„Orice se poate schimba până nu este construit.
(n.r.: Şerban Ţigănaş, întrebat dacă se mai poate schimba ceva în ceea ce priveşte construcţiile de birouri de pe malul lacului). Problema este dificilă pentru că în România drepturile dobândite sau hotărârile luate sunt chestiuni care au puterea în faţa curţilor tribunalelor, dar a solicita public această dorinţa de a avea acolo spaţii publice se poate face de către oricine.
În principiu, opinia publică ar trebui chemată pentru că arhitecţii şi urbaniştii îşi spun doar punctul lor de vedere, reprezintă un număr infim faţa de numărul locuitorilor.
Locuitorii pot să solicite primarului să mai judece o dată această problemă şi să intre în negocieri cu cei care sunt promotorii ideii, respectiv Iulius Mall, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile în contul faptului că a făcut o mare afacere. E un haos. Mi se pare foarte firesc ca primăria să retragă concesiunea, dar să permită altcuiva o clădire de birouri mi se pare o mare greşeala pe care toată lumea ar trebui să o combată: opinie publică, ONG, presa, societatea în general.
Cred că primarul dacă ar înţelege, poate că nu e conştient, cred că nu s-ar opune folosirii terenului în interes public. Ar avea o altfel de atitudine.”
Şerban Ţigănaş – membru în Comisia de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism
Citește articolul întreg pe Gazeta de Cluj.
Sorry, comments are closed for this post.