Salutare, oameni buni.
După scurta dar regretabila pauză optimistă de săptămâna trecută vă invit la ediția de astăzi a rubricii „Monday, I feel like shit”, să simpatizați cu lamentația post-amoroasă a ocultistului mistic David Tibet (un fel de Aleister Crowley corcit cu John Lennon), pricinuită de înșelăciunea romantismului aparențelor și livid și orbit de wishful thinking.
Lamentația gotică e una din cele mai respectate forme de expresie ale rezecției/rejecției amoroase. Pentru că e încărcată de romantism futil, pentru că umilința capătă manierisme artistice și e canalizată productiv, pentru că seamănă cu un schelălăit la lună și te face să scoți capul pe geam să-i arunci ceva de mâncare celui care se vaietă. Cântecul minimal și redus la esențe al lui David Tibet vizează stereotipul pițipoancei gotice importat la finele anilor 90 și pe la noi de către felurite groupies ale formațiilor efemere de metal care s-au născut prin părțile astea, de la Tisa pân la Nistru, de la Zalău până în Deltă.
Current 93 s-au născut din izvorul spiritual ce susură dinspre mormântul lui Aleister Crowley (de la care și-au luat numele) și din tulpina muzicală răsărită în anii 70 pe cadavrul pionierilor electro Throbbing Gristle. Liderul grupului, malaiezianul David Tibet, s-a consacrat ca păstor al casei de discuri Durtro, unde a fost mentorul unor freakși romantici, drag queens și hermafrodiți ce aveau să devină mai celebri decât el, bunăoară Anthony (and the Johnsons) și Baby Dee.
Nu știu totuși cu ce obraz mai poate Tibet să cânte cântecul ăsta, având în vedere că recent și-a lăsat nevasta tocmai pentru o pițipoancă gotică cu 30 de ani mai tânără decât el.
Vă las în brațele strâmbe ale lamentației gotice și nu uitați: It will end in tears!
Sorry, comments are closed for this post.