Scrisoare deschisă către Doru Pop: se poate adera la ecologie și ca agnostic

 

Parc 1 Mai propunereDragă Doru,

așa cum ți-am promis, reacționez la articolul tău titrat ușor derizoriu „De ce nu cred în religia ecologistă”, deși tardiv pentru că sunt prins cu treburi, dar și pentru că am așteptat primăvara când activismul eco începe să înflorească. Îți scriu nu cu scopul de a te înregimenta în vreun cult irațional al sfârșitului lumii, ci pentru a vedea rădăcinile comune ale economiei și ecologiei, astfel încât să înțelegi că fără militantismul ecologist nu ne putem organiza societatea într-un mod sustenabil nu doar pentru noi, ci și pentru strănepoții noștri. Dincolo de conștientizarea economiei ca ecologie, la finalul scrisorii îți propun o campanie concretă care, alături de multe altele, poate răspândi o nouă viziune asupra lumii, în care costurile sociale și de mediu nu sunt considerate externalități ca în economia clasică liberală pe care societatea actuală încă se bazează. Campania pe care ți-o propun atât ție cât și altor clujeni are legătură cu un exemplu pe care îl dai cu privire la un Someș curat și un Cluj care își deschide fața spre râul său cam mizer și neglijat.

Înainte de a lua în discuție argumentele din articolul tău, este onest să-mi prezint propria viziune asupra ecologiei, care în linii majore este deloc originală și este îndatorată lecturilor legate de fermentul șaizecist contracultural și în special biologului Barry Commoner. Din nefericire, când există polemici în spațiul românesc rareori preopinenții sunt asertivi și își stipulează mai clar valorile și termenii cu care operează, așa că sper să ies din comoditatea intelectuală ad hominem specifică spațiului nostru.

parcul feroviarilorBarry Commoner este îndatorat la rândul său tumultului acelei decade șaizeciste care se întoarce jumătate de secol mai târziu. Deși nu ne putem scălda de două ori în apa aceluiași râu, îmi permit profeția că suntem într-o perioadă similară acelei învolburări. Ne situăm undeva la începutul anilor 1960, iar izbucnirile mai sistemice vor fi în anii care urmează, dar doar dacă protestatarii vor conștientiza contradicțiile dintre democrația socială la care aspiră și sistemul oligarhic al pieței capitaliste, cu turnura sa financiar-corporatistă. În paranteză fie spus, un semnal mediatic al schimbării încă derutate este producția masivă de distopii cinematografice ca anticorp social pe care le-ai analizat cu siguranță ca prof la Facultatea de Teatru și Televiziune din UBB.

Barry Commoner, la care mă întorc constant, a stabilit patru legi ale ecologiei în cartea Cercul care se închide, principii împrumutate din științele tari. O primă lege este „Toate sunt legate de toate”. Pentru a explica legea, biologul american de la Harvard face referire la funcționarea ecosistemelor, la interdependențele create în natură și la cibernetică. Cred că enunțul lui Commoner este mai religios decât ne-ar plăcea să credem la prima vedere. Noi, ca ființe raționale limitate, construim constant lanțuri cauzale și întrepătrunderi de lanțuri cauzale. Ele se rup la un moment dat și nu putem construi mai departe. Intervine un vid care ne taie respirația, un neant atât de insuportabil și de anxios încât construim o metanarațiune care să lege diversele ochiuri ale lanțurilor. Este re-ligo în sens primordial, legătură a ceea ce nu poate fi legat, a morții și a vidului care se umplu de viață. Alteori vidul poate fi liniștitor, dar și atunci îl vom împlini cu o tăcere reconfortantă.

Mulți activiști au înțeles acest principiu, de aceea sunt cetățeni din toată lumea care s-au solidarizat pentru cauza Roșiei Montane. Putea fi altă cauză, dar ar fi provocat aceleași efecte de înțelegere a faptului că trebuie ieșit din arealul sarcinilor cotidiene și mai ales din confortul spațiului privat pentru a discerne economia glocală și transnațională din zilele noastre. Iar Roșia Montană nu e doar un simptom al financiarizării capitalismului tardiv care permite de atâția ani menținea la bursă a unei companii care nu a desfășurat nici o activitate economică, ci este chiar epitomul operării capitalismului la periferie. În ciuda crizei economice, continuăm să trăim într-o bulă speculativă care permite privilegierea argumentelor legate de un profit imediat și delocalizării economiei de societate și decuplării pieței de comunitate și ecologie.

sticker parcul feroviarilorO a doua lege a ecologiei enunță că „Totul trebuie să ducă undeva”, ceea ce e o reformulare a unei legi din fizică ce spune că materia este indestructibilă, motiv pentru care nu există deșeuri ca în economia actuală. Ca o paranteză, doar la nivelul județului Cluj se investește, potrivit Ziua de Cluj,  229 de milioane de lei, în alte rampe pentru deșeuri presupus eco, când investițiile ar fi trebuit să fie în reciclare și în recuperare. Dar societatea nu percepe politica publică deficitară a gestionării noilor deșeuri pentru că gunoiul este acceptat social, asemenea romilor „mizeri” și „puturoși” care lucrează informal în slujba Clujului în vechea rampă. Tot astfel, lacul cu cianuri și Wasteland-ul rezultat în urma investiției RMGC, nu ar trebui să existe într-o economie durabilă. Wasteland-ul descris atât de plastic de poetul meu preferat, T.S. Eliot, nu mai este consecința unui carnagiu mondial, ci al unui război economic, bio-politic, în care o elită occidentală mondială și din alte centre urbane glocale, celebrul 1% de la protestele ultimilor ani din SUA, consumă pe seama forței de muncă a altora resursele naturale deșertând bunurile comune ale planetei.

Zațul industrial ar trebui să dispară mai ales într-o lume care se sufocă în propriul gunoi, în poluarea rezultată dintr-o economie bazată pe combustibili fosili și într-un consumerism în care cantități uriașe de obiecte sunt aruncate rapid după utilizare ori distruse pentru a nu ieftini acele produse, așa cum se întâmplă cu mâncarea. Dar în condițiile economice actuale, normativitatea la care mă refer e iluzorie.

Dar dacă tu nu vrei să participi la aceste mișcări și la aceste noi normative morale, nu înseamnă că noile trenduri sunt totalitare, cum spui, ci că nu îți înțelegi mai nuanțat libertatea, care dincolo de existența unui spațiu privilegiat, intim și indeterminat de exersare a gândirii, este și înțelegerea necesității istoriei, după cum ne spuneau Hegel ori Marx. Înțelegerea necesității unei economii / ecologii holiste, în care nu externalizăm costurile diverse, va fi lupta secolelor XXI-XXII și mă tem că doar o catastrofă aparent „naturală” ne va trezi din amorțeala „civilizată” în care trăim, adică a economiei creșterii infinite.

Să fie astfel de prognoze apocaliptice rodul strict al unei mistificări religioase eco și nu al avertismentelor civice, științifice și politice? Dar eu nu prezint cursul istoriei, ci schițez doar un cadru inteligibil în care vor avea loc luptele de clasă, rasiale, etnice, de gen și chiar speciiste între diverse forțe sociale.

O a treia lege a ecologiei spune că „Natura se pricepe mai bine” și „stabilește probabilitatea că orice shimbare majoră introdusă de om într-un sistem natural este nocivă pentru respectivul sistem”. Pentru că am fost învățați că angrenajul nostru cultural și științific a domesticit natura, este dificil de înțeles această lege, care afirmă că ne putem reglementa mai bine ca societate studiind minuțios cât de intruzivi putem fi în natură pentru a nu o deregla, așa cum am făcut în ultimele două secole de industrializare. Doar în ultimele decenii ne-am pus efectiv problema că există și costuri ecologice ale „modernizării”. În acest sens, un proiect de minerit la suprafață care schimbă schimbă în mod fundamental habitatul pe sute de hectare nu are cum să nu fie dăunător la adresa acelui ecosistem.

