Îmi vreau orașul înapoi! Spațiul nostru public este privatizat. Spațiul nostru verde este acaparat, la fel cum la țară se desfășoară pe dimensiuni mult mai spectaculoase fenomenul de land grabbing. În curând vom trăi cu toții într-o corporație, în spațiile colective flashy ale mallurilor, nu publice. Iar reclamele ne vor îndemna și mai abitir să fim consumatori responsabili, nicidecum cetățeni.
Pot să înțeleg necesitatea parteneriatelor publice-private în contextele bugetelor mici ale administrațiilor locale, dar în cazul spațiilor verzi furate, nu „adoptate”, de companii, cotropirea cu logo-uri a terenurilor verzi este atât de evidentă încât sunt deturnate presupusele intenții generoase, de responsabilitate socială corporatistă.
Astfel de proiecte edilitare nu apar din neant, ele sunt pregătite de think tank-uri neoliberale precum CADI, așa cum am văzut o astfel de propunere de „politici publice” la Zalău, de management privat al spațiilor verzi pentru că ar fi o soluție mai ieftină față de actualele cheltuieli publice. Având în vedere bunele relații între CADI și cel mai neoliberal partid din România, PDL, nu ar fi surprinzător ca astfel de propuneri clujene să vină de la CADI. Ca o paranteză, cum nu știam cum se fac documente de politici publice, pentru ceea ce s-a dovedit cel mai ratat experiment de democrație participativă din România, adică bugetul participativ, am cerut un astfel de document de la Facultatea de Științe Politice din Cluj pe care am absolvit-o (uneori îmi e jenă, trebuia să marșez pe prima mea opțiune, Istoria) și mi s-a trimis un document CADI pe fonduri europene de privatizare a gestiunii spațiilor verzi din Zalău. Chiar dacă nu există o legătură cauzală directă între „adoptările” de spații publice de la Cluj și CADI, spiritul neoliberal al acaparării recente a spațiilor verzi în Cluj este evident.

În această viziune de PR, parcă am fi niște cetățeni orfani, ușor oligofreni, ce nu știm să ne administrăm orașul și care trebuie să fim adoptați.

Ni se inserează constant ideea că instituțiile publice nu mai sunt performante în gestionarea politică și civică a orașului, de aceea este nevoie de intervenția mântuitoare a capitalului corporatist, singurul capabil de eficiență în guvernarea vieților noastre. Cel care creează locuri de muncă, investiții, un capital a cărui dorință de a face profit dispare, cel puțin în discursul public de auto-legitimare.
Această obscenitate a prezenței capitalului și a politicii electorale în spațiul public se regăsește în baia fluorescentă de reclame de sărbători, în electropornul luminilor de sărbători, atât de risipitoare, atât de consumatoare de energie, atât de sclipicioasă încât uităm de natura ei păcătoasă. Ne închinăm vițelului luminos, lui Neon God, iar baia spectaculară de lumină ne va alunga plictisul, cenușiul și nimicnicia. Nu va fi niciun hiat între noi, niciun hău întunecos și nici măcar un voal intim și politicos. Noul re-ligo, noua legătură între noi va fi artificială și fluorescentă, baia electrică ce străpunge întunericul. Vom juisa luminos în neant.

Baia de mulțime și acum de lumină a primarului a fost satisfăcută cu o sumă dublă față de anul trecut. Astfel, 2 milioane au fost cheltuite pentru împodobirea orașului când se puteau alege simbolic câteva locații fluorescente. 2 milioane care puteau fi cheltuiți pentru integrarea unor familii din Pata Rât înapoi în oraș. 2 milioane care puteau fi cheltuite pentru amenajarea unor spații verzi, 2 milioane care puteau fi justificate mai bine prin diverse proiecte sociale în parteneriat cu asociații non-guvernamentale.

Pe scurt, în viitorul apropiat societatea civilă poate face presiuni pentru o reglementare mai clară a parteneriatelor public-privat. De pildă, firmele își pot instala plăcuțe, doar de lemn, pe spații verzi care nu depășesc mărimea de 50 de centimetri și nu pot pune două plăcuțe ca în Cluj. Iar pentru lumini se poate alege doar Piața Unirii sau altă piață, pentru că există ale investiții publice mai importante de făcut.
Repet, îmi vreau orașul înapoi. Și cu toții ne putem reapropia spațiul public. E un drept!