, plin de curiozitate şi încremeni când acesta îl privi direct. Nu-i spunea nimic. Stătea gânditor pe tronul lui şi îl privea. Un zâmbet îl trădă când se ridicase mimând o durere de spate. Spionul  vru să facă cale întoarsă dar nu avu curajul iar curiozitatea nu-l lăsa. Privirea blândă a lordului îl încurajă să meargă cu încredere spre el. Lordul privindu-l cu iubire îi spuse.

  • Doar tu şi eu cunoaştem toate poveştile într-un mod complet a celor din castel. Nici măcar cercetările departamentului de spionaj nu au reuşit să le străpungă prin puternica lor personalitate şi nici nu vor reuşi. Iată-ţi povestea aleasă băiete. Zise lordul blând iar apoi puse un arc pe masă arătândui-l ca pe ceva care i s-ar putea părea familiar.

(to be continued)

FacebookGoogle+Twitter

un răspuns la Svart Aquilla

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress