Boema, foto: Hritcu Gabriel

2013 este un an promițător în evenimente culturale, absolut tot ceea ce se organizează având, se pare, legătură cu pregătirea pentru una din cele două Capitale pe care Clujul le țintește. De la centru spre periferie, de la elite până la oamenii de rând, de la cei mari până la cei mici!

Să începem cu tineretul: Am mai vorbit de Zilele Arhitecturii și o să mai vorbesc; după o oarecare stagnare care probabil s-a suprapus cu sesiunea, studenții arhitecți au ieșit la lumina primăvăratica a sfârșitului de martie cu un pre-event organizat la Boema. Sincer să fiu, am fost oarecum sceptic văzând  rezultatele primului workshop: imagini aducând cu un fel de American Horror House cu camere de tortură, cuie bătute în pereți și în podele, scenografie  cu lumini și elemente artificiale care păreau nu să evidențieze existentul prin contrast ci mai degrabă să-l sufoce. Evenimentul din 21 martie intitulat simbolic „Loading Boema 5 %” mi-a schimbat oarecum poziția. Acest shift se datorează în mare parte Boemei în sine –  o clădire în centrul orașului părăsită de cel puțin un deceniu cu o curte mare care pare să se bucure din nou de atenția locuitorilor. Intervențiile desprinse din imaginarul horror-ului contemporan au ajuns doar la 5% și sper să rămână așa. Agitația creată în presă de re-deschiderea simbolică a Boemei a fost de ajuns pentru ca interesul pentru acest loc să crească. Dacă studenții  vor să salveze Boema, cred  că acest „loading in progress” ar trebui să se oprească în momentul când cineva s-ar arăta interesat la modul concret de soarta ei. Altfel, continuarea acestui proces simbolic s-ar transforma într-un moft estetic steril și ar anula complet scopul inițial, demersul devenind un pretext pentru o bifare oarecare în cadrul marelui eveniment Zilele Arhitecturii 2013.

Și acum să trecem la lucruri mai „serioase”, ca de exemplu, expoziția Bienalei Naționale de Arhitectură București 2012, care ajunsese la Cluj în aceași seară, după ce a fost admirată la Craiova. Cu câteva sute de planșe, cele câteva sute de proiecte ale ultimilor 2 ani demonstrează că, într-adevăr, arhitecții români sunt o breaslă care produce cultură. Problema intervine când ei vorbesc despre Arhitectură ca despre o bulă fascinantă aflată undeva deasupra tuturor lucrurilor. Produse perfecte de design, arhitecturile anualelor, bienalelor și trienalelor n-au prea multă legătură cu realitatea imperfectă a României actuale. Oare încă nu suntem pregătiți să ne murdărim sau, de fapt, nu vrem lucrul ăsta? Arhitecții maturi sunt obsedați să fetișizeze ceea ce studenții arhitecți sunt în pericol să comită: gesturi pur estetice.

(Va urma )