La inițiativa generoasă a profesoarei Eniko Vincze am participat la inaugurarea Campusului Teologic Ortodox „Nicolae Ivan” din Cluj, realizat în locația din care au fost evacuate 76 de familii de romi și mutate în Pata Rât, în apropierea gropii de gunoi a orașului. La evenimentul de inaugurare ne-am întâlnit cu protestatarii din campania Salvați Roșia Montană, care au venit să îl exproprieze foarte ingenios pe Victor Ponta și să-i amintească încă o dată premierului că proiectul RMGC trebuie înlocuit cu o variantă mai sustenabilă de dezvoltare a Roșiei Montane.
Eu venisem cu niște joarde de Moș Nicolae făcute de persoane din Pata Rât pentru a le da oamenilor politici, dar și prelaților BOR, pentru a le reaminti că trebuie să fie mai „cuminți”, că există probleme sociale și ecologice stringente la Pata Rât (dar și la Roșia), dar și soluții alternative, minimalizate.
Câteva impresii după ceea ce presa a catalogat ca fiind protest (care se face cu sute sau mii de oameni), dar care de fapt a fost mai degrabă o formă de activism performativ, cu mize simbolice:
– Eniko Vincze, și cu mine, angajat temporar al UBB, nu am fost lăsați să intrăm în clădire de câtre un cadru didactic de la Facultatea de Teologie, care o știa cu siguranță atât pe profesoară cât și pe mine (l-am avut și în emisiune pe când eram la Radio) pe motiv că e un spațiu privat. BOR dovedește încă o dată că suntem stat în stat;
– Bănuiesc că premierul Victor Ponta știa că va fi boicotat la Cluj și și-a programat boicotul, apropiindu-și un public conservator și religios, mai ales că la tv a declarat ulterior (preluat mimetic, deloc critic, de tv de stat) că nu i s-a mai întâmplat vreodată să asiste la huiduirea unui mitropolit, referindu-se la ÎPS Andrei Andreicuț, când știa bine că dânsul era ținta dezaprobării manifestanților, pe când Biserica era targetată doar pentru indiferentismul ei social cu privire la Pata Rât. Ponta a manipulat informația grosier direcția atacului astfel încât demonstranții să pară extremiști, eco-teroriști eventual;
– Am reușit să mă strecor înăuntru pe altă ușă, unde mă știa un portar (îl mai țineți minte pe portarul care nu m-a împiedicat să decopertez gardul de la Școala Ardeleană și apoi ne-am fotografiat împreună?). Aveam joardele pe care vroiam să le înmânez oamenilor politici și chiar avem fantezii pentru un spanky performativo-simbolic, dar mi-au fost confiscate, lucru văzut probabil de prefect. Când i-am zis prefectului în timp ce dădeam mâna că am venit ca să amintesc oficialilor de Pata Rât și că mai sunt oameni afară care protestează pentru Roșia și-a încrețit nasul a enervare și dezgust și a plecat grăbit. Îl înțelegeam pentru că venise la alt eveniment, dar mă întreb în ce măsură înțelegea și el faptul că pentru Pata Rât încă nu s-au găsit soluții pentru o locuire mai adecvată și pentru locuri de muncă, mai ales că rampa se va închide anul viitor. Cum e datoria prefectului a institui sub-comisii județene pentru dialog social pentru probleme grave, care să aducă la aceeași masă primăria, Consiliul Județean, alte instituții, oameni din Pata Rât și sectorul asociativ și universitar, ar fi timpul ca în al 24-lea ceas să vină în întâmpinarea nevoilor semnalate de clujenii din Pata Rât și de universitarii care s-au solidarizat cu ei. Au mai fost propuneri similare din partea gLOC, dar fără succes;
– Cel mai șocant pentru mine a fost să văd după ieșirea de la slujbă confruntări între activiștii eco și sociali și activiștii PSD și studenții de la Teologie. Unii scandau împotriva lui Ponta, iar ceilalți pentru Ponta, inclusiv studenții de la Teologie, într-un campus universitar! Nu cred că în universitate nu trebuie făcută politică (suntem ființe politice nu idiotes cum îi numeau grecii atenieni pe apolitici), dar să auzi studenți teologi strigând Ponta e foarte straniu și incongruent în contextul în care Biserica s-a exprimat oficial împotriva proiectului de la Roșia Montană și informal și formal și-a exprimat simpatia față de soarta oamenilor evacuați forțat la Pata Rât (deși la discuții cu oamenii Bisericii am fost compătimiți că avem o treabă foarte grea încercând să-i scoatem pe romi din „mediul lor natural”?!); [O participantă ]din PSD îmi spune că teologii nu au colindat și că a fost ideea oamenilor din partid de a se asocia din nou cu mesaje religioase, dar era greu se spus pentru că cele două grupuri făceau front comun în fața demonstranților]
– A fost haios că oamenii din SPP (în rest foarte eleganți spre deosebire de jandarmi și recunoscând dreptul nostru la protest!) m-au abordat să le arăt joardele de Moș Nicolae pentru a vedea dacă sunt ascunse bombe pentru că asta ar fi procedura standard. Iar prelații mi-au zis „să am grijă să nu fac vreo minune cu rachetele alea” (?!), la care am răspuns că „aș vrea eu să fac”;
– Activiștii din campania SRM se mobilizează exemplar, au energie, combativitate și simț al urgenței, cum eu de mult nu mai am la astfel de acțiuni, pe care mi le presar, ca să îmi mențin speranța, cu destulă ironie, relativism și simț al ridicolului decât determinare. De pildă, când o tabără striga „JOS Ponta” iar alta o dădea langa cântând Dooooaamnee nu știu ce, eu vroiam să fiu Caragiale, nu în piesă. Mai cred în confruntare, dar aceea trebuie să fie măcar semifinală și nu o colecție de înfruntări episodice dintr-o telenovelă nesfârșită, dar pentru asta trebuie o gândire mai sistemică, civico-politică, de pregătire pentru preluarea puterii statului într-un stat oricum slab și unde acest deziderat este chiar realizabil. Oricât de paradoxal ar suna, doar preluarea puterii va conduce la dispersarea ei în rețelele sociale. Dar asta se va întâmpla doar dacă există un proiect și o nouă narațiune democratică, ce depășește tarele democrației reprezentative capturată de capitalul corporatist, fără a cărui susținere este improbabil a ajunge în funcții de decizie;
– Îmi amintesc de zâmbetul ușor jenat al frumoasei deputate Aurelia Cristea, de poveștile legate de Parcul Între lacuri cu fostele mele vecine mele din Mărăști care veniseră la slujba de inaugurare a campusului într-o sală liturgică mare și înaltă cât o treime de campus, de prestanța și elocvența șefului SPP, principalul bodyguard al lui Ponta… Dincolo de bine și de rău, am stat la povești cu oameni din ambele tabere, nu doar dintr-a mea, până când am văzut oamenii în diverse nuanțe de gri. Au devenit în sfârșit acceptabili.
Colaj foto: Istvan Szakats
Foto: Călin Goina
Sorry, comments are closed for this post.