Hey, guys! Astazi este ultima ediție a rubricuței cu oglinzi-luna martie s-a sfârșit, s-a terminat și deconstrucția, vorba aceea labirintică (hiper)(post)modernă: ”In deconstructio veritas”.
Vă propun, pentru ultima ediție, Emily Dickinson.
Visceralitatea poeziei scrisă de Emily e una a luminii, din poemele sale emerge lumina; lumina cosmică de soare, de lună, de stele ingenuă ca un abis al singurătății. Sensibilitatea textelor sale e pigmentată într-o manieră specifică secolului XIX, cu arome depresive, dar diafane și sarcastice, complementare celorlate oglinzi poetice pe care vi le-am prezentat. Nu are manierisme stilistice sau prețiozități inutile, stilul scriiturii sale este, însă, incofundabil, rafinat, cu o forță creativ-lingvistică excepțională . Pe de altă parte, are înțelepciunea acceptării revoltei fără sfârsit a sinelui în fața lăcomiei absurde a hazadului, conștientizează lumea ca laborator experimental al lui Dumnezeu, neîncetat reflectează la nemiloasa atingere a morții și oferă cititorului nenumărate și interesante semnificații ale iubirii.
Puterea ritmicitătii psalmodice a poeziei dicksoniene trece prin litere, impregnează întreaga ființă-desigur depinde de deschiderea spre dulceață și incantație poematică a fiecăreia/fiecăruia, dar, pentru mine, rămîne un reper de reflecție deosebit.
Emily a avut o existența aproape monastică. Se cunoaște, biografic vorbind, faptul că purta doar rochii albe, lungi, specifice epocii, că se pierdea în plimbări-reverii în pădurile de lîngă casa sa izolată,  avand o grădină minunată- obișnuia să trimită flori cunoscuților și apropiaților, însoțite de un poem (de obicei poemul era ignorat), că a scris ode universului  fluturilor și  tuturor ființelor mici și fragile ale naturii. O mare parte din viață a trăit într-o profundă singurătate, populată insă de vibrația celor peste o mie de poeme pe care le-a creat.
Dacă pentru Anne, Sylvia, Ai, Edna viața, iubirea, moartea, identitatea sunt acceptate parțial și simțim constant o contorsiune și, deci, dramatismul evoluează mereu intr-un crescendo tahicardic, pentru Emily acest tip de încorsetare este învins intr-un stil  straniu, universal, măreț.
Sensibilitatea sa față de frumos transpare într-un fel de manifest estetic în poemul I Died For Beauty, But Was Scarce. Dacă aveți timp să-l ascultați, poftiți la felii de nectar audibil.Doar pentru fluturii de noapte!

P.S.: Ne auzim la o altă poveste : Coffee &Cigarettes, în luna aprilie! See y’all!