Expo „Visul de aur al omenirii” (?)

DSC00269

De 1 Mai, Universitatea de Artă și Design a prezentat la Muzeul de Artă Cluj lucrări anonime ale studenților din a doua parte a anilor 1980. Selecția varză a la Cluj e făcută de Radu Solovăstru, rector al universității, și de Bencze Laszlo, cadru didactic al universității.

Chiar dacă inițiativa de a redescoperi istoria recentă a RO este meritorie, demersul este greșit conceput, mai ales că sunt vizate așa numite „afișe politice”, care ar ilustra „Visul de Aur al omenirii” ori „dezideratul unei societăți egalitariste, remodelate după preceptele totalitare ale regimului comunist din România”, după cum ni se arată în textul de prezentare a expoziției. Totodată, expoziția este o „celebrare critică a zilei de 1 mai” (nu 1 Mai, deci unde celebrarea?!).

În ciuda intențiilor, expoziția nu este deloc critică în narativizarea ei, pentru că plierea pe 1 Mai ar fi trebuit să conducă la expunerea mai multor afișe legate de sărbătorea muncitorească. Apoi, propunerea unor afișe legate de unirea Transilvaniei cu România, celebrarea unei sărbători a copilului, politicile oficiale de denunțare a cursei înarmărilor din anii 80 dintre SUA și URSS exemplifică derizoriu caracteristicile totalitare ale comunismului.

Apoi, anonimatul afișelor ar fi „un fel de protecție împotriva unei ideologii sau a unor limitări impuse de cenzură”, dar nu este nicăieri explicat de ce anonimatul unui afiș din trecut ar presupune în mod necesar rezistență (prin cultură), spre deosebire de afișele comerciale anonime de acum. În plus, cine a răsfoit afișele politice ale epocii poate să diferențieze clar care sunt cele propagandistice (cele cu Ceaușescu în pole position) și cele care au merite artistice, așa cum sunt câteva în această expoziție, care devin subversive la adresa politicului (câteva), tocmai datorită estetismului lor.

Dincolo de aranjarea varză a la Cluj, mi-ar plăcea să văd în expo UAD și ale Muzeului o analiză pe măsură. Se spune că dacă mergi la Facultatea de Litere nu ajungi scriitor. La fel ar trebui să fie și la UAD. Dar măcar ca acei ani de formare să conducă la o receptare critică pe măsură. Mă tem însă că la UAD toți sunt artiști, numai că nu mai există o receptare critică pentru a stabili cum arată o artă anume.

Expo e deschisă până în 11 mai. Prețul unui bilet e 6 lei (n-am mai mers că sunt student la Arte ca să plătesc 1 leu). Mai multe imagini pe pagina mea de FB.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress