Proza din Aprozar cu Mihai Mateiu

proza

Miercuri – 14 august – de la ora 21:00 (adică astăzi), A1 împreună cu prozatorul ei preferat* vă invită la vernisarea proiectului: „Proza din Aprozar – cu Mihai Mateiu”, unde altundeva decât în stradă, pe strada Memorandumului, la numărul 2.

„Proza din Aprozar” e un proiect editorial outdoor aflat la a doua ediție, și implică publicarea de proză scurtă în vitrina fostului Aprozar de pe Memo. Prima ediție s-a realizat în cadrul proiectului AltArt – „Orașul Vizibil”, când am republicat un text de William Saroyan: „Câțiva Sărmani”. Proiectul încearcă, pe de o parte, să promoveze literatura contemporană, în special proza scurtă și pe de altă parte să se înscrie într-o logică a urbanului asumat discret.

În societatea urbană de astăzi, semnul, mesajul ne sar în ochi la tot pasul, într-o încercare permanentă de a ne pune piedici și de a ne invada gândurile. E suficient să ne gândim la piețe celebre, și-n același timp extrem de aglomerate pietonal, precum Times Square din New York sau Hachiko Square din Tokyo, pentru a ne face o idee despre extremul acestei situații. Reclame multisenzoriale invadează retina și timpanul, impunându-și agresiv mesajul.

Pe de altă parte, orașul – și acum ne gândim la Cluj – poate păstra și semne subtile, invitații discrete într-o altă lume, și aici am pomeni cei Trei Ursuleți de pe clădirea din fața magazinului Central, care nu mai promovează un mesaj, ci trimit la o lume.

Proiectul „Proza din Aprozar” asta își propune, să evoce lumi, care să invadeze discret orașul și să deturneze spre visare. În cazul textului lui Mihai Mateiu, intitulat „intimitate”, e vorba despre o lume a internetului și a spațiului public, dar și o lume a parcursului monoton și a procrastinării impotente. Ținând cont că vorbim despre un proiect editorial outdoor, ne-a plăcut mult ironia inerentă titlului.

Prin urmare, vă așteptăm de la 21:00 la o întâlnire cu scriitorul și cu textul său. Să veniți, căci pe lângă literatură, o să mai fie biscuiți à la Lavi și limonadă.

Și am încheia cu un citat dintr-o comedie distopică, intitulată „Idiocracy”, un film relevant în cazul discuției de față: „And there was a time in this country, a long time ago, when reading wasn’t just for fags and neither was writing. People wrote books and movies, movies that had stories so you cared whose ass it was and why it was farting, and I believe that time can come again.”

La capitolul mulțumiri; îi mulțumim lui Mihai că-i scriitor, dlui Florin Chereji pentru afiș, fetelor de la crestemidei.ro prin care am finanțat proiectul și-n general oamenilor buni de la oraș și sat.

_______________________________________________
*Mihai Mateiu s-a născut în 1976 la Târgu-Mureș. De 15 ani trăiește în Cluj-Napoca. În 2011 a publicat la Editura CDPL volumul de povestiri „Oameni”. În prezent lucrează la terminarea primului său roman.

un răspuns la Proza din Aprozar cu Mihai Mateiu

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress