Gheorghe Ilea – Ciucea-Gălpâia,  vineri, 7 decembrie 2012, 6 pm la Galeria Plan B Cluj (expoziție deschisă până în martie 2013)

Gheorghe Ilea și-a construit treptat o relație cu timpul, istoria și trecutul care marchează întreaga sa operă și o distinge de majoritatea direcțiilor picturii alături de care s-a dezvoltat din anii ’80 până astăzi. Experimentând cu tot ceea ce tehnica, dar și subiectele, îi pot oferi, artistul parcurge trasee diferite din punct de vedere stilistic care formează o „frescă” a istoriei artei, construită cu multă pricepere și inteligență.

Proiectul Ciucea-Gălpâia a pornit de la fascinația artistului pentru biserica de lemn de la Gălpâia, pictată de Ioan Pop din Românași acum mai bine de două sute de ani. Aceasta a fost salvată de Octavian Goga și reconstruită la muzeul din Ciucea. Gheorghe Ilea a fotografiat interiorul bisericii și a studiat rămășițele picturii originale și urmele timpului. Astăzi nu se mai disting prea mult din culorile și formele inițiale, iar rezultatul degradării în timp pare acum abstractizarea unor lucruri imposibil de păstrat. Artistul a ales imaginea boltei naosului pentru a picta o reproducere cât mai fidelă. Ceea ce își propune Ilea nu este legat de estetica picturii, ci de găsirea unei metode de a comunica și empatiza cu modelul – în acest caz biserica de la Ciucea. Cele douăzeci și patru de pânze pictate care alcătuiesc o imagine supradimensionată a naosului respectă realitatea, dar se și îndepărtează de ea ulterior.

Artistul lucrează mai departe după o nouă regulă – cea morală – pentru că i se pare incorect față de model să îl reproducă în acest stadiu al degradării și să îl prezinte publicului. Cum privim ceva ce este distrus, fragmentat sau dislocat?

Dacă pereții bisericii poartă urmele eroziunii timpului, atunci și pictura – copia modelului – va trebui supusă acestui proces iremediabil. Ilea va expune mai departe picturile sale la o degradare accelerată, refăcând într-un fel traseul traumatic al bisericii. Filtrul timpului care decantează ce rămâne și ce dispare este dublat de imprevizibilul naturii și de intervențiile omului. Astfel, artistul pune în discuție presupusa protecție muzeografică a oricărui obiect de artă și gestul iconoclast al distrugerii lui este asumat în întregime. Numai în acest fel se poate vorbi cu adevărat despre uitare, dispariție și pieire.

Pictura Ciucea-Gălpâia este expusă pe fațada Fabricii de Pensule și lăsată acolo neacoperită și neprotejată patru luni de zile. Pe parcursul procesului de degradare ea poate fi privită, iar finalul etalării ei va fi marcat de o expoziție personală a artistului.