Thursdayrated: Carmen Rădulescu

carmen radulescu

Să aveți un 2014 fericit și plin de surprize muzicale din cele mai plăcute! După o vacanță (cam lungă) de sfârșit de an, Thursdayrated revine cu o ediție întrutotul specială, dedicată împlinirii a doi ani de Luciri Optzeciste, aniversare marcată atât de petrecerea tematică ce va avea loc sâmbătă seara la The Shelter, cât și de lansarea paginii oficiale a sindrofiei pe facebook.

Vorbim puțin azi despre Carmen Rădulescu, prolifică interpretă de muzică ușoară cu succes nebun în perioada optzecistă.

Artista se naște pe data de 29 ianuarie 1964, la Onești, jud. Bacău. Apare pe scenă pentru prima dată la vârsta de 3 ani. De la 14 ani, participă la diverse festivaluri interjudețene de muzică ușoară. Participă, in 1979, la celebrul concurs TV „Steaua fără nume”, dar acesta a fost întrerupt pe când Carmen promova în etapa a III-a. Obține premiul al II-lea la secțiunea „Interpretare”, festivalul „Mamaia 1983”. În 1984 începe colaborarea cu compozitorul Șerban Georgescu, și din acest moment înregistrează succes după succes, premii la concursuri și festivaluri. Efectuează turnee în țară și în străinătate (Bulgaria, Danemarca). Lansează primul single, „Același vis”, în anul 1986. Albumul de debut, „Muzica te cheamă”, apare în 1987. În 1988 se căsătorește cu fiul dirijorului Paraschiv Oprea, Sorin, iar în anul următor naște. Revine cu un nou album, „Lumina din gând”, în 1993, după care, după spusele ei (am văzut-o la TV într-un interviu acu vreo două luni), este înlăturată din show-biz începând din momentul în care Șerban Georgescu o ia de soție pe Mădălina Manole (1994) și hotărăște să pună umărul în exclusivitate la consolidarea carierei noii sale neveste. Șerban Georgescu moare pe data de 4 martie 2007 în urma unui infarct, iar Mădălina ne părăsește definitiv în 14 iulie 2010, de ziua ei, din cauza unei supradoze neaccidentale de Furadan. Cu toate acestea, Carmen Rădulescu revine în 2010 cu un nou LP, „Poate”, însă acest album are succes doar la cine are succes. Artista a fermecat întotdeauna publicul cu dulceața vocii sale, siguranța de sine și sensibilitatea cu care se dedica actului artistic. Ea însăși mărturisește (în același interviu) că prin 1989, în cadrul un concert susținut de mai mulți cântăreți celebri ai epocii la Sala Polivalentă din București, în momentul în care a urcat pe scenă, publicul s-a ridicat în picioare și a început să scandeze „Carmen, Carmen, nu uita: tu ești cea mai mare stea!”.

Piesa pe care propun s-o ascultăm este, evident, „Nu Știu” (1986), o prezență obligatorie în playlistul „Lucirilor…”.

Sper să vă cadă bine. Dați mai departe. Un weekend splendid!

Nu uitați: sâmbătă, 11 ianuarie 2014, „2 ani de Luciri Optzeciste” la The Shelter!
Vă așteptăm cu drag!

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress