Merită venit la Casa TIFF azi, de la ora 19.00, la excelentul documentar Taxi to the Dark Side realizat de Alex Gibney sau la alte proiecții de film documentar dedicate democraţiei şi drepturilor omului, organizate de Centrul Rațiu pentru Democrație până la sfârșitul lunii aprilie. Alex Gibney investighează, asemenea altor jurnaliști remarcabili ca John Pilger sau Martha Gellhorn, atrocitățile și torturile comise de armata de ocupație americană din Afganistan și Irak arătând hainele goale ale împăratului în noile colonii ale vestului. Voi modera dezbaterea de după proiecția filmului alături de Cosmin Marian, cadru didactic la Științe Politice în UBB, discuție care merită dusă dincolo de torturi, la legitimitatea prezenței trupelor americane și a aliaților lor, așa cum este România, în aceste teritorii ocupate.
Despre film:
Over one hundred prisoners have died in suspicious circumstances in U.S. custody during the „war on terror”. Taxi to the Dark Side takes an in-depth look at one case: an Afghan taxi driver called Dilawar who was considered an honest and kind man by the people of his rustic village. So when he was detained by the U.S military one afternoon, after picking up three passengers, denizens wondered why this man was randomly chosen to be held in prison, and, especially, without trial? Five days after his arrest Dilawar died in his Bagram prison cell. His death came within a week of another death of a detainee at Bagram. The conclusion, with autopsy evidence, was that the former taxi driver and the detainee who passed away before him, had died due to sustained injuries inflicted at the prison by U.S. soldiers. The documentary, by award-winning producer Alex Gibney, carefully develops the last weeks of Dilawar’s life and shows how decisions taken at the pinnacle of power in the Bush Administration led directly to Dilawar’s brutal death. The film documents how Rumsfeld, together with the White House legal team, were able to convince Congress to approve the use of torture against prisoners of war. Taxi to the Dark Side is the definitive exploration of the introduction of torture as an interrogation technique in U.S. facilities, and the role played by key figures of the Bush Administration in the process.
Program:
1.04 – Bloody Cartoons
8.04 – Taxi to the dark side
15.04 – Egypt, we are watching you
22.04 – For God, Tsar and Fatherland
29.04 – Please Vote for Me
Proiecţie
28.03 – Scurtmetraje (2h)
4.04 – Dinner with the president (1h)
11.04 – In Search of Gandhi (1h)
18.04 – Iron Ladies of Liberia (1h)
25.04 – Looking for the Revolution (1h)
Filmele rulează în limba engleză. Intrarea liberă
În contextul documentarului și a dezbaterii, merită amintit un demers pe care l-am inițiat acum vreo doi ani pe când GAS mai mișca ceva, din păcate una dintre puținele acțiuni din mediul asociativ RO menit să critice politica externă militaristă a statului RO:
Declarație publică: Retragerea trupelor române din Afganistan
Scrisoare deschisă către,
CSAT
Guvernul României
Ministerul Apărării Naționale
Uniunea Social-Liberală
Organizațiile partenere condamnă continuarea politicii dezastruoase de implicare a armatei române pe teatrele de operațiuni din Afganistan, coordonate de SUA. În acest sens, solicităm:
1. Prezentarea de către Guvern a unui calendar de retragere a celor aproape 2.000 de militari din Afganistan;
2. Prezentarea de către Ministerul Apărării Naționale, pe baza Legii 544/2011 privind liberul acces la informații de ordin public, atât a cuantumului cheltuielilor pe teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, cât și o prezentare detaliată a cheltuielilor pe tipuri de activități (achiziții de arme, tehnologie militară, salarii etc.);
3. Prezentarea de către Uniunea Social-Liberală (USL) a unei poziții publice cu privire la retragerea trupelor din Afganistan în favoarea utilizării resurselor pentru a contribui la atenuarea crizei economice din România;
4. Investirea resurselor economisite cu prioritate în sectorul educativ, în domeniul sănătății și în protecția mediului.
Demersul este motivat de următoarele considerații:
– Armata SUA și aliații nu au acționat ca o forță de eliberare având în vedere că ocupă Afganistanul de un deceniu, iar crearea unui stat democratic viabil, clamată de guvernul american la începutul invaziei armate, s-a dovedit un eșec;
– România a risipit în Irak și Afganistan, din banii contribuabililor, aproape un miliard de dolari (din surse mediatice), însă sumele reale sunt mai mari dacă bugetul este prezentat transparent, resurse care ar putea fi folosite pentru consolidarea democrației, însă în spațiul românesc, și nu pentru și prin eforturi militare în țări îndepărtate;
– Sute de mii de civili irakieni și afgani au fost uciși în urma războaielor, zeci de soldați români au decedat sau au fost răniți. Contribuția la acest măcel trebuie să înceteze din respect pentru sanctitatea și demnitatea ființei umane;
– Statul român a ascuns motivele economice reale ale implicării României în războaiele din Irak și Afganistan, adică profitul rezultat din oportunitatea de a derula afaceri și de a recupera datorii, prilej ratat oricum de statul român și capitalul autohton, potrivit diplomaților.
Cu stimă,
Grupul pentru Acțiune Socială, CNS „Cartel Alfa”, Asociația Proiect Protokoll, European Alternatives, Eco Ruralis, CriticAtac, Asociația Efectul Fluture, Luna Amară, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Asociația Front, ParadisGaraj, Biroul de Cercetări Melodramatice
Dacă susții declarația cu privire la retragerea trupelor române din Afganistan, trimite un email aleșilor și Ministerului Apărării:
1. parlamentarilor din circumscripția ta – Intră pe http://www.euroavocatura.ro/colegii_uninominale_alegeri_2008.php caută județul tău și apoi numărul colegiului uninominal în funcție de strada pe care stai. După care intră pe http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.ce?leg=2008 caută județul tău și vezi care e deputatul ales în colegiul uninominal din care faci parte.
2. completează formularul-tip al Ministerului Apărării pentru solicitarea de informații publice – http://www.mapn.ro/legislatie/index.php și trimite la adresa aceasta – publicinfo@mapn.ro
3. prezintă Ministerului Apărării și parlamentarilor propriile motive pentru retragerea trupelor din Afganistan și investirea resurselor în România, în completarea scrisorii deschise
Dacă asociația sau instituția din care faci parte se alătură demersului, trimite un email la adresa gas.org.ro@gmail.com.