Cluj, 5 octombrie 2013, 10.00-17.00, AltArt@Fabrica de Pensule

În explorarea relației dintre artă și urbanism sloganul situaționist “cultura este bunul care vinde toate celelalte bunuri” pare a fi un punct de plecare productiv. Ce are el de-a face cu arta? Faptul că așa numita “turnură culturală”, recunoașterea rolului pe care procesele culturale îl au în constitutirea socialului, se bazează și pe succesul cartierelor de artiști în economiile post-industriale. Și cu urbanismul? Faptul că transformarea culturii într-o resursă la dispoziția guvernelor, a pieței și a populației creează o interdependență între regimurile culturale și mecanismele de reglementare a muncii și a transformării urbane.

Privind în urmă, construcția de cartiere de locuințe pentru clasa muncitoare și pentru săraci în economiile industriale a fost ultima mare manifestare a modernismului utopic. În anii ’70 falimentul economic și social al acestui model a devenit vizibil în mare măsură. Demolarea blocurilor Pruitt-Igoe din St. Louis, Missouri în 1972 a fost chiar denumită “momentul postmodernismului”. Ce s-a întâmplat de fapt?

Neoliberalismul a adus cu el și o schimbare în natura muncii, ceea ce pentru unii a reprezentat marșul triumfal al liberalizării economice, iar pentru alții a însemnat evadarea capitalului spre zone noi, încă nesindicalizate. Urbanitatea a fost una dintre aceste zone. În “Strategii pentru antreprenorul politic” Lazzarotto scrie: ”dacă fabrica nu mai este vizibilă, nu înseamnă că ea a dispărut, ci că s-a socializat, în sensul în care a devenit imaterială: o imaterialitate care totuși continuă să producă relații sociale, valoare și profit”.

Mai târziu, zonele părăsite au început să fie repopulate de artiști, iar acest proces a atras turiști și pe cei cu venituri mari, generând astfel o și mai mare “revitalizare” a zonei. Arta și comerțul au început să se susțină reciproc. În paralel, în căutarea propriei interpretări a “revitalizării urbane de succes”, orașele au invitat corporațiile să-și mute birourile în aceste zone, devenind astfel concentrări administrative și comerciale. Iar în acest proces elita managerială a devenit pătura ale cărei nevoi și dorințe trebuiau adresate. Și astfel cele două capete s-au întâlnit..

Elitele manageriale și artiștii au fost primii “coloniști urbani” postindustriali. Clasa de mijloc le-a urmat în procesul de gentrificare. În același timp, postmodernismul a “lucrat” la o nouă definiție a artei: “arta ca un mod de a face” a înlocuit “arta ca un mod de a vedea”, și în consecință practicienii au luat locul vizionarilor. Arta s-a profesionalizat, din punct de vedere al metodelor de lucru, și s-a democratizat, din perspectiva costurilor de participare. Domeniul artistic a devenit o opțiune de carieră, apărând astfel clasa artistică, numărul celor care se definesc ca artiști crescând considerabil.

Această deschidere a făcut posibilă apariția unor expresii la modă precum “clasa creativă”. În cartea sa “Rise of the Creative Class” Richard Florida prezintă acestă categorie ca pe o “resursă umană” care înfrumusețează orașul – și este de înțeles că ideile sale au fost bine primite de mulți administratori de orașe. Chiar dacă Florida vede în clasa creativă salvatorii orașului, el nu pare a fi interesat în rolul emancipator al acesteia. În loc să încadreze procesele sociale umane în termenii “dreptului la oraș”, Florida prevestește schimbarea socială în care clasa muncitoare și săracii au pierdut din start.

În acest fel capitalul pare să fi neutralizat potențialul subversiv al strategiilor estetice și ethosul contraculturii – autenticitate, auto-management și apoi imperativul antiierarhic – transformând aceste instrumente ale emancipării în noi forme de control social. Chiar și conceptul de gust – un indicator al clasei sociale, generat de o relație economică cu mijloacele de producție – este transformat în ceva lipsit de importanță în relație cu puterea.

Și atunci cum mai rămâne cu potențiala apariție a acestei clase pe scena politică? Cum rămâne cu Clujul? Odată cu noile moduri de producție, urbanitatea trebuie să devină în mod natural locul organizării politice; odată cu relocarea antagonismelor politice pe arena culturală, s-ar părea că artiștii și creativii au un rol din ce în ce mai mare în transformarea urbanității. În acest context, Clujul – un oraș al proceselor sociale autocontradictorii, dar deschis experimentării sociale – pare a fi locul potrivit pentru renașterea socialului ca agentul politic care transformă orașul.

PROGRAMUL SEMINARULUI

Moderatori:

István Szakáts și Alex Bogus

Lista contributorilor:

Ann Stouvenel (curator, FR)

Anca Simionca (sociolog, RO)

Norbert Petrovici (sociolog, RO)

Eugen Pănescu (arhitect/urbanist, RO)

Ștefan Tiron (artist, curator, information dealer, RO)

Freek Lomme (curator, NL)

Julien Berthier (artist, FR)

Philémon, Bureau d’Investigation Photographique (artist, FR)

Dubravka Sekulić (curator, RS)

Attila Tordai (curator, RO)

Organizat de:

Fundația AltArt Cluj

Parteneri:

La Criée Contemporary Arts Centre, Rennes

Universitarea de Artă și Design, Cluj

European Higher School of Art of Brittany

Onomatopee Research Centre, Eindhoven

Kulturni Centar Beograda

Proiectul A.C.T. Democ[k]racy este co-finanțat de UE prin Programul Cultura 2007-2012.