Salutare, oameni buni,

Astăzi, în cadrul rubricii „Monday, I feel like shit„, vom învăța o lecție nouă despre viață și motivele care o pot face mizerabilă:

– The toilet’s broke, and yet I bet, His majesty ain’t fixed it yet.
– You’re one to talk, you sleephyhead? And get your fat ass out of bed!

Până acum am promovat lipsul și rejecția ca ingrediente esențiale ale sentimentului de luni dimineața, dar iată, cântecelul de azi ne învață, chinurile pot veni și din prinos, atunci când nu mai știi cum să scapi de persoana iubită. Ești sătul/ă să vezi aceeași meclă pe perna vecină, dimineața, ești sătul/ă să mănânci aceleași două feluri de mâncare, ești sătul/ă să speli aceiași budigăi ori să te uiți numai la filme de groază, pretinzând că îți și plac. Ori, mai rău, să te uiți în ceafa omului pe care l-ai iubit cândva, cum se joacă Starcraft și face grimase de câte ori pierde o unitate în luptă. The boy that you loved is now the man that you fear, spunea cândva un înțelept care își va găsi și el locul în această rubrică, cât de curând.

Dar mai groaznic de atâta e sentimentul că nu poți scăpa de el/ea, că un blestem ancestral s-a abătut asupra ta și te-a legat de glie și nici măcar nu poți divorța, că n-ai apucat nici măcar să te căsătorești. Și-atunci ce te ține de la a-ți lua lumea în cap? Banii? Faptul că la mai bine de atâta n-ai cum să speri acum că ai făcut burtă de bere? Indiferent de motive, important e că Monday, you feel like shit și ceva tre să se schimbe.

Vă las în brațele paradoxului schimbării cu Amanda Palmer (care la scurt timp după acest cântecel s-a măritat cu Gaiman, ca să vezi) și cabaretistul gotic Voltaire. Sper că niciunul dintre ei nu are nevoie de prezentare mai detaliată și nu uitați, indiferent ce veți auzi vineri de la alții: It will end in tears!