Ziua Regelui (10 Mai): republicanism vs. monarhism

parada 10 Mai

Monarhul era considerat și se auto-considera unsul divinității pe pământ pentru administrarea treburilor lumești. Cu aceste premise iraționale și nedemocratice, cum poate fi explicat cultul a destule persoane în România pentru monarhie și marșurile de 10 Mai din mai multe orașe din țară? Monarhiștii își argumentează adeziunea la regalitate prin perpetuarea unei „tradiții” a loialității față de țară, prin transmiterea unor „valori” superioare și a unei „morale” mai înalte în raport cu sistemul politic corupt actual și a unei economii (semi)comprador a interesului pecuniar.

E de înțeles dezamăgirea legată de problemele sociale postdecembriste, dar amăgirea e pe măsură.

România nu are nevoie de revenirea la instituția monarhică, dincolo de rolul fundamental jucat în istoria țării de diverși regi și domnitori, ci de mai mult republicanism. Înțeleg republicanismul nu doar ca alegere a șefului statului, spre deosebire de sistemul ereditar monarhic de transmitere a puterii, ci ca democrație la toate nivelele. Treburile publice (res publica) trebuie dezbătute în firmă, în familie, în stradă, în Consiliul Local, în Parlament, în mall, în parc, astfel încât să fim acționari ai destinelor noastre și nu supuși orbi ai unei ierarhii și autorități care adesea nu se poate auto-legitima, indiferent că este monarhia, statul sau piața.

La Cluj, stema monarhiei a fost așezată pe Teatrul Național pe un tricolor imens de partea stângă și dreaptă a intrării. Este evenimentul simbolic care mi-a declanșat reacția legată de marșurile pentru monarhie din România și amintirea textului de mai jos. Mi-am spus: oare când o să vedem logo-urile luptelor civice și democratice pentru Roșia Montană, pentru Parcul Între Lacuri, sau posibile logo-uri pentru o mai mare implicare a angajaților în managementul companiilor?

10 Mai este o dată importantă în istoria României. La 10 Mai 1866 a intrat Carol în București, la 1877 a fost declarată independența României, iar în 1881 a fost proclamat Carol I ca rege al României. Cred că 10 Mai merită reamintit, dar cu o minimă reflectare critică pentru că monarhia, chiar constituțională, este o instituție prea vetustă și mistică pentru a aduce o mai mare democratizare într-un spațiu încă atât de mistic și de neo-feudal. O istorie republicană a României merită să fie (re)scrisă în condițiile în care se trec sub tăcere derapajele nedemocratice ale Casei Regale care se împotrivea votului universal la începutul secolului XX, exploata drastic muncitorii în companiile în care era acționară (angajații munceau și câte 14 ore pe zi), prăda pădurile țării și se bucura de privilegii descrise mai jos, care situează regalitatea în câmpul intereselor oligarhice și nu în afara lor ca în credințele naive ale aderenților monarhiști actuali:

Fragmentul e din Manifestul cercului socialist „România muncitoare”, denumit 40 de ani de sărăcie, de robie și rușine și tipărit la Stabilimentul de Arte Grafice „Universala” (1906) din București cu ocazia sărbătorilor fastuoase și costisitoare cu ocazia a 40 de ani de la venirea regelui Carol în România. Autorul principal al manifestului este Cristian Racovski, cel mai important socialist din Balcani în prima jumătate a secolului XX, un menșevic transformat în bolșevic după Primul Război Mondial, dar ale cărui opțiuni nedemocratice ca urmare a febrei revoluționare aveau să-l coste și pe el viața în valul de epurări staliniste. Existau la începutul sec. XX destui republicani care nu erau marxiști, dar acesta e fragmentul pe care l-am găsit prin fișele mele de lectură:

 

„Pentru slujba lui de misit inteligent regele primeşte o listă civilă de un milion şi jumătate pe an, iar prin­ţul moştenitor 300.000 lei. Pe lângă aceasta Statul dă reginei 15.000 lei pentru operele sale de binefacere.

În afară de toate aceste sume, familia regală mai are în jurul ei o mulţime de funcţionari militari şi civili, aparţinând diferitelor ministere, plătiţi din bud­getul Statului, dar ataşaţi cu serviciul la Curte. Să nu se uite apoi că toate banchetele şi festivităţile zise „naţionale”, organizate pentru sărbătorirea cutărui sau cutărui musafir regal, cutărei sau cutărei ani­versări regale şi în decursul cărora se cheltuesc sute de mii de lei, sînt suportate de budgetul Statului. Să nu mai vorbim, în sfîrşit, nu de biletele de liber par­curs, ci de trenurile de liber parcurs pe cari familia regală le are totdeauna la îndemînă.

Dar cele spuse mai sus cu privire la lista civilă şi la întreţinerea familiei regale sînt nimic faţă de cele ce mai avem de spus. In adevăr, prin legea de la 10 Iunie 1884 liberalii, ca să-şi manifesteze faţă de rege recunoştinţa pentru că i-a lăsat să despoaie ţara timp de şeapte ani neîntrerupţi, au făcut Coroanei un dar de 12 imobile rurale de o întindere de 131.939 lectare şi 8.347 m. p. din care 58.940 hectare pământ cultivabil şi restul în păduri, plantaţiuni, pășuni etc. Încă pe vremea aceea România, organul opoziţiei liberalo-conservatoare, care făgăduia să „readucă în domeniul naţional” acest cadou cînd va veni ea la putere, preţuia venitul anual al acestor 12 proprietăţi la cinci milioane de lei. De cînd s’a început tăierea sistematică a pădurilor domeniilor Coroanei, şi dată fiind creşterea arende, acest venit trebue să fi cres­cut încă, eu atît mal mult cu cit regele, după art. 6 al legei pentru instituirea domeniilor Coroanei, nu plăteşte nici o dare către Stat. Putem spune cu de­plină Siguranţă că, sub diferite forme, familia regală română a reuşit să-şi facă un venit total de nouă pînă la zece milioane anual, pe spinarea contribuabilului român.

Cu alte vorbe, o familie de cinci la şease inşi, pri­meşte o leafă odată şi jumătate mai mare decît suma pe care o cheltueşte anual Statul pentru invăţămîntul primar a 6.500.000 de români! O, nu mal încape nici o îndoială: meseria de rege şi mal ales meseria regelui României e o meserie bănoasă, pentru care ori-ce prinţ din lume şi-ar fi jertfit bucuros „liniştea” şi „patria” sa!…

Pentru noi socialiştii, cari sîntem republicani şi îm­potriva regimului monarhic în general, n’are nici o însemnătate persoana care şade pe tronul României. Cu alte vorbe, noi nu sîntem antidinastici şi nu în­şelăm poporul, dezgropînd din cînd in cînd, cum fac politicianil noştri cînd vor să sperie pe rege, moaştele lui Cuza. Deosebirea dintre un rege şi altul e fără însemnătate, după cum fără însemnătate e deosebirea dintre un patron şi altul. Poate să fie un rege mai deştept sau mai cinstit de cît un altul, tot duşman al poporului rămîne, căci puterea lui este condiţionată de slăbiciunea poporului, de orbirea lui, de instinctele lui de supunere şi de robie. Fericirea regelui e ză­mislită din durerile supuşilor săi”.

 

FacebookGoogle+Twitter

un răspuns la Ziua Regelui (10 Mai): republicanism vs. monarhism

  1. Articol bun,felicitari!Din pacate,prestatia jalnica a politicienilor de dupa „revolutie” a dat apa la moara unora care isi imagineaza ca fostul rege o sa-i mangaie pe cap.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress