Educațiunea fizică! [Lacurile Gheorgheni și „stărpiciunea şi degenerarea neamului”]

Women's Fencing Class, Engraving, 19th CenturySocialista Sofia Nădejde, cea mai redutabilă feministă de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX din spațiul românesc, se răsuci în mormânt când auzi că primăria, Consiliul Local și cel Județean au aprobat extinderea Iulius Mall prin construirea a două clădiri de birouri pe malul lacului, în spațiul unde era proiectat cel mai mare parc al orașului (Parcul Est de aproape 200 de hectare al arhitectului Vasile Mitrea). Distinsa feministă a trimis posterității următoarea misivă publicată în Lumea Nouă Științifică și Literară din 1895, gândindu-se la lipsa de spațiu pentru educațiune fizică pentru școalele de lângă lacuri, a studenților din campusul din Gheorgheni, dar și la alți iubitori de mișcare ce se împotrivesc „surmenajului şi mandarinatului inte­lectual”. Iaca:

Fie din pricina condiţiilor materiale, fie din neştiinţă care e altă formă a aceluiaş fond, omenirea cade dintr’un extrem într’altul; în veacurile trecute munca fizică era a tot puter­nică și absolut trebuitoare pentru toate clasele sociale. La muncitori şi la războinici, puterea era adevărat izvor de bogăţie şi de aceea se impunea. Azi este o tendinţă de intelectualizare, se fondează o clasă de oameni fără muşchi, fără putere fizică, par’că ar voi să fie numai nervi. In vremurile trecute lupta şi călăria întărea muşchii şi făcea adevăraţi atleţi.

 

Azi din contra este o tendinţă ciudată; se formează o clasă de oameni fără muşchi, ane­mici, fără putere fizică, fără rezistenţă vitală, cari lasă ca moştenire urmaşilor stărpiciunea şi degenerarea neamului. Munca intelectuală, fiind mai bine plătită e socotită ca nobilă; de aceea se neglijază cu desăvîrşire munca fizică, uitîndu-se că ea e pentru om tot aşa de trebuitoare ca şi hrana şi ca şi aerul. In educaţiunea modernă este o mare mişcare atît în contra surmenajului şi mandarinatului inte­lectual, precum şi pentru a se introduce în şcoală, munca fizică şi exerciţiul fizic.

 

In articolul de faţă vom vorbi puţin despre exerciţiul fizic din şcoalele noastre.

Jean-Jacques Rousseau a început a propăvădui întinderea exerciţiului şi muncei fizice în educaţie, şi glasul lui a fost ascultat mai ales în Germania. Dintre toate sistemele de edu­caţie fizică se poate spune că sistemul ger­man e cel mai nemerit; el întruneşte şi teoria şi practica. Toate exerciţiile corpului sînt preţuite de Germani; mersul, călăria, velocipedul, vîslitul, scrima, toate sînt mult mai răspîndite de cît în Franţa; guvernul cere ca în stabilimentele şcolare, două ceasuri pe zi să fie menite exerciţiului fizic sub conduce­rea unui profesor special. Există la Berlin mari profesori de gimnastică, după cum există la Paris mari profesori de Universitate. Acolo se crede că un popor care n’are muşchi, la care predomnește viaţa cerebrală, şi care are numai nervi, este rău pregătit în lupta pentru existenţă. Şi aşa fiind vom adăoga noi, să nu ne mirăm daca rasa germana predominează azi.

Spencer şi alţi pedagogi însemnaţi spun că jocul şi mersul sînt cele mai bune exerciţii fizice, de oare-ce prin ele se exercitează tot organizmul şi tot odată au şi bunul că sînt plăcute; pe cînd gimnastica exercitează nu­mai anume muşchi şi din pricina disciplinei e adesea şi neplăcută copiilor şi prin urmare mai puţin folositoare

 

Dubois Raymond arată că munca fizică nu-i numai un exercițiu de muşchi, ea e şi un exerciţiu al substanţei cenuşii a creerului. Aici e locul să spunem că munca fizică obo­seşte şi ea creerul şi deci ea nu trebue să fie adăogată pe lîngă munca intelectuală, ci parte din aceasta să fie înlocuită cu munca fi­zicii, de oare-ce ambele sînt trebuitoare unei dezvoltări normale.

 

Jocul, excursiunile la aer curat, precum şi gimnastica teoretică însoţită de exerciţii prac­tice sînt foarte folositoare dezvoltărei organizmului; ele ar înlătura chiar multe boli, bine înţeles să nu fie însoţite de surmenajul fizic; de oare-ce prin o muncă intelectuală s’ar sur­mena şi mai mult creerul.

 

Cît e vorba de programele noastre secun­dare se poate zice că exerciţiul fizic e cu de­săvîrşire părăsit; nu mai vorbesc de şcoalele de fete, la care pînă în anul acesta nici s’a auzit de gimnastică; pînă acolo a mers degenerarea, în cît se crede ca o laudă ca o domnişoară elegantă şi bine crescută trebue să nu poată sări un şanț, să nu poată ridica o greutate cît de mică, muşchii să-i fie ori atro­fiaţi ori prefăcuţi în grăsime, să fie anemică şi cît mai galbenă, iar nervii aşa de ascuţiţi în cît să tresară şi cînd miaună o pisică; aceasta se chiamă că d-şoara e o fiinţă eterică. Vai! eterică va fi şi generaţia care se va naşte din asemenea fiinţe eterice.

 

Dar să venim la programele băeţilor. Un ceas de gimnastică pe săptămînă! Aceasta e curat gimnastică de mîntueală! E de neîn­ţeles atîta nepăsare pentru tot ce are o naţie mai scump și de care trebue să se îngrijească mai mult, anume: de generaţia viitoare. Cu drept, în această chestie, putem zice, că am perdut instinctele înnainte de a avea destulă judecată conştientă. Ce înseamnă atîta nepă­sare a conducătorilor noştri? Parcă ar avea intenţie să facă prin selecţie o naţie de pitici, anemici şi nevropaţi, de oare-ce poporul de­generează de lipsă, de mizerie fiziologică, de boale şi surmenaj fizic; clasa mijlocie, dege­nerează de surmenaj intelectual, lipsă de exerciţiu fizic şi alte neajunsuri ale organizaţiei sociale de azi; clasa bogaţilor de trîndăvie, de surmenajul burtei, de desfrîu şi de o escitare inerentă capitalului pe care o criză, un războiu, etc. îl poate distruge.

 

Dar să revenim la chestie.

 

Un ceas de gimnastică pe săptămînă! Cîte minute vor fi oare de elev, cînd îi vine rîndul? Această nepăsare e chiar criminală. In Germania pe fie-care zi au cîte două ceasuri de gimnastică şi exerciţii variate; la noi cîte un ceas pe săptămînă! Mai mult, acolo cer să se facă tot mai multe aparate de gimnas­tică, pentru ca în timpul recreaţiilor (cari sînt foarte dese, la fie-care trei sferturi de ceas) elevii să se poată exercita ; la noi sînt aspru pedepsiţi de-i prinde la trapez. Dacă s’ar scurta din ceasurile de studiu şi s’ar adă­uga un ceas dimineaţa şi unul după amiază pentru exerciţiul fizic, am fi de sigur foarte cîştigaţî, de oare-ce munca fizică potrivită ar ţinea echilibru efectelor rele ce face munca intelectuală; o escursiune la aer curat ar face poftă de mîncare elevilor, şi le-ar da somn liniştit, în vreme ce munca intelectuală le nimiceşte apetitul şi le aduce insomnie.

 

E cam trist, că în privinţa educaţiei tine­retului stăm mai jos de cît bătrînii Greci, la cari exerciţiul fizic era aşa de preţuit.

 

In şcolile noastre, pe lîngă lipsa de ceasuri menite exerciţiului fizic, apoi şi recreaţiile sînt puţine. S’au mai introdus şi clasicile pătrate, în cari elevii sînt prea deşi, n’au unde alerga si se juca, stau ca într’o cuşcă! Și bine răspunde un elev în asemenea condiţii. «Cînd ai ştii, D-le, cît ni se urăşte să ne ju­căm ast-fel!!» Cel întîiu simptom de boală la copii e cînd nu vor să se joace.

 

Unul dintre exerciţiile cari ar trebui intro­duse în şcoalele noastre ar fi excursiunile la cîmp cu scop ştiinţific; acestea ar avea în­doit bun: unul că elevii ar căpăta lecţii de botanică; şi al doilea că le-ar căpăta la cîmp în aerul curat. De asemenea prin excursiuni la munţi, unde ar putea studia atîtea chestii de geologie, ar găsi o floră atît de bogată Tot aşa prin escursiuni la mare. Cestea ar fi în a­devăr lecţii pe cari nu le-ar uita toată viaţa, ar fi o instrucţie sănătoasă şi folositoare, nu o spoială artificială. Doar asemenea sistem nu-i o născocire nouă, e calea pe care a urmat’o omenirea în lunga’i dezvoltare, şi care sigur că-i mai bună de cît pedantismul şi surmenarea educaţiei de azi, a cărei roade sînt degenerarea individului şi a rasei.

 

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress