Salutare, oameni buni.

Astăzi, în cadrul rubricii „Monday, I fell like a shit„, am dubioasa plăcere de a vă oferi o piesă sfâșietoare „făcută” pe plaiurile noastre de către cel mai eclectic muzician român de la Cella Delavrancea încoace, și anume Ștefan Delabărbulești. Domnul Delabărbulești e fiu de onoare al satului ialomițean căruia îi și poartă numele, sat care a devenit să fie un adevărat incubator artistic ce ne dă câte 3-4 muzicieni noi în fiecare primăvară.

Intrat în lumea mare a show bizzului prin includerea unei piese pe coloana sonoră a filmului Borat, Delabărbulești avea să se consacre drept unul din jeluitorii esențiali ai școlii post-manele de la noi. Promovat în străinătate drept „lăutar” în ciuda faptului că n-a văzut niciodată o lăută, artistul e considerat Prima Minune de la Bărbulești (A Doua constând în „două forme ciudate apărute pe cer” documentate de Antena 1 în urmă cu câțiva ani).

Am avut mari dificultăți în a alege piesa cea mai potrivită pentru această rubrică, având la îndemână titluri precum „Dacă pleci plecată ești” sau „Doamne ce palmă m-ai dat” (litera lipsă nu e eroarea mea). Am ales până la urmă „Mă rog la tine”, care, deși mai simpluță așea, rezonează cel mai bine cu sentimentele mele din această noapte și impresionează prin lamentația la foc de vreascuri expusă de artist în stilul tremolo-bolborosit cu care și-a clădit numele.

Vă las în brațele melancoliei patologice și vă rog mult să nu uitați, indiferent ce veți auzi vineri de la alții: It will end in tears!