Expoziţia de grafică a Asociaţiei Graficienilor din Turku

Expoziţia de grafică a Asociaţiei Graficienilor din Turku (Turun Taidegraafikot Ry) din Finlanda

Turun Taidegraafikot Ry (Asociaţia Graficienilor din Turku) sa înfiinţat  ca urmare a interesului deosebit manifestat de public în cadrul unei expoziţii de grafică din anul 1932 organizată de Group Grafica (un grup de artişti graficieni din Turku: Ester Borg, Ander Holmqvist Viljo Lehmussaari, Josef Manulkin (Manuel), Aili Olofsson, Laila Säilä şi Edith Wiklund). Câteva luni mai târziu, acest grup a devenit Asociaţia de Artă Grafică din Turku, şedinţa de constituire având loc la Café Lehtinen, unde a fost ales şi primul preşedinte, în persoana lui Teodor Schalin.

Scopul constituirii acestei asociaţii a fost acela de a promova arta grafică finlandeză, dar şi de a-i ajuta din punct de vedere profesional pe membrii săi.

În anul 1967 asociaţia şi-a schimbat numele devenind Turun Taidegraafikot Ry /Asociaţia Graficienilor din Turku.

Asociaţia a avut o activitate intensă încă de la început. Numeroase expoziţii au fost organizate în Finlanda dar şi în Moscova şi Riga  (1934), sau în Cehoslovacia şi Germania (1935). În anul 1938, Asociaţia a fost reprezentată în cadrul unui eveniment organizat de către Nordic Graphic Union în Anglia, la Muzeul Victoria & Albert. În timpul războiului activitatea Asociaţiei s-a mai diminuat, revenind la normal o dată cu anul 1950.

Ţările în care au fost organizate în continuare expoziţii (cu o frecvenţă de aproximativ 3 expoziţii pe an) au fost Suedia, Uniunea Sovietică, Republica Federală Germania , Turcia şi Italia.

De asemenea, Asociaţia a organizat întâlniri în cadrul cărora au fost explicate publicului diferitele tehnici specifice artei grafice.

La iniţiativa Asociaţiei, oraşul Turku a organizat concursuri de grafică în anii 1956, 1961 şi 1969. S-au organizat cursuri de grafică pentru membrii asociaţiei. Cu ajutorul municipalităţii, Asociaţia a dispus de un atelier propriu încă din 1967, unde artiştii au avut posibilitatea de a lucra în aquaforte sau să facă litografie. Din 1981 Asociaţia deţine propria sa colecţie de lucrări.

Expoziţia la care vă invităm conţine un număr de 47 de lucrări ale graficienilor finlandezi: Annette Almarsund-Holström, Annika Dahlsten, Yrjänä Ermala, Matti Helenius, Juha Joro, Minna Anniina Jokela, Ulla-Maija Kallinen; Marita Mikkonen, Marjatta Nuoreva, Veronika Ringbom, Marja Salonen, Nea Silavuori, Panu Thusberg, Tea Tikka, Merja Ylitalo.

____________________________________________________________

Preşedintele Asociaţiei Graficienilor din Turku

Juha Joro Parrantie 16 B, 20300 Turku, p.040-5140731, ttg@turun-taidegraafikot.fi

Secretariat

Anna-Mari Rosenlöf, Jääränmaankatu 11 as 1, 20200 Turku, p.050-544 9767, ttg@turun-taidegraafikot.fi

Galeria

Nina Pitkonen, Galleria Joella, Läntinen Rantakatu 21, 20100 Turku. p.02-2329996,

ttg@turun-taidegraafikot.fi

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2020 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress