Photo Romania Festival, cel mai mare festival dedicat fotografiei din Europa de Est, organizat în perioada 17-26 mai 2013 la Cluj-Napoca, vine în atenția fotografilor și pasionaților de fotografie cu 9 workshop-uri speciale. Școala de fotografie are ca mentori atât fotografi de renume internațional, cât și profesioniști români. Participanții la Academia Photo Romania, care va avea loc în timpul festivalului, au posibilitatea de a învăța ori a-și perfecționa tehnicile de fotografiere, de a cunoaște mai bine folosirea surselor de lumină externă, dar și cum se realizează o editare profesionistă a imaginilor. Prețurile pentru cele 9 workshopuri pornesc de la 35 de euro și ajung la 140 de euro.
ÎNSCRIERILE au fost deschise, iar cei care își rezervă un loc până în data de 26 aprilie beneficiază de o REDUCERE de 20% la fiecare dintre workshop-uri. Primele patru persoane care se înscriu pentru fiecare curs primesc un tricou, ediție specială, cadou! Înscrierile se fac la adresa http://www.photoromaniafestival.ro/academia/
Workshop-uri în premieră cu fotografi renumiți
Recunoscut la nivel mondial pentru creativitatea sa, fotograful britanic Drew Gardner va susține la Academia Photo Romania workshop-urile “Producing and lighting successful location shoots” și seminarul “Drew Share“, în care va dezvălui câteva din secretele sale.
Italianul Giuseppe Parisi este al doilea fotograf străin din cadrul “școlii” de fotografie. Acesta va susține workshop-ul “Princess memories”, în cadrul căruia va explica, atât practic precum și teoretic, cum se fotografiază un fotomodel într-o locație, precum un castel. Evenimentul va avea loc într-un conac din Cluj-Napoca.
Horațiu Curuțiu, fotograf profesionist și manager al Quantuum Studio și Samyang România, va susține două workshop-uri, unul de beauty, “Beauty Full Day” iar altul recunoscut deja pe plan local, “Light Academy“. Un alt fotograf român este Radu Sălcudean, care va vorbi despre light painting.
Fotograful Simion Buia, managerul Academiei de Fotografie, va avea, de asemenea, două workshop-uri pe tema editării imaginilor: “Lightrooom & Photoshop basics” și “Adobe Camera RAW și editarea fotografiei cu filtre speciale“. Nu în ultimul rând, în cadrul Academiei Photo Romania va fi organizat un workshop dedicat fotografiei ca business. Despre asta va vorbi Rareș Ion, care va oferi și exemple și explicații, în cadrul workshop-ului “Business pentru fotografi”.
Găsiți toate detaliile la adresa http://www.photoromaniafestival.ro/academia/
CALENDAR workshop-uri:
vineri, 17 mai – Beauty Full Day | cu Horațiu Curuțiu:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/beauty-full-day/
sâmbătă, 18 mai – Memories of a Princess | cu Giuseppe Parisi:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/memories-of-a-princess/
duminică, 19 mai – Light Academy | cu Horațiu Curuțiu:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/light-academy/
luni, 20 mai – Lightrooom & Photoshop basics | cu Simion Buia:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/lightroom-photoshop-basics/
marți, 21 mai – Adobe Camera RAW și editarea fotografiei cu filtre speciale | cuSimion Buia: http://www.photoromaniafestival.ro/academia/adobe-camera-raw-si-editarea-fotografiei-cu-filtre-speciale-nik-colors/
miercuri, 22 mai – Business pentru fotografi | cu Rareș Ion:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/business-pentru-fotografi/
miercuri, 22 mai – Light painting photography | cu Radu Sălcudean:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/light-painting-photography/
vineri, 24 mai – Producing and lighting successful location shoots | cu Drew Gardner:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/producing-and-lighting-successful-location-shoots/
sâmbătă, 25 mai – Drew share – Photo seminar | cu Drew Gardner:http://www.photoromaniafestival.ro/academia/drew-share-photo-seminar/
Sorry, comments are closed for this post.