Tupeu, minciună, fraudă în Orașul Reciclării

FOTO Bogdan Crișan rampă

După ce Clujul a câștigat candidatura strict simbolico-electorală pentru Capitala Europeană a Tineretului (nu vine nici un ban pentru titlu!) și candidează pentru Capitală Culturală și Economică și se pregătește pentru titlul de Capitală Eco a Europei (la o sugestie de-a mea făcută la supermișto!), Clujul candidează acum la titlul de Orașul Reciclării 2014. Asta în condițiile în care anul trecut orașul Cluj-Napoca a câștigat premiul de excelență la categoria „Trâmbițare” din cadrul aceluiași concurs organizat de Eco-Rom Ambalaje. Categoria „Trâmbițare” presupune, potrivit unui comunicat al primăriei din Cluj în parteneriat cu Eco-Rom, că s-a implicat „cel mai mult în comunicarea proiectului către populație”.

Societatea civilă locală mai degrabă beneficiază de candidaturile orașului prin diverse proiecte de finanțare a unor evenimente festivaliere lipsite de substanță în loc să amendeze derapajele demagogice ale puterii. Anul trecut vreo 300 de asociații locale depuseseră la primărie proiecte pentru finanțare. Dintre acestea, cele de care am auzit să aibă vreo voce publică pot fi numărate pe degetele de la o mână. Cealaltă parte a mediului asociativ, mai radical, este implicat în campanii regionale legate de exploatări miniere cu cianuri și de gazele de șist. De aceea, are prea puțin timp rămas pentru a contracara în mod susținut autoritățile locale sau județene.

În limbajul de PR al primăriei, „Trâmbițarea” înseamnă că s-a mușamalizat faptul că la Cluj s-a format cel mai mare ghetou din jurul unei rampe de gunoi din România și poate din Europa, cu o populație care fluctuează între 1.500-2.000 de oameni, majoritatea romi. Aproape jumătate dintre aceștia au fost evacuați forțat de primărie. Sute de oameni lucrează informal în rampă, în condiții precare, fără contracte de muncă, fără drept la pensie, fără asigurări de sănătate, în condiții toxice și în lipsa unor condiții decente de locuire. Acești oameni fac munca de colectare selectivă, în detrimentul autorităților și multinaționalelor, care își ocolesc responsabilitățile de colectare, impuse de autoritățile europene pe principiul devenit lege în UE: „Poluatorul plătește”.

stemaAutoritățile județene au contractat 76 de milioane de euro pentru realizarea unui sistem de management integrat al deșeurilor la nivelul județului, dar nici un ban nu a fost planificat în sprijinul celor 1.500 de oameni care trăiesc în jurul rampei:

„La Pata Rât ce fac oamenii în rampă este o muncă importantă pentru Cluj, din păcate în condiții mizerabile când ei ar putea fi implicați altfel. În situația dată, ar putea fi angajați în lanțul de colectare de la populație. Nu e normal să ajungă în situația de a lucra în rampă”, îmi spunea Mihaela Beu pentru TOTB, inginer chimist și fost comisar șef regional la Garda de Mediu în perioada 2005-2009.

Potrivit Mihaelei Beu, din gunoiul adus la Pata Rât, între 20-30% se colectează selectiv datorită muncii lor. Asta în condițiile în care statisticile oficiale arată că în România se reciclează 1% dintre deșeuri, față de media de 24% a Uniunii Europene.

Mai mult, în ciuda limbajului propagandistic al autorităților, noua rampă nu este mai eco pentru că o organizare sustenabilă presupunea colectarea selectivă a deșeurilor din blocurile și casele clujenilor, fără departajarea prea largă în fracție umedă și fracție uscată la care țările vestice au renunțat cu decenii în urmă. Apoi, deșeurile trebuiau duse direct la centre de reciclare, nu într-o rampă, oricât de „modernizată” ar fi fost prezentată opiniei publice ca fiind noua rampă construită tot în apropierea Pata Râtului.

Dar realizarea unor construcții mari ca rampele avantajează clienții politici din construcții, principalii beneficiari ai politicilor locale și nu capitalul mai mic și mai creativ din industria reciclării.

