Na, și după ce am ieșit din TIFF în cel mai sălbatic mod cu putință sâmbătă seara la petrecerea de închidere a festivalului, am pornit duminică destul de devreme să prind a doua zi de Blaj aLive. Toate bune și frumoase, vreme mișto, lume faină, organizare super, până am rezolvat cu parcarea și cazarea, s-au scurs primele două trupe, și anume AnySound și The Speakers, pe aceștia din urmă prinzându-i la ultima piesă. A urmat formația Impex, despre care nu pot să vă spun decât că au fost pe cât de groaznici pe atât de plictisitori. Nu poți, nene, să zici că propui un amestec de 20 de stiluri diferite și să și sune cumva plăcut decât dacă ești un geniu, ceea ce nici pe departe nu era cazul. A urcat apoi formația locală Blackstar, al cărei solist a uitat pentru două secunde numele trupei în care cântă. Despre ăștia vă zic că au încercat un cover după „We are the Champions” (Queen). Necâștigător. Au mai „acoperit” și piesa „We Are Young” (Fun), într-o manieră „Mamaia Copiilor”. După ăștia, Alternosfera a făcut un show senzațional, punând în valoare sonorizarea foarte bună a festivalului, care până în momentul acela a fost inutilă (cel puțin duminică). Jos pălăria pentru Alternosfera. Superb. În continuare, Vunk au încântat pițiponcimea cu șlagărele lor consacrate și texte de genul „câte palme mai aveți dați-mi-le toate mie, mă numesc Cornel Ilie”. Sincer, în momentul în care au urcat ăștia, am mers cu toții la mici și bere la o masă de alături, considerând în unanimitate că Vunk „nu ne reprezintă”. Ei, show-ul Zdob și Zdub a fost cred că cel mai bun pe care l-am văzut eu ever. Nici n-am cuvinte pe măsură. Ba da, splendid!

Cea mai mare dezamăgire a festivalului a fost taman capul de afiș. Da, Awolnation-ul lu’ pește. Cum ar zice o prietenă, „horror de sinistru”. Trupa ca trupa, dar vocalistul nu mai știa versurile, horcăia, lătra și se băuna, ca și cum ar cânta la duș. Sub un duș cu acid. „Acute” luate în falsetto, miorlăituri pe lângă melodie. I s-o fi suit celebritatea la cap și s-o fi gândit, în creanga mintiucii lui întunecată de băutură și, probabil, de alte cele, că dacă n-a auzit în viața lui de Blaj, nu merită nici Blajul să-l audă. Trist.

Cam asta a fost, pe (foarte, foarte) scurt. Festival după festival. Mai sunt 7 zile până la Electric Castle. Trecute fix.