Nu orice sămânță rodește

DSC00894

M-a dezamăgit ultima expo de la tranzit.ro a lui Vlad Iepure și curată de Attila Tordai–S. În ciuda faptului că am apreciat alte proiecte din cadrul ȘPAC (fosta Școală Populară de Artă Contemporană) în care au participat amândoi unul ca învățăcel altul ca învățător, cum a fost cel care a documentat și redat plastic segregarea romilor din Pata Rât, expoziția despre consumul de sămânță de floarea soarelui, denumită „Copiii trebuie supravegheați când consumă acest produs”, este extrem de superficială.

Iar tușa socială și istorică este ilogic narativizată, într-o genealogie inexistentă.

Denumirea expoziției are la bază avertismentul de pe pachetele de semințe, care reglementează consumul unui produs, anterior nereglementat, și care ființa ca plantă până când statul și capitalul rapace au pângărit un bun comun până atunci presupus a fi intact. De parcă reglementarea produce în mod automat coerciție și ierarhie, nu și mediere în destule cazuri.

DSC00896Critica din rândurile care urmează trebuie luată prietenește și sanitar în atmosfera îmbâcsită a artelor spectacolului din Cluj, mai ales că am observat că nimeni nu reacționează public cu privire la expoziții de la Fabrica de Pensule, ori chiar tranzit.ro, chiar dacă pe la colțuri, la o bere și la scuipat semințe sau păpat pișcoți se critică vitejește. Relaționarea micii lumi alternative din Cluj, de maxim câteva sute de persoane, este convivială, bobo și relativ plată, ca într-un târg de provincie. Toată lumea se știe cu toată lumea, iar rolurile sunt deja trasate.

Spre deosebire de artele spectacolului și cele plastice, literatura a durat instituții mai bine puse la punct de critică de întâmpinare și de comentariu exegetic. Asta chiar dacă critica tinde a inhiba scriitura nu datorită unei critici de direcție care instituie ierarhii, ci din pricina joburilor luate de critici de la scriitori, din ce în ce mai puțini profesioniști, căci au rămas fără supape de supraviețuire materială.

În expoziție, este trasată o „diferență esențială” în ceea ce privește consumul de sămânță între Occident și România, care pornește de la fina constatare că în Occident sămânța se consumă fără coajă, ca „parte a unei recomandări dintr-un discurs despre o nutriție sănătoasă”, după cum se poate observa într-o prezentare mai artistică, de tablou în tablou („recomandări dintr-un discurs”). În schimb, în Balcani sămânța s-ar găsi ca gustare a săracilor, „aproape întotdeauna cu coajă”.
DSC00905
După care o observație bombă: „aceste semințe nu a fost văzute întotdeauna ca un produs, cel puțin nu ca în viziunea marketing-ului capitalist”. Deci, înainte de 1989 sau pe la 1850, sămânța nu intrase în circuitul capitalist, de aceea e bine ca arta cu accente de stânga să îl deconspire oriunde apare.

În fraza următoare, aflăm că în perioada comunistă „produsele dispuneau de un singur tip din fiecare aliment sau marfă, deoarece statul gestiona furnizarea de bunuri”, ceea ce demonstrează nu doar că tot românul purta doar papuci Clujana, ci și că papucii Clujana dispuneau de propria marfă. Unică desigur, că doar trăiam în comunism. Produsele au decis apoi în mod misterios că sămânța de floarea soarelui nu trebuie să devină produs, astfel că a fost „lăsată așa cum este”. Cum adică a fost lăsată în plata naturii? Și care natură și care „este” vă puteți întreba, dar cred că vă prindeți că dacă nu era reglementată sămânța de stat ori de capital, ea se afla cu siguranță într-o stare idilică, rousseau-istă.

DSC00904Pentru că sămânța era vândută de țărănci și țigănci și oameni umili, sărmanii de ei, ca să lăcrămeze toată stânga hipsterească locală și să dispute moralitatea dubioasă a capitalismului, atunci sămânța nu era produs, ci „o simplă cereală într-un pachet din hârtie”. Și iacătă, simplitatea bucolică a arhaismului (eco?) se întoarce!

Din cauza resturilor de semințe de pe stadioane, au început să existe reglementări și restricții care se aseamănă cu cele legate de alcool și tutun, deși autorul nu încearcă să problematizeze de ce se întâmplă acest lucru. De ce interdicțiile cojilor de semințe în spațiile publice în formare în firava democrație autohtonă sunt similare ambalajelor, resturilor, fecalelor? De ce spațiile considerate civilizate neutralizează impuritățile, ascunde văzului deșeurile, apoi le reciclează cu o acuratețe mai mare decât cele considerate necivilizate, urmând ca doar la dezmățurile bahice festivaliere excesele gunoiului și excrescenței să fie tolerate?

DSC00897Nu se dau răspunsuri, nici măcar interogații mai serioase, căci ne-am învățat lecția: arta bună are un vag eteric, e cea care naște întrebări, nu oferă soluții ideologice și teziste la bucată asemenea îndemnurilor activiste!

Urmează concluzia tăioasă a lui Vlad Iepure, dar într-o raportare la capitalism de secol XIX: „După 25 de ani de democrație în România, această sămânță de floarea-soarelui este percepută ca produs, nu ca și plantă. Pe piața există zeci de firme care vând aceste semințe, construind pentru fiecare produs o identitate de piață. […] Proiectul încearcă să facă lumină în această tranziție între non-produs și produs, această sămânță de floarea-soarelui fiind una [sic!] dintre ultimele bunuri nereglementate”.

DSC00903De ce de secol XIX? Pentru că în cadrul cererii și ofertei de acum mai bine de un veac se schimbau încă produse și nu branduri și logo-uri ca în capitalismul tardiv, când bugetele de publicitate au depășit cele legate de producție. Apoi, sămânța, chiar și ca plantă, înainte să devină produs, era mediată culturală, se desțăra și se denaturaliza în funcție de epocă, pentru că nu doar statul și capitalul presupun relaționări reglementatoare. Și merita făcută o cercetare în acest sens, nu o deconspirare facilă a reglementării și intervenției capitalului ca în critica ieftină, în cheie moralizatoare, a stângii naiv-anarhiste de azi (căci există și anarhisme mai bine fundamentat ideatic) pentru care marea problemă e autoritatea (reglementatoare). Un traseu mai amplu al unei altfel de expoziții putea fi de la plantă, la produs și să ajungă la actualele procese de branding, dar în lipsa unei chestionări de anvergură și a unei investigații pe măsură, genealogia se frânge.

Legenda spune că la teatrele ambulante, târgovețe, de vodevil, lumea arunca roșii și alte legume spre actorii care veneau cu reprezentații care nu erau pe gustul popular. Elita, mai fină, mai snoabă, nu face așa ceva, deși îmi imaginam că aș fi scuipat niște semințe, groase de flegmă, pe organizatori și participanți, dar n-aveam nimic la bord… Asta e, am devenit politicoși în ipocrizia bobo generală, iar participanții mai interactivi au început la vernisajul de marți chiar să spargă semințe și să le pună cumsecade coaja în palmă.

Astfel și eu, după ce mi-am băut paharele cu vin, i-am mulțumit plin de curtoazie lui Attila pentru pișcot, care se găsea din belșug. Pe drum, mi-am amintit că un amic spunea politicos că e o chestie, dom’le, să ridici sămânța la rangul de artă. Dar la fel de bine se poate scuipa arta ca pe-o sămânță. Și n-ar fi nimic „firesc”, nereglementat și trăirist, mai ales când fata de lângă mine, cu un rând mai jos al stadionului, se întoarce ca să vadă cine i-a scuipat în păr. Cine ne mediază pe noi doi?

În ciuda puținătății ideilor, expoziția este ambalată ingenios. Texte mari de prezentare a firmelor producătoare de semințe stau pe jos într-un aranjament care îmi amintea de poemele dada sau ale beatnicilor, alături de sămânță aranjată lângă pereți și de alte texte mediatice care sunt colate pe un fel de skateboarduri. În mijloc e o masă cu sămânță învelită în ziare, așa cum se vindea mai demult. Dar înăuntru erau doar coji, căci doar forma a mai rămas din acel mod de a comercializa, forma devenind aici un semn al (n)ostalgiei. Așa cum șade bine în expozițiile cu iz documentarist, sunt printate texte de lege cu privire la comercializarea sămânței de floarea soarelui. Sămânța și textele nu se găsesc pe pereți pentru că nu e nimic de expus, nimic de muzeificat, nimic de patrimonializat, modestie care trebuie apreciată. La vernisaj un aparat electric folosit pentru eliberarea aleilor și peluzelor de frunze a fost folosit pentru a răspândi semințele prin sală, iar unii participanți din cei aproximativ 100 s-au apucat să despice semințele, deși fără a despica și firul în patru pentru că a venit momentul cel mai important al vernisajului: vinul și poveștile de seară ce alungă stresul, terapia… Expoziția a fost doar un pretext.

Expoziţia clujeană poate fi vizitată între 28 ianuarie – 12 februarie 2014, de luni până vineri între orele 15:00 – 18:00.

ps 1: Dar am văzut și semințe care rodeau. Probabil nu aș fi atât se sarcastic cu oameni din mediul meu, „hipsteri” deconspirați de toată lumea existând ca pseudo-categorie sociologică doar cu iz polemic, dacă nu aș fi curat o expoziție în Insomnia, a lui Radu Hangan alias ezu din Bistrița, care conținea, printre altele și un tablou foarte viu, decorativ, cu semințe de floarea soarelui  colate și lipite pe pânză și date cu un grund transparent de protecție ca să nu se deterioreze. Era preferatul soției mele.

SONY DSC

ps 2: Apoi, expoziția care m-a impresionat cel mai tare dintre toate cele pe care le-am văzut aparține lui Al Weiwei, Sunflower Seeds, pe care am descoperit-o plimbându-mă hai-hui prin Londra și ajungând la muzeul Tate. O expoziție cu milioane de semințe de porțelan realizate manual pe un covor de aproape o sută de metri pe care se putea merge.  Detalii aici.

De atunci, am decis că voi face (din când în când) nu doar publicistică în diverse domenii și activism, ci și, pe cât posibil, artă.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress