Ediţia din acest an a festivalului de jazz de la Gărâna a adus pe scenă peste 50 de artişti, fiind prezente cinci grupuri în unele seri – în loc de patru – cum eram obişnuiţi.
Pentru mine festivalul a început în a doua zi de concerte. Am plecat vineri în zori din Cluj, aşa că am ajuns în timp util ca să ne instalăm, la ora la care au început concertele fiind perfect integraţi în atmosferă. Seara a fost deschisă de Irina Popa & The Sinners – cei care au fost desemnaţi “Revelaţia anului 2012″ la Gala Premiilor de Jazz. Acompaniată de Cornel Cristei (pian electronic), Iulian Vrabete (chitară bass) şi Relu Bitulescu (tobe), Irina – o prezenţă scenică foarte dinamică – a interpretat piese de pe albumul The dream (lansat în 2011) şi piese din repertoriul internaţional.

I-am vazut apoi pe basistul norvegian Arild Andersen alături de bateristul Paolo Vinaccia şi Tommy Smith la saxofon într-o interpretare de exceptie a compozitiilor de pe albumul pe care urmează să îl lanseze – Mira (stea gigantă roșie din constelația Balena). Ei cântă împreună din 2007. Arild Andersen este un nume bine cunoscut în lumea jazzului pentru colaborările cu Jan Garbarek, Don Cherry, Sam Rivers şi George Russell din anii ’60. În ’82, împreună cu Jon Christensen, Nils Petter Molvaer, Jon Balke şi Tore Brunborg au înfiinţat Masqualero, formaţie în care au cântat timp de zece ani şi au câştigat diverse premii. Tommy Smith a colaborat, printre alţii, cu Chick Corea, John Scofield, Jack de Johnette, iar italianul Paolo Vinaccia cu Molvaer, Bugge Wesseltoft şi multi altii.

Dupa ei a urcat pe scenă Luiza Zan, cu Rick Conditt la saxofoane, Gyarfas Istvan – ghitară si Berkes Balazs la contrabas. Au fost foarte apreciati de public, dar din cauză că era deja foarte târziu şi afară se facuse destul de frig, iar după ei mai trebuia să intre pe scena şi John Surman, bis-ul lor a fost refuzat de organizatori. Alaturi de Erlend Slettevold la pian, Terje Gewelt – bas, Tom Olstad la tobe, Surman ne-a prezentat noul lor proiect – Walhalla. Faptul că n-am mai prea putut să mă bucur de muzică din cauză că eram foarte obosită şi îngheţată când a început concertul pe care l-am aşteptat cel mai tare, a fost destul de frustrant. Sentiment pe care probabil nu l-am încercat doar eu ci mai multă lume din public, care a şi plecat în timpul concertului. Frustrant trebuie că a fost şi pentru artişti să vada cum – unul câte unul – spectatorii plecau, dar asta nu i-a împiedicat să ne ofere celor rămaşi un concert de înaltă clasă.