Dincolo de considerentele eco și sociale, mai există un element fiscal extrem de important. Cum raportările de colectare ale asociațiilor marilor producători sunt fictive și nu au nici o legătură cu cotele negociate cu guvernul sau la nivelul UE, evaziunea fiscală atinge miliarde de euro, după cum sugerează și Raul Pop care este preşedintele Ecoteca, un ONG care se ocupă de advocacy în domeniul managementului deşeurilor. Raul Pop a lucrat câțiva ani într-o asociație ce prelua obligațiile de reciclare ale producătorilor.  Motivul pentru care nu există o evaluare clară e legată de „lipsa unui sistem unic de raportare” din cauza administrațiilor indolente și corupte care nu verifică operatorii privați, după cum arată activistul colegei Roxana Bucată de la TOTB:

„Dacă ar exista un sistem unic de raportare la nivel naţional, am putea spune ‘eu, tu şi el am generat câte un kilogram de gunoaie, Firma de colectare a venit şi a luat trei kilograme de gunoaie de la cei trei, le-a selectat şi de acolo a strâns 1,5 kg de dus pe groapă şi 1,5 kg de reciclat. La final cei de la groapă pot spune că au primit 1.5 kg,  reciclatorii de hârtie pot spune că au primit 500 g de hârtie, reciclatorii de plastic pot spune că au primit 700 g de plastic etc’. Până nu avem un astfel de sistem, toată lumea face ce vrea, asta se întâmplă acum în România: îţi vine producătorul prin asociaţia colectivă şi zice ‘noi am colectat şi reciclat plastic – 45%, hârtie – 60%, sticlă – 25%, becuri – 25%’, le aduni şi rezultă câteva sute de mii de tone, după care mergi la reciclatori şi ei îţi spun: ‘eu am reciclat trei tone’, ‘eu 12’, împreună fac, să zicem, 20 de tone. Păi până la 500 de mii, unde e diferenţa? Păi nu ştim pentru că nu există o evidenţă”.

FOTO Cecilia Crăciunesc Pata Rât rampă Terapia

Primăriile vor participa în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014 la o competiție ce vizează următoarele aspecte: „cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate”. Limbajul este construit ca și cum ar fi o problemă cu publicul consumator care este necivilizat și balcanic, pe când principala responsabilitate este a companiilor și a asociațiilor de producători care îi reprezintă și care eludează legea. Motivul constă în menținerea ratei de profit la un nivel cât mai ridicat, costurile sociale și ecologice fiind externalizate populației.

De aceea, datele umflate furnizate de Eco Rom Ambalaje, în comunicatul remis presei prin Primăria Cluj-Napoca trebuie privite cu o suspiciune maximă:

,,Continuăm și anul acesta bătălia simbolică între primării pentru titlul de <Orașul Reciclării 2014> cu și mai multe municipii înrolate în această luptă comună în vederea dezvoltării sistemului de colectare separată. Chiar dacă România a atins, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate, obiectivul prevăzut de legislația europeană de reciclare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață, în practică, la nivel operațional, sistemele locale de gestiune a deșeurilor încă sunt în construcție. Eco-Rom Ambalaje investește anual 35% din aportul membrilor săi în parteneriatul cu autoritățile locale, iar rezultatul este unul important – peste 450 de acorduri încheiate cu autorități administrative și un nivel de participare al populației cu 40% mai mare față de acum 4-5 ani. Mulțumim celor care ni s-au alăturat programului <Orașul Reciclării> și le dorim ca principale arme și muniții folosite în luptă să fie aceleași pe care și noi le folosim, respectiv: eficiența, performanța și transparența.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje, organizație a producătorilor, care până acum a investit doar 22 milioane lei la finalul anului 2012 în infrastructura de colectare.

poster - femeie trompeta statuie FINAL - 700x1000 mmÎn cazul în care primăria dorește cu adevărat să obțină acest premiu, ar trebui să îl ofere oamenilor din Pata Rât, care ne apropie de media UE de colectare selectivă. Spre aceștia trebuie îndreptată atenția și asupra condițiilor inumane în care au fost folosiți să muncească și să trăiască.

Problema „de conștientizare și mobilizare a populației” nu este cea fabricată atent, în termenii responsabilizării individuale a consumului și selectării, ci a gândirii unui sistem economic îndeajuns de echitabil care reușește să își ia în calcul așa numitele externalități din afara pieței, costurile sociale și de mediu, în cazul Pata Râtului, munca oamenilor în condiții toxice. Apoi, aceste costuri să fie incluse în preț, un preț care pentru a fi just trebuie să diminueze drastic rata profitului.

Dar cine să diminueze rata profitului? Autoritățile? Corporațiile? Cetățeanul educat întru competiție și responsabilizarea individuală și atomizată a pieței, fără nici un apel la conectarea conștientizării individuale cu fanta unei răspunderi colective și structurale? Doamne ajută!

 

Notă: Am ales foto mai puțin jurnalistice, fără oameni, pentru că în urma unei postări de-a mea pe facebook cu o familie de romi din pădurea în care stau rezultatul neintenționat a fost evacuarea familiei. Sugestia mea către alți doritori de video și foto-safari prin locații mizere și paupere să dea drumul la aparate imaginându-și că ei ar fi cei văzuți în astfel de ipostaze degradante.

Puteți citi un drept la replică din partea Eco-Rom Ambalaje aici.

FacebookGoogle+Twitter

2 răspuns la Tupeu, minciună, fraudă în Orașul Reciclării

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress