Comunicat Dialectica Gardurilor

10. 11.2013

 Jurnaliștii și clujenii sunt invitați marți, ora 13.30, la poarta ridicată lângă drumul din apropierea Canalului Morii la un gest simbolic de nesupunere civică. După escaladarea gardului, participanții se vor deplasa la întretăierea dintre Parcul Rozelor și Parcul Iuliu Hațieganu unde vor intra dintr-un parc în altul, spații despărțite de 5-7 metri, printr-un procedeu denumit tiroliană. Chiar dacă distanța dintre parcuri este extrem de mică, pentru a ajunge dintr-un spațiu în altul este nevoie a ocoli aproape 1.5 km și de plata unei taxe.

 

„În cadrul performance-ului, civicii din grupul civic de inițiativă SOS (Societate Organizată Sustenabil) și susținătorii propunem crearea prin diverse negocieri publice a celui mai mare spațiu public din Cluj, care să lege între ele Canalul Morii, Someșul, Parcul Iuliu Hațieganu și Parcul Rozelor. Ca să documentăm performance-ul, am mers prin diverse locații. De pildă, am arătat că prin deschiderea curților școlilor, în contextul în care doar puține curți sunt deschise în weekend și după-amiaza, se poate tripla cantitatea de spații de joacă din oraș. Va fi un efort în plus pentru școli și primărie datorită unei reglementări suplimentare, dar sănătatea noastră este mai importantă în raport cu măsurile de securizare a perimetrelor școlare, mai ales în condițiile unui oraș fără spații publice de anvergură. Am mers să ne cățărăm și la viitorul Parc Între Lacuri (Parcul Est) de peste 50 de hectare, acceptat de primărie la propunerea SOS, dar și în Parcul Feroviarilor, ca să arătăm că acele spații închise nu doar că pot fi deschise pentru publicul larg, dar și că unele părți din ele sunt menținute închise în mod ilegal. Ne-am cățărat și la Școala Ardeleană pentru a îndepărta un gărduleț inestetic pe care l-am împletit în formă de cerc și pe care l-am rostogolit pe stradă, așa cum făceau copiii pe vremuri cu cercurile, răcnind SHARE pe respectabila str. Kogălniceanu. Noi reclamăm, în fond, deposedarea locuitorilor orașului de bunurile lor publice și comune. De ce fac toate astea artistic și nu civico-politic? Din neputință… Și pentru că simțindu-mă lipsit de putere, ca atâția alți cetățeni, arta este cea mai plastică formă care ne-a rămas pentru a critica relațiile de putere existente. Iar cum arta este unicul catharsis, mă agăț de ce pot pentru ca valorile, formele și ideile în care cred să aibă o minimă vizibilitate și ca să nu o iau complet razna rămânând în România.”, Adrian-Octavian Dohotaru, membru SOS, cățărător pe idei

 „Implicarea mea în acest proiect ţine strict de fantezii alpiniste şi nicidecum de lipsa acută de spaţii verzi din oraşul meu sau de blocarea accesului public în cele deja existente. Atunci când simt nevoia de promenadă verde prefer să plătesc intrarea în Grădina Botanică pentru o sesiune foto alături de nuntaşii din ziua respectivă, când am nevoie de momente de relaxare o iau la pas printre mormintele din cimitirul de pe varianta Zorilor-Mănăştur, iar pentru relaxare ciclistă prefer hârtoapele de pe Str. Fânaţelor. Ce simt însă că îmi lipseşte cu adevărat în acest oraş, mai ales în zilele călduroase, este umbra unor clădiri de birouri, a unor parkinguri sau – asta în orice anotimp – posibilitatea de a împinge un coş de cumpărături într-un nou shoppin’ center”, Radu Gaciu, grafician, membru SOS și documentarist foto-video în proiectul „Dialectica Gardurilor”

„Orașul este, în cea mai mare măsură, al locuitorilor săi. Este un bun comun care ne oferă o varietate de utilizări care ne pot defini un mod de viață, ne influențează într-un mod cu precădere inconștient. De obicei îl luăm așa cum este și ne adaptăm acestuia. Adaptarea este cea mai apropiată atitudine care o avem în felul în care-l folosim. Oare procesul invers este posibil? Noi putem determina orașul să se adapteze nouă, nevoilor noastre și dorințelor noastre? Orașul are capacitatea de a se modifica mai repede sau mai lent în funcție de dimensiunea schimbării necesare. Aici intervine cealaltă parte a posesorilor și, în măsură mai mică, administrația. În mod real, măsurile în care orașul pare împărțit este exact invers. Administrația este aparatul care poate să facă posibilă schimbarea, are un avantaj și astfel orașul îi aparține într-o măsură mai mare. Felul în care-l folosim este diferit. Nevoile administrației nu sunt neapărat ale noastre sau nu sunt în aceeași ordine de priorități. Dacă ne imaginăm un gard între locuitori și administrație, acesta este exact această discrepanță în modul de înțelegere al orașului, în modul de comunicare sau lipsa ei între părți. Am descoperit o limită, un obstacol, însă este unul care nu este într-atât de dificil de surmontat. Gestul de a escalada un gard între două parcuri este depășirea unui obstacol în utilizarea continuă a unui spațiu verde care este al nostru sau o diluare a unei limite impuse prin lipsa de comunicare sau înțelegere a nevoilor noastre de socializare și loisir de către orice administrație” – Marius Cătălin Moga, arhitect, cățărător în proiectul „Dialectica Gardurilor”

Fotografii de documentare găsiți pe pagina SOS. Nesupunerea civică din cadrul unui performance denumit „Dialectica Gardurilor” face parte paradoxal din selecția Orașul Vizibil 2013. Create to Connect. Proiect organizat de Fundația AltArt și sprijinit financiar de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Europeană prin Programul Cultura 2007-2013.

……….

 

Sesizare poartă Canalul Morii

Către Apele Române, Administrația bazinală de Apă Someș Tisa,

Către Primăria Cluj-Napoca,

 

Subsemnatul Adrian-Octavian Dohotaru, domiciliat în Cluj-Napoca, str…, reclam amplasarea unei porți pe malul apei de către administrația Central Park Residence sau de administrația clubului de tenis Winners din Parcul Rozelor. În subsidiar, reclam și faptul că primăria Cluj-Napoca nu mi-a răspuns în termen legal la prima sesizare legată de interzicerea accesului dinspre Plopilor și Mănăștur spre o secțiune din Canalul Morii și către Parcul Rozelor.

 Față de prima sesizare „Scrisoare din privatopia glamour gulagului”, invoc alte două motive care au conduc la un act de nesupunere civică la care și alți clujeni sunt invitați să participe ca gest simbolic de apropriere a unor bunuri care ar trebui să fie publice (și posibil comune în viitor).

Conform Legii Apelor cu nr. 107/1996, secțiunea 2, art. 40 este prevăzută lățimea zonelor de protecție a apelor „conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege. Delimitarea zonelor de protecţie se realizează de Administraţia Naţională Apele Române împreună cu autoritatea de cadastru funciar şi cu deţinătorii terenurilor riverane”. Autoritățile trebuie să verifice la reclamațiile cetățenilor dacă poarta a fost montată respectând legislația în vigoare care cere avize de la Apele Române. Anexa 2 a legii stipulează, printre altele, lățimea zonelor de protecție în jurul apelor în lungul cursurilor de apă, care este la lățimea Canalului Morii de 2 metri, iar cum poarta este la limita canalului, legea nu a fost respectată. În acest caz, ori a fost o construcție neautorizată, ori a fost o neglijență în serviciu a persoanelor care au semnat autorizațiile, motiv pentru care sunt necesare verificări din partea instituțiilor sus-menționate.

 Un al doilea motiv, nepomenit în prima sesizare, are legătură cu inaugurarea unui panou informativ de către Fundația Română a Inimii în parteneriat cu Primăria Clujului. Panoul este dedicat persoanelor care vor să facă mișcare și care trece pe aceeași alee care este închisă la nici o săptămână de la prezentarea proiectului în mass-media de către organizatori și primar. Astfel de evenimente contradictorii conduc la un deserviciu de imagine categoric la adresa primăriei care până acum nu a luat nici o măsură de remediere a situației.

În consecință, invit reprezentanții și funcționarii instituțiilor sus-menționate, marți, 12 noiembrie, ora 13.30, în fața porții de pe Canalul Morii pentru a inspecta neregulile semnalate și pentru a discuta posibile soluții de deschidere a spațiului. Marți, la ora 13.30, voi escalada poarta alături de alți clujeni ca gest de nesupunere civică pentru raptul bunurilor publice și comune petrecut în România ultimelor decenii, abuzuri care ne-au lipsit de posibilitatea unei calități ridicate a nivelului de trai în spațiul românesc.

 

Cu respect,

Adrian-Octavian Dohotaru