O a patra lege le înglobează pe celelalte trei și enunță simplu că „Nimic nu se capătă pe degeaba” și avertizează că „nu există profit fără un anumit sacrificiu”: „Deoarece ecosistemul global este un tot închegat, în care nimic nu se poate câștiga sau pierde și care nu poate fi îmbunătățit simultan sub toate aspectele, tot ceea ce se extrage din el prin străduința umană trebuie înlocuit. Nu putem evita plata acestui preț; putem doar să o amânăm. Actuala criză ambientală este un avertisment că am întârziat prea mult”. Raportat la Roșia Montană, profitul României este relativ mic comparativ cu alte proiecte internaționale de valorificare a resurselor. Mare parte din profit este externalizat de corporație și nu poate suplini pe termen lung, în ciuda asigurărilor PR-ului companiei, distrugerea patrimoniului cultural (minele romane, casele, bisericile, chiar și peisajul industrial atât de straniu încât poate fi valorificat turistic) și a celui natural (munții, pădurile, văile, apele ori fauna Roșiei pe care nu am apucat încă să o studiez).

Parcul Feroviarilor privatÎn linia argumentelor de mai sus, cred că poți să îți faci o idee dacă proiectul RMGC este „bun sau rău”, deși părerea mea e că judecățile de valoare și dihotomiile atât de drastice trebuie relativizate în gradații legate de avantaje și dezavantaje. De aceea, RMGC poate oferi avantaje relevante în sensul creării unor locuri de muncă și a asigurării unui venit statului român, dar dezavantajele sunt mai mari pentru potențialul agro-turistic al zonei și favorabil unei industrii medii de prelucrare a lemnului, potențial pe care Mihai Goțiu îl prezintă în volumul activist, denumit în mod eronat ca fiind jurnalism de investigație, Afacerea Roșia Montană.

Sunt de acord că destui activiști se raportau cam emfatic în stradă la finalul lui 2013 anunțând revoluția sau că se vor sacrifica pentru campanie: „Murim, luptăm!”. Mă amuzam când lumea se punea în stradă sau pe facebook pe câte un Huuuuuoooo anti-politic atât de năpraznic în condițiile în care resentimentele la adresa clasei corporatist-politice (nu există strict o clasă politică) nu erau dublate de un instrumentar analitic și politic pe măsură. Eu cel puțin, ca plezirist, nu mă sacrific pentru nimeni, nici măcar pentru mine… Dar retorica era specifică vârstei participanților și străzii care nu doar că sintetizează mesajele, ci și le simplifică adesea. Dar cine merge pe stadion la meciuri de orice fel poate înțelege ce rol important de catharsis poate să aibă astfel de spectacole pentru pulsiunile noastre violente. În același timp, erau destule slogane asertive, creative, mai cool, care răcoreau patima altora.

Este clar că în orice mișcare de masă există aspecte superficiale (de ex., fiind mai vechi în campanie oamenii mă întrebau unde găsesc poșete cu Salvați Roșia Montană?!), dar trebuie observat avantajul mișcărilor colective, participative, în detrimentul reacțiilor individuale sau de grup restrâns de experți, ori când sunt delegate net atribuțiile de reprezentare. SRM se bazează oricum și pe unele și pe altele.Totuși, pretențiile unei participări obligatorii, fanatice la marșuri sunt false (eu beam bere constant la marșuri și nu eram singurul, iar atmosfera era de flecăreală uneori, de sărbătoare alteori).

portiune-somes-langa-parc planwerkCitindu-ți articolul am fost mirat să observ patima ta anti-ecologistă, chiar dacă ești de acord cu efectele nefaste din ultimele secole de industrializare, ca să nu mai pomenim de agricultura practicată timp de milenii care a ras pădurile planetei (de exemplu, România era acoperită de păduri înaintea modernității în proporție de 80%, iar acum abia mai sunt păduri pe 25% de pe suprafața țării, potrivit datelor Romsilva): „ecologismul pune conștientizarea publică în locul propovăduirii religioase și participarea obligatorie la manifestații în locul frecventării bisericii”. Dacă ar fi așa, în fiecare săptămână ar fi mii de oameni în stradă doar în Cluj și cu sutele de mii în România.

Fragmentul care nedreptățește cel mai mult mișcarea ecologistă este însă etichetarea curentului ca totalitarism: „Dar când enoriașii apărării planetei se cramponează de bio-civismul lor și îmi încalcă dreptul de a nu fi de acord cu toate prostiile, mă simt cenzurat. E tot o formă de totalitarism și o consider inacceptabilă. Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră, aceasta este gândirea oricăror propovăduitori de minciuni. Lipsa de toleranță și fervoarea irațională mă sperie”. Dar cum poate fi un curent doctrinar care nu e nicăieri la putere în lume totalitarism? Și în ce sens s-a produs cenzura dacă articolul tău presupus critic a fost publicat fără probleme, iar unii cu siguranță au fost de acord cu premisele tale, mai mulți  cu siguranță nu.

O altă premisă falsă, cu implicații liberale dar și conservatoare, este retragerea în spațiul privat al familiei sau în interacțiunea publică bazată pe un comportament individualist: „Nici lupta lor împotriva marilor corporații nu mă interesează, mă interesează numai comportamentul individual. Nu mă interesează salvarea Universului, ci numai ce face fiecare în universul lui”. Dar o astfel de poziționare presupune a căuta răspunsuri individuale la probleme structurale și denotă o neîncredere netă în acțiunile colective care sunt pentru orice persoană ar studia interacțiunile sociale, mai eficace decât cele atomizate la scara individului sau familiei. Alți comentatori au observat generalizările pripite cu privire la ecologie și la militanți civici pornind doar de la campania Salvați Roșia Montană și eventual cea legată de gazele de șist.

posibilitate-somes1 planwerkSpre final faci referire la o (g)localizare importantă: „Aș vrea să pot salva urșii polari sau urșii panda. Dar înainte de asta mă îngrijorează uciderea nemiloasă a câinilor din orașul în care locuiesc. Aș vrea să lupt pentru salvarea calotei glaciare. Dar când ați fost ultima oară pe malul Someșului?”.  Dar întrebarea e construită ca și cum milianții SRM ar fi neinteresați de astfel de cauze. Tocmai pentru că îi cunosc, știu că sunt implicați în demersuri legate de sterilizarea animalelor fără stăpân, în activarea oamenilor pentru adopții, în stoparea legilor de așa-zisă eutanasiere. Ca de atâte ori, oameni activi în campania SRM s-au implicat în stoparea abuzurilor clubului de fotbal CFR din Parcul Feroviarilor  ce vizau transformarea parcului în bază sportivă privată și s-au activat în multe alte campanii locale de propunere a unei infrastructuri pentru biciclete la Cluj, în amenajarea a diverse parcuri și spații verzi, în grădinărit comunitar etc.

assixworks10-11

Profit de localizarea pe care ai operat-o pentru a înțelege că un proiect matusalemic al dezoltatorului imobiliar Arpad Paskany în zona Parcului Feroviarilor, chiar lângă Someș, unde locuiești cu familia, poate fi stopat nu printr-un comportament individual oricât de merituos ar fi el, ci prin acțiune colectivă. Prin acest exemplu, îți propun să devii la rândul tău activist, nu pentru a salva balenele planetei, ci pentru a asigura o dezvoltare armonioasă pentru familia ta într-un mediu cât de cât armonios din punct de vedere urbanistic.

De ce acțiune colectivă? Oricât de bine argumentat ai fi ca intelectual critic sau parte a unui grup restrâns, așa cum sunt eu în S.O.S. (Societate Organizată Sustenabil – un cerc informal de prieteni), astfel de proiecte imobiliare nu pot fi stopate. Asta chiar și în condițiile în care am propus un proiect alternativ, acceptat declarativ de primărie la discuțiile de anul acesta legate de buget, și anume unirea Parcului Feroviarilor cu părculețul din Iris prin malul Someșului și crearea Parcului 1 Mai, al doilea parc peri-central al orașului. Un parc cu deschidere spre Someș, mai frumos și mai natural decât ce avem în Grigorescu. Dar parcurile nu asigură contracte clientelei politice, profit sau locuri de muncă. Proiecte grandioase cu trecere la primărie ca cel detaliat în documentul Riverside City Center de atragere a capitalului internațional devin o consecință a economiei corporatiste, în care societatea ori mediul sunt decuplate de rațiunile economice ale extragerii de plus-valoare. Schițele firmelor lui Arpad Paszkany, cu stadion de 100.000 de locuri pe malul Someșului, sunt consecințele unui mod de gândire în care lăcomia profitului își pierde orice urmă de raționalitate. Problema e că chiar dacă proiectul stadionului este o extravaganță megalomană irealizabilă, proiectul Cluj Riverside City Center cu mai multe clădiri spre 20 de etaje are șanse să se realizeze aglomerând și mai tare zona și amenințând un parc scos din conștiința publică pentru a fi propice investițiilor imobiliare.

Riverside_final-16

Să nu fiu înțeles greșit, investițiile imobiliare în birouri sunt propice în zona gării, dar ele trebuie să se facă sustenabil, pe mai puține etaje și cu un profit diminuat pentru dezvoltatori și u beneficii mai larg distribuite în comunitate prin crearea unor facilități de loisir.

A lupta împotriva unor astfel de proiecte presupune atât folosirea portavocii activiste depreciate, cât și a tastaturii, a mobilizării de familie și a vecinilor, a activiștilor caricaturizați de tine, a colegilor universitari și a studenților ori a jurnaliștilor. Iar în funție de temperamentul și aptitudinile fiecăruia se va face și diviziunea muncii, dar o diviziune civică ce separă infinit mai puțin față de sarcinile trasate în fișa postului la locul de muncă.

Nu e nici obligatoriu și nu e deloc cool un astfel de efort. Dimpotrivă, e extenuant, dar necesar. Pentru că o precondiție pentru ca democrația să existe și să nu capoteze eticii profitului individual și subordonării celuilalt în angajat sau precar, e crearea de spații publice cu acces general și gratuit, în care cetățenii se pot întâlni ca egali.

Doru, a te angaja în astfel de lupte ca cea pe care o propui, pentru un Someș curat și vizitabil, care să ne curețe de grijile zilnice, te va determina să analizezi și altceva decât comportamentele individuale pe care le invoci. Te va obliga chiar să speri că se pot crea legături acolo unde e hiatus și scepticism și să gândești holistic. Dacă tot ai pomenit problema neglijării Someșului, de ce nu îți asumi sarcina până la capăt de a o pune pe agena publică printr-o rețea de vecini, experți și diverse publicuri de clujeni interesați? Dintr-o perspectivă de insider, critica la adresa activismului eco sau de altă natură, atât de plăpând la noi, poate să fie mai precisă și mai constructivă astfel încât și activismul autohton să evolueze de la o realitate în care blochează proiecte, la o perspectivă în care construiește alternative de dezvoltare economică și socială. Iar Parcul 1 Mai care să galvanizeze comunitatea și proiectarea arealului ca potrivită pentru birouri de maxim 6 etaje este o perspectivă mai rațională de dezvoltare a orașului.

riverside1Agnosticismul se definește în DEX ca un „punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu”. Eu ți-aș propune, nițel sfătos și ritos cum par să devin, să fii agnostic ca până acum la adresa mișcărilor eco, dar să îți pui problema existenței umanității în următoarele două secole, mai ales dacă sistemul capitalist de tip neoliberal al ultimelor decenii va continua adâncirea inegalităților, poluarea masivă din țările industrializate și în curs de industrializare și va adânci conflictele derivate dintr-o economie bazată pe apropriere individuală a surplusului și pe muncă subordonată.

Secolele următoare vor fi ecologiste sau nu vor fi deloc, iar posibilul fanatism subiectiv al unora este irelevant în raport cu problemele obiective și sistemice pe care omenirea le întâlnește deja și le va înfrunta și mai accentuat în viitor.

Poți să îți aduci și tu contribuția în luptele viitoare, chiar în arealul glocal din care faci parte.

 

Cu prietenie,

Adi Dohotaru

Notă imagini: 1. Planșă SOS Parc 1 Mai, 2. manifestație care a blocat transformarea parcului în bază sportivă, 3. Parcul Feroviarilor este Al NOSTRU, 4. Primăria răspunde că e teren privat, 5 și 6 planșe realizate cu studenți la arhitectură la un workshop coordonat de firma Planwerk, 7. Stadion de 100.000 de locuri în Piața Abator, 8 și 9 proiect Riverside. Pentru a le vizualiza mai clar detaliile, dați click pe ele.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2019 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress