Piaţa Autonomă Cluj #7 La Terenuri în Mănăștur

pac la terenuri

Duminică 28 iulie, PAC  La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur, între orele 14:00-20:00.

 

 

Piaţa Autonomă din Cluj (PAC) funcţionează pe principiul economiei pe bază de dar, unde bunuri şi servicii sunt oferite fără vreun fel de înţelegere explicită sau aşteptări la vreo recompensă. Ideal, aceste schimburi au loc deja voluntar într-o comunitate şi servesc la construirea relaţiilor sociale. Nu totul se rezumă la obţinerea unui profit sau avantaj social, majoritatea schimburilor din societate funcţionează în afara economiei de piaţă, pe principiul bunăvoinţei şi cooperării.

Aşadar, ne propunem, ca sub numele de Piaţa Autonomă din Cluj, să ne întâlnim în fiecare lună pentru a crea un spaţiu liber de bani şi diviziuni sociale. Aici vor avea loc ateliere, se vor oferi şi primi servicii şi bunuri la liber şi vom servi împreună o masă caldă sub egida „Hrană, nu bombe”.

Servicii şi bunuri la liber

Prin oferirea de servicii şi lucruri la liber căutăm o alternativă la sistemul economic actual. Vrem să oferim astfel o oportunitate pentru membrii comunităţii de a împărţi bunurile pe care le au în abundenţă. Prin bunuri ne referim la haine, electrocasnice, cărţi, plante etc dar şi la diverse îndeletniciri sau informaţii care ar putea îmbunătăţi viaţa comunităţii.

Acestea nu reprezintă în niciun caz un act de caritate, ci o încercare de a aduce mai aproape oameni din toate mediile sociale, de a trece peste barierele impuse de societate şi de a-i aduce pe picior de egalitate, măcar pentru câteva ore, pe toţi participanţii.

Ateliere

Atelierele sunt menite să încurajeze libera circulaţie a informaţiei, prin învăţarea de lucruri şi îndeletniciri noi. Până acum am învăţat cum să reciclăm şi să reutilizăm diferite obiecte, am făcut instrumente muzicale din ţevi, ne-am iniţiat în arta fotografiei şi a acordării primului ajutor, am învăţat primele cuvinte în limba romanes şi ne-am cunoscut mai bine drepturile.

În cadrul Pieței Autonome nr 7 vom încerca, din nou, să reutilizăm obiectele și materialele care la prima vedere par ”de aruncat”. De la ora 15.00 vom realiza împreună rogojine și covorașe din materiale textile (haine vechi), iar de la 16.00 com construi abajururi din baloane, sfoara și lipici. Atelierul de imprimare DIY va sta la dispoziția celora care doresc să-și personalizeze diverse articole de îmbracăminte sau genți iar pentru cei care au probleme sau întrebări legate de buna funcționare a bicicletelor, atelierul de reparații se va desfășura în paralel.
Pentru copii, pregătim o zi plina de jocuri și veselie! Vom jongla cu diverse obiecte construite împreună cu ei, vom dansa, cânta, desena, totul pentru ca micuții să se bucure de o zi minunată și pentru ca noi să mai profităm încă o dată de jocul dulce al copilăriei.

HRANĂ NU BOMBE!

În cadrul fiecărei ediţii PAC se serveşte mâncare vegană (şi ceai cald), pe care o vom mânca împreună pe parcursul evenimentului. Toată lumea este invitată să servească cu noi cel puţin o farfurie de mâncare şi să stea la o poveste. De ce mâncare vegană? Pentru că animalele sunt şi ele victime ale exploatării şi cruzimii în numele profitului.

Vă invităm duminică, 28 iulie, la ediţia numărul 7 a Pieţei Autonome din Cluj. Aceasta va avea loc „La Terenuri”, Mănăștur, între orele 14:00-20:00.

Haideţi să schimbăm modul în care consumăm şi folosim obiectele!

Nu uitaţi prezenţa banilor NU este necesară şi nici binevenită.


View Larger Map

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress