Review: The Tiger Lillies – The Freak Show Must Go On!

De-a lungul a douăzeci şi patru de ani, trupa de dark-cabaret The Tiger Lillies şi-a creat şi consolidat imaginea unei trupe originale şi avangardiste. Stilul falsetto al vocalistului Martyn Jacques, cinismul pieselor şi temele lor „neortodoxe” definesc specificul trupei. The Tiger Lillies au ajuns şi la noi, concertând de patru ori la Bucureşti, însă eu, printr-o fericită coincidenţă, am reuşit să îi văd live doar la Viena, pe data de 7 decembrie. Aşteptam cu entuziasm şi curiozitate prestaţia acestora, auzind din diferite părţi că voi participa la mai mult decât un concert, că voi avea parte de un sincretism cultural cu care Tiger Lillies şi-a obişnuit deja fanii.

Martyn Jacques (voce, acordeon, pian, chitara), Adrian Huge (percuţie) şi Adrian Stout (contrabas, teramin) şi-au făcut apariţia în costume, machiaţi şi gata de un freakshow de zile mari. Concertul a fost caracterizat de suişuri şi coborâşuri în sensul că piesele lente, triste, copleşitoare chiar, cântate la pian au fost alternate cu cele stimulante, rapide, intrepretate la acordeon sau chitară. Datorită spiritului meu balcanic, aş fi preferat să se pună mai mult accent pe latura gypsy-punk, dar am fost oricum atinsă de deprimantele şi lugubrele poveşti relatate.

Mi-am dat seama că membrii trupei interpretează nişte personaje foarte bine conturate, neieşindu-şi din rol pe toată durata tragicomediei, ba mai mult, identificându-se până la confundare cu acesta. Grimasele sinistre ale lui Martyn au nuanţat versurile dure şi greu de digerat, nerecomandate minorilor. Balansările ritmice cu contrabasul în braţe ale lui Adrian Stout m-au hipnotizat şi au contribuit semnificativ la formularea concluziei că Adrian este un tip fermecător. Puţin mai retras, la umbra dark cabaret-ului, Adrian Huge s-a jucat în colţul lui cu tobele, la un moment dat ajungând chiar să le scratch-uiască. Teraminul, fascinantul instrument care pare a viola legile realităţii, ne-a introdus într-o atmosferă întunecată şi misterioasă cum numai în filmele lui Tim Burton mai întâlneşti.

Deşi auzisem că publicul vienez nu este easy to entertain, acesta a participat activ la concert, a răspuns provocărilor solistului şi s-a dovedit destul de călduros şi energic. Din piesele cunoscute, am rămas în minte cu dramatica „Waltz the Night Away”, tradiţionala „Crack of Doom”, dinamica „Bully Boys”, neputând uita nici piesa la care blasfemia a atins apogeul: „Piss on your grave”. La final, am primit şi un autograf, plecând satisfăcută de perfomance-ul la care am participat.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress