Despre [ceva] și [muzică] 2

Mă numesc Irina și sufăr de o formă adultă de ADHD care se manifestă numai când vine vorba de lucruri care mă enervează și de muzică. Faptul că am reușit să scriu un întreg [introduceți definița a orice e asta aici], fără să bat câmpii prea mult, este un miracol în sine și un mare pas spre vindecare.

*poză editată pentru a reprezenta vizual agonia mea
*poză editată pentru a reprezenta vizual agonia mea în acea perioadă

Despre dezamăgire-n amor și Jay Reatard

Acum o jumătate de an, pe vremea asta, se despărțea de mine primul meu prieten serios. Fiind prima experiență de genul, nu am știut cum să reacționez sau ce să fac pentru a-mi cârpi ego-ul profund afectat. De un lucru eram sigură, totuși, și acela era că nu aveam de gând să mă pun pe ascultat Adele sau piesa aia de la Foals.

Fiind o post-adolescentă încă tulburată într-o oarecare măsură de hormonii nesimțiți care mă torturaseră în anii precedenți, am decis că cel mai bine ar fi să ascult nişte băieți albi și transpirați, veșnic nervoși pe lume (nu că aș asculta multe altele, en général, vezi despre meh și Wavves). În timp ce căutam de zor prin arhiva personală de muzică, cunoscută şi drept singura zonă organizată din viața mea, am dat peste Jay Reatard, un om distrus din toate punctele de vedere (a murit de o combinație de supradoză de cocaină și prea mult alcool – asta ca să fiu și eu un pic sport.ro), dar un om distrus care făcea muzică al naibii de pop-ish și de upbeat, în măsura în care garage-ul sau punk-ul pot fi pop/fericite, ieșind o combinație de Die Toten Hosen la mijloc de ani 80 cu Britney Spears la început de 2000.

Cu titluri de piese ca Faking It, Can’t Do It Anymore, Rotten Mind, sau geniala It Ain’t Gonna Save Me, DAR toate sunând al naibii de happy, e ușor de înțeles de ce am apelat la Watch Me Fall ca break-up album.

Dacă am ascultat LP-ul de vreo trei ori pe zi, am ascultat Wounded (omagawd piesa mea preferată de la el everrrrr) de cel puțin zece, în timp ce-mi umpleam perna cu muci și fardul din seara precedentă. Titlul pare îndeajuns pentru a face atracţia mea faţă de piesă destul de clară, dar dacă nu e, versurile I’m left without, without a thought/A bullet hole, you made no mark sau This gummy hole is all I’ve got ar trebui să rezolve problema. Totuși, cu toată tristețea din ea, această bucățică de 2:35 minute ar putea fi unul dintre cele mai potrivite lucruri de ascultat la un pool party plin de oameni care râd și beau o bere de-aia de-i mai mult suc de lămâie decât de hamei.

În mod special în Wounded, dar și pe restul albumului, vocea lui Jay și felul în care o folosește sunt atât de incoerente încât nu-mi pot da seama cum vine totul din același om. Nimic nu sună neapărat a Jay Reatard, dar poate tocmai faptul că nimic nu sună a Jay Reatard e foarte Jay Reatard în sine. Cred că depersonalizarea asta, alături de lipsa de, nu știu cum să zic, linie narativă pe album, au fost unele dintre motivele din cauza cărora l-am iubit atât de mult, într-o vreme în care încercam cu disperare să mă redefinesc, pentru că eram perfect conștientă că mă transformam într-o școlăriță ofticată pe univers.

Ceva mai târziu a început să mă obsedeze I’m Watching You, piesă care se potrivește mai bine în lunile în care ai trecut deja peste sufrimiento-ul inițial. În ea sunt alăturate versuri care arată cum Reatard încearcă să se convingă că, de fapt, nu-i prea pasă, sau că persoana nu era atât de faină pe cât părea (To me, you always were a cunt/You see, to me, you never meant that much/To me, you see you never were that cool) unui refren care denotă obsesia încă existentă pentru fostul partener (I’m watching you, and all the things you do), lucru care arată că de fapt n-a rezolvat nimic.

Ca să închei, pot spune că am ajuns, în sfârșit, să ascult albumul fără să am flashback-uri din Vietnam și că acum, în ceea ce-l privește pe Jay Reatard, îmi plac mai mult Blood Visions și compilația Matador Singles ‘08. Cât despre despărțiri: da, sunt grele, dar poți să te plângi cât vrei și să-ți enervezi prietenii cu miorlăituri fără să aibă voie să-ți facă nimic. Deci, dacă se întâmplă, profitați de asta cât puteți, nu știți când mai primiți ocazia să fiți cea mai proastă versiune a voastră fără consecințe.